Grupul operativ are următoarele atribuții principale:
a) asigură coordonarea și cooperarea între instituțiile pe care le reprezintă și organizațiile neguvernamentale din județ sau, după caz, sector al municipiului București, în vederea asigurării respectării drepturilor la educație, sănătate, asistență socială și protecție specială pentru copiii neînsoțiți;
b) contactează alte autorități, instituții și organizații de la nivel local care pot interveni în soluționarea cazurilor copiilor neînsoțiți și colaborează cu acestea în interesul superior al copilului;
c) se asigură că toți minorii neînsoțiți sunt luați în evidențele sistemului de protecție a copilului și că acestora le este asigurat, potrivit nevoilor, accesul la educație, la beneficii de asistență socială și servicii sociale, precum și la servicii medicale și/sau de abilitare/reabilitare;
d) menține permanent legătura cu comitetele pentru situații de urgență, aflate sub conducerea prefecților;
e) menține permanent legătura cu ministerele sau, după caz, autoritățile administrației publice centrale în subordinea sau coordonarea cărora funcționează instituțiile care au desemnat membri sau, după caz, a celor a căror activitate este coordonată metodologic;
f) se asigură că persoane desemnate de direcția generală de asistență socială și protecția copilului și de direcția de sănătate publică asigură permanența la punctele de trecere a frontierei cu Ucraina, precum și la alte puncte de trecere prin care intră grupuri mai mari de 10 copii neînsoțiți, în vederea verificării stării de sănătate și a preluării în sistemul de protecție specială;
g) identifică angajații vorbitori de limba ucraineană sau, după caz, de limba rusă, care pot fi implicați în sprijinirea copiilor neînsoțiți pe perioada șederii în România;
h) identifică voluntari din cadrul organizațiilor neguvernamentale, de preferat vorbitori de limba ucraineană sau, după caz, de limba rusă, care pot fi implicați în sprijinirea copiilor neînsoțiți pe perioada șederii în România;
i) colaborează cu serviciile publice de asistență socială pe al căror teritoriu administrativ-teritorial locuiesc copii neînsoțiți intrați pe teritoriul României alături de o persoană majoră însoțitoare, în vederea monitorizării situației acestora;
j) îndeplinește orice alte atribuții necesare desfășurării activității sale.