NORMĂ nr. 30 din 25 octombrie 2021

NORMĂ Autoritatea de Supraveghere Financiară
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 1187 din 15 decembrie 2021
Entered into force
15.12.2021
Consolidated form as of
15.12.2021

În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) și d), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (2), precum și ale art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,

în baza prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 88/2021 privind Fondul de compensare a investitorilor,

potrivit deliberărilor din ședința Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară din data de 20 octombrie 2021,

Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezenta normă.

Articolul I

Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 39/2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile entităților autorizate, reglementate și supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară din Sectorul instrumentelor și investițiilor financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 982 și 982 bis din 30 decembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Titlul normei se modifică și va avea următorul cuprins:

NORMĂ

pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile entităților autorizate, reglementate și supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară din Sectorul instrumentelor și investițiilor financiare, precum și Fondului de Compensare a Investitorilor

2. La articolul 1, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 1

(1) Se aprobă reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta normă, aplicabile entităților, enumerate la art. 2 alin. (1).

3. Titlul anexei nr. 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

REGLEMENTĂRI CONTABILE

conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile entităților autorizate, reglementate și supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară din Sectorul instrumentelor și investițiilor financiare, precum și Fondului de Compensare a Investitorilor

Articolul II

Prezenta normă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data publicării.

Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu

București, 25 octombrie 2021.

Nr. 30.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).