ORDIN nr. 1.582/1.337/1.986/2021

ORDIN Ministerul Finan?elor
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 1241 din 29 decembrie 2021
Entered into force
29.12.2021
Consolidated form as of
29.12.2021
Table of contents

Având în vedere dispozițiile art. III alin. (2) din Legea nr. 259/2021 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei „Delta Dunării“, cu completările ulterioare,

luând în considerare prevederile art. 6 alin. (1) și ale art. 12 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 109/2021,

în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 316/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Energiei, cu modificările ulterioare, precum și al prevederilor art. 12 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 477/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației,

ministrul finanțelor, ministrul energiei și ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației emit următorul ordin:

Articolul 1

În scopul acoperirii creșterii prețului gigacaloriei se alocă sume sub formă de subvenție bugetelor unităților administrativ-teritoriale la nivelul cărora sunt în funcțiune sisteme de alimentare centralizată cu energie termică, cu respectarea prezentei proceduri.

Articolul 2

Beneficiarii sunt bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale, iar sumele alocate potrivit art. 1 vizează acoperirea costurilor legate de achiziția gazelor naturale destinate producerii de energie termică în perioada 1 noiembrie 2021-31 martie 2022.

Articolul 3

Valoarea subvenției se determină astfel:

unde:

Vs - valoarea subvenției;

Cgn - cantitatea de gaze naturale evidențiată în facturile fiscale;

P.a. - preț de achiziție gaze naturale, fără TVA, potrivit contractului de furnizare de gaze naturale;

0,250 lei/KWh - prețul plafonat al gazelor naturale.

Articolul 4

În termen de 5 zile calendaristice de la data emiterii facturilor de gaze naturale, unitățile administrativ-teritoriale transmit, sub semnătura primarului, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației cererea, al cărei model este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, însoțită de următoarele documente justificative:

a) extras în copie din contractul de furnizare de gaze naturale, din care să rezulte părțile contractante, durata contractului, cantitatea contractantă și prețul gazelor naturale, certificate conform cu originalul;

b) copie facturi fiscale gaze naturale, certificate conform cu originalul.

Articolul 5

La nivelul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în termen de 10 zile calendaristice de la data depunerii documentelor justificative, în baza înscrisurilor transmise de unitățile administrativ-teritoriale se realizează situația centralizatoare a sumelor necesare acoperirii lunare a subvenției și se promovează proiectul de ordin privind repartizarea sumelor către bugetele unităților administrativ-teritoriale.

Articolul 6

Primăriile transferă sumele producătorilor de energie termică în maximum 3 zile de la data înregistrării sumelor în conturile de venituri ale bugetelor locale.

Articolul 7

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul finanțelor, Adrian Câciu p. Ministrul energiei, Dan-Dragoș Drăgan, secretar de stat Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila Zoltán

ANEXĂ

CERERE pentru acordarea subvenției conform art. III alin. (1) din Legea nr. 259/2021 Data: ........................ Semnătură primar: ...........................

Subsemnatul(a), ..............., în calitate de primar, reprezentant legal al UAT ..........................., județul ............, cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal cu privire la falsul în declarații, formulez prezenta:

Cerere de acordare a subvenției, în temeiul art. III alin. (1) din Legea nr. 259/2021 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei „Delta Dunării“, cu completările ulterioare.

Valoarea subvenției solicitate (lei), potrivit anexei* =

Declar, de asemenea, că informațiile și declarațiile făcute sunt complete, corecte și conforme cu realitatea.

* În situația în care la nivelul unei unități administrativ-teritoriale sunt încheiate mai multe contracte de furnizare gaze naturale se vor prezenta:

anexa corespunzătoare fiecărui contract;

situația centralizatoare.

ANEXĂ

la cerere

UAT ....................

Perioada de consum gaze naturale: .....

Denumirea operatorului furnizor de gaze naturale: ...............

Denumirea operatorului producător de energie termică: ................

Nr./data contractului de furnizare gaze:

Cantitatea de gaze naturale facturată pentru perioada de consumPreț achiziție al gazelor naturale (lei/KWh)Subvenția unitară (lei/KWh)TOTAL, din care:pentru producerea de energie termică (kWh)pentru producerea de energie electrică (kWh)(0)(1)(2)(3)(4)(5) = [(4) – 0,250]/2(6) = (2) x (5)1.2.3.nTOTAL

Nr.

crt.

Nr.

factură

Valoarea subvenției solicitate

(lei)

Primar,

…………………

----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).