Articolul I
Schema de ajutor de stat - Sprijin pentru IMM-uri în vederea depășirii crizei economice generate de pandemia de COVID-19 - investiții productive, aprobată prin Ordinul ministrului investițiilor și proiectelor europene, interimar, nr. 1.290/2021, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1111 din 22 noiembrie 2021, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
– La punctul 6 - „Valoarea maximă a ajutorului de stat, beneficiarii, criteriile de eligibilitate și cheltuieli eligibile“, subpunctele 6.1, 6.4 și 6.6 vor avea următorul cuprins:
6.1. Valoarea minimă a ajutorului este echivalentul în lei al sumei de 50.000 euro, iar valoarea maximă a ajutorului este echivalentul în lei al sumei de 1.000.000 euro, dar nu mai mult de 5 ori cifra de afaceri pe anul 2019, cu respectarea prevederilor de la punctul 7.1 din prezenta schemă.
..............................................................................................
6.4. Acordarea finanțării se va face pe criterii competitive în baza criteriilor de la punctul 6.3 pentru proiectele care întrunesc un punctaj de minimum 70 de puncte până la epuizarea bugetului prevăzut la punctul 5, subpunctul 5.2. Pentru proiectele cu punctaj egal, criteriile de departajare se vor aplica în următoarea ordine: 1. scăderea cifrei de afaceri la 31.12.2020 față de 31.12.2019; 2. data și ora depunerii proiectului.
................................................................................................
6.6. Tipurile de cheltuieli eligibile sunt prezentate mai jos:
– cheltuieli de sistematizare și amenajare teritorială a terenului;
– cheltuieli cu racordarea utilităților necesare obiectivului;
– cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică;
– cheltuieli pentru achiziția de instalații, utilaje, echipamente tehnologice și funcționale cu și fără montaj, inclusiv IT C, tehnologii software;
– active necorporale;
– mijloace de transport electrice sau hibride^1 (autoturisme, autobuze, microbuze, elevatoare, încărcătoare, autoutilitare și autovehicule cu destinație specială);
^1 În conformitate cu prevederile Regulamentului delegat al Comisiei (UE) nr. 2.139/2021 de completare a Regulamentului (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului privind stabilirea criteriilor tehnice de screening pentru determinarea condițiilor în care o activitate economică se califică ca contribuind în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice sau adaptarea la schimbările climatice și pentru a stabili dacă acea activitate economică nu cauzează niciun prejudiciu semnificativ oricăruia dintre celelalte obiective de mediu, disponibilă la https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX%3A32021R2139.
– cheltuieli de consultanță pentru pregătirea și implementarea proiectului în limita a 10% din valoarea eligibilă a proiectului;
– cheltuieli cu activitățile obligatorii de publicitate și informare aferente proiectului.