În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Consolidare și reabilitare ansamblu de clădiri ale Mănăstirii «Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava»“, realizat prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din veniturile proprii ale Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU FLORIN-VASILE CÎȚU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Kelemen Hunor Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila Zoltán Ministrul finanțelor, Dan Vîlceanu
București, 17 noiembrie 2021.
ANEXĂ
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiții „Consolidare și reabilitare ansamblu de clădiri ale Mănăstirii «Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava»“
Titular: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și AdministrațieiBeneficiar:- Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., pe perioada realizării investiției - Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“, după finalizarea investițieiAmplasament:municipiul Suceava, strada Ion Vodă Viteazul nr. 2, județul Suceava
Indicatorii tehnico-economici:
Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA 19%:mii lei100.164din care C + M (inclusiv TVA):mii lei60.892(în prețuri valabile la data de 10.07.2021, 1 euro = 4,9281 lei)Valoarea finanțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A.mii lei99.182din care C + M:mii lei60.892Valoarea finanțată de Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“, județul Suceavamii lei982din care C + M:mii lei0Eșalonarea investiției:INV/C + M- Anul IINVmii lei43.164C + Mmii lei26.892- Anul IIINVmii lei33.000C + Mmii lei20.000- Anul IIIINVmii lei24.000C + Mmii lei14.000Capacități:Suprafață construită2.865,20 mpSuprafață construită desfășurată totală5.636,20 mpDurata de execuție a investiției:36 de luni
Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013 și Metodologiei MP 025-04, în conformitate cu Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții se realizează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din venituri proprii ale Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.