Articolul I
Legea nr. 259/2021 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei „Delta Dunării“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1036 din 29 octombrie 2021, cu completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul II, alineatul (3) se abrogă.
2. La articolul III, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
(1^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în limita prevederilor bugetare cuprinse în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, potrivit Legii bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021, cu această destinație, prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației se poate aproba, pe bază de cerere temeinic justificată, alocarea unor sume bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale care pentru producerea energiei termice în sistem centralizat utilizează păcura drept combustibil, cu titlu de subvenție de 50% din diferența rezultată între prețurile de achiziție a combustibilului, după cum urmează:
a) prețul de achiziție a combustibilului, inclusiv TVA, în luna noiembrie 2021 față de prețul de achiziție a combustibilului, inclusiv TVA, în luna noiembrie 2020 înmulțit cu cantitatea achiziționată în noiembrie 2021;
b) prețul de achiziție a combustibilului, inclusiv TVA, în luna decembrie 2021 față de prețul de achiziție a combustibilului, inclusiv TVA, în luna decembrie 2020 înmulțit cu cantitatea achiziționată în decembrie 2021;
c) prețul de achiziție a combustibilului, inclusiv TVA, în luna ianuarie 2022 față de prețul de achiziție a combustibilului, inclusiv TVA, în luna ianuarie 2021 înmulțit cu cantitatea achiziționată în ianuarie 2022;
d) prețul de achiziție a combustibilului, inclusiv TVA, în luna februarie 2022 față de prețul de achiziție a combustibilului, inclusiv TVA, în luna februarie 2021 înmulțit cu cantitatea achiziționată în februarie 2022;
e) prețul de achiziție a combustibilului, inclusiv TVA, în luna martie 2022 față de prețul de achiziție a combustibilului, inclusiv TVA, în luna martie 2021 înmulțit cu cantitatea achiziționată în martie 2022.
3. La articolul III, după alineatul (3) se introduc șase noi alineate, alineatele (4)-(9), cu următorul cuprins:
(4) Pe lângă subvenția prevăzută la alin. (1), (1^1), (2) și (3), în situații deosebite și pentru motive temeinic justificate, ce pot conduce la sistarea furnizării energiei termice pentru încălzirea populației, generate de imposibilitatea achiziționării gazelor naturale din subvenția prevăzută la alin. (1) și în limita prevederilor bugetare cuprinse în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației potrivit Legii bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021, cu această destinație, prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației se poate aproba, pe bază de cerere temeinic justificată, alocarea unor sume bugetelor locale ale unor unități administrativ-teritoriale, în vederea asigurării continuității serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a populației.
(5) Pot beneficia de sume acordate potrivit prevederilor alin. (4) unitățile administrativ-teritoriale care au beneficiat de subvenția alocată în condițiile alin. (1) din bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Sumele alocate potrivit prevederilor alin. (4) nu pot depăși dublul subvenției alocate potrivit prevederilor alin. (1).
(6) Sumele acordate potrivit prevederilor alin. (4) și (5) se raportează la subvenția alocată potrivit prevederilor alin. (1) pentru consumul de gaze naturale din lunile ianuarie 2022, respectiv februarie 2022.
(7) Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației realizează lunar analiza sumelor alocate potrivit prevederilor alin. (1), respectiv potrivit prevederilor alin. (4)-(6) și estimează necesarul de sume pentru asigurarea finanțării cu prioritate a sumelor ce fac obiectul cererilor unităților administrativ-teritoriale ce pot fi depuse potrivit prevederilor alin. (1).
(8) În baza analizelor și estimărilor realizate conform prevederilor alin. (7) Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației identifică criterii de departajare a beneficiarilor sau de limitare a alocărilor potrivit prevederilor alin. (4)-(6), astfel încât să fie asigurată finanțarea solicitărilor primite potrivit prevederilor alin. (1).
(9) Criteriile de departajare sau de limitare prevăzute la alin. (8) se stabilesc prin ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației prevăzut la alin. (4).