REGULAMENT-CADRU din 5 ianuarie 2022

REGULAMENT Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 24 din 7 ianuarie 2022
Entered into force
07.01.2022
Consolidated form as of
07.01.2022

Notă Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 33 din 5 ianuarie 2022 , publicată în Monitorul Oficia, Partea I, nr. 24 din 7 ianuarie 2022.

Articolul 1

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, denumit în continuare MCID, în calitate de beneficiar al proiectelor cu finanțare aprobate prin Planul național de redresare și reziliență al României, denumit în continuare PNRR al României, poate înființa structuri responsabile cu implementarea proiectelor cu personal încadrat suplimentar, în afara organigramei, peste numărul maxim de posturi aprobat al instituției publice, în limita posturilor aprobate prin PNRR al României și a limitelor financiare aprobate prin acesta.

Articolul 2

(1) Înființarea structurii responsabile cu implementarea proiectelor se realizează prin act administrativ al conducătorului instituției, în limita posturilor și a sumelor aprobate conform ordinului de finanțare semnat de către instituția beneficiară cu autoritatea finanțatoare.

(2) Prin actul administrativ emis de conducătorul instituției se aprobă organigrama și statul de funcții, salarizarea personalului structurii responsabile cu implementarea proiectului urmând a fi stabilită în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (10) și (10^6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv dispozițiile art. 1-3 din Regulamentul-cadru privind stabilirea condițiilor de înființare a posturilor în afara organigramei și a criteriilor pe baza cărora se stabilește procentul de majorare salarială pentru activitatea prestată în proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 325/2018, precum și cheltuielile operaționale, în limita bugetului aprobat aferent reformei 1 Dezvoltarea unui cadru unitar pentru definirea arhitecturii unui sistem de tip cloud guvernamental din cadrul Componentei 7 Transformare digitală din cadrul PNRR al României, în cuantum dedicat de 7.889.498 euro.

Articolul 3

(1) Persoanele care desfășoară activități în Task Force - Unitatea de management al Programelor de transformare digitală se încadrează în MCID, peste numărul maxim de posturi aprobat, pe bază de contract individual de muncă pe perioadă determinată, pe perioada implementării proiectului, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(2) Numărul persoanelor care pot fi încadrate în MCID este prevăzut în statul de funcții aprobat prin actul administrativ de înființare a structurii responsabile cu implementarea proiectului, emis de conducătorul autorității publice.

Articolul 4

Task Force - Unitatea de management al Programelor de transformare digitală va fi formată din personal contractual în afara organigramei având competențe digitale avansate și competențe specifice managementului de proiect.

Articolul 5

Atribuțiile principale ale unității de management al programelor de transformare digitală sunt:

a) elaborarea și punerea în aplicare a componentelor sectoriale ale PNRR al României;

b) monitorizarea punerii în aplicare a reformelor și a investițiilor din cadrul PNRR al României legate de domeniul digital, cu accent pe proiectele-cheie, și propunerea de măsuri imediate de remediere pentru elementele critice, în strânsă colaborare cu celelalte instituții implicate;

c) elaborarea de sisteme de management al performanței proiectelor în corelare cu obiective specifice ale pilonului digital;

d) elaborarea și reglementarea cadrului normativ, metodologic și a procedurilor funcționale, operaționale și financiare în domeniul său de activitate;

e) dezvoltarea instrumentelor pentru punerea în aplicare a politicilor legate de domeniul digital;

f) managementul proiectelor și raportările stadiilor de îndeplinire a obiectivelor stabilite în cadrul măsurilor de transformare digitală din PNRR al României;

g) îndeplinirea oricăror atribuții necesare pentru asigurarea implementării investițiilor și reformelor din PNRR al României legate de domeniul digital.

Articolul 6

Task Force - Unitatea de management al Programelor de transformare digitală va fi coordonată de un director subordonat ministrului care deține portofoliul digitalizării.

----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).