Articolul 1
În condițiile în care reglementările Uniunii Europene nu prevăd altfel, sunt exceptate de la obligația echipării cu dispozitive/echipamente de identificare a poziției în zbor următoarele aeronave civile care efectuează exclusiv zboruri după regulile zborului la vedere/VFR:
a) aeronavele prevăzute în anexa nr. 1 la Regulamentul (UE) 2018/1.139 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2018 privind normele comune în domeniul aviației civile și de înființare a Agenției Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 2.111/2005, (CE) nr. 1.008/2008, (UE) nr. 996/2010, (UE) nr. 376/2014 și a Directivelor 2014/30/UE și 2014/53/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 552/2004 și (CE) nr. 216/2008 ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CEE) nr. 3.922/91 al Consiliului;
b) aeronavele fără pilot Ia bord care desfășoară operațiuni din categoriile „deschise“ și „specifice“, așa cum sunt definite acestea în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/947 al Comisiei din 24 mai 2019 privind normele și procedurile de operare a aeronavelor fără pilot la bord.