ORDIN nr. 131 din 15 decembrie 2021

ORDIN Autoritatea Na?ională de Reglementare în Domeniul Energiei
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 1192 din 16 decembrie 2021
Entered into force
01.01.2022
Consolidated form as of
01.01.2022
Table of contents

Având în vedere prevederile art. 4 alin. (7) și ale art. 8 alin. (8) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 5 și 8 din Metodologia de stabilire a cotei anuale obligatorii de achiziție de certificate verzi, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 157/2018, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 5 alin. (5) și ale art. 9 alin. (1) lit. x) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările și completările ulterioare,

președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:

Articolul 1

Cota obligatorie estimată de achiziție de certificate verzi de către operatorii economici care au obligația achiziției de certificate verzi pentru anul 2022 se stabilește la valoarea de 0,5014313 certificate verzi/MWh, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Societatea Operatorul Pieței de Energie Electrică și Gaze Naturale - „OPCOM“ - S.A., producătorii de energie electrică din surse regenerabile și operatorii economici prevăzuți la art. 1 duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 3

Entitățile organizatorice din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.

Articolul 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2022.

Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, Dumitru Chiriță

București, 15 decembrie 2021.

Nr. 131.

ANEXĂ

Nr. crt.IndicatoriU.M.Mod de stabilireValoare1.Impact mediu estimat al certificatelor verzi în anul 2022euro/MWhConform art. 4 alin. (7) din Legea nr. 220/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare14,52.Curs mediu al Băncii Naționale a României - 11 luni 2021lei/euroConform art. 4 alin. (7) din Legea nr. 220/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare4,91793.Consum final estimat de energie electrică pentru anul 2022MWhConform art. 5 din Metodologie*)50.685.986,1304.Consum final de energie electrică estimat a fi exceptat în anul 2022MWhConform art. 7 din Metodologie*)8.036.310,1305.Prețul mediu ponderat al certificatelor verzi tranzacționate pe piața centralizată anonimă spot de certificate verzi - 11 luni 2021lei/CVConform art. 6 alin. (1) din Metodologie*)142,21076.Cota obligatorie de certificate verzi estimată pentru anul 2022CV/MWhRând 6 = (Rând1*Rând 2)/Rând 50,5014313

*) Prin Metodologie se înțelege Metodologia de stabilire a cotei anuale obligatorii de achiziție de certificate verzi, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 157/2018, cu modificările și completările ulterioare.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).