Articolul I
Metodologia de stabilire a prețurilor pentru energia termică livrată în SACET din centrale cu unități de cogenerare care nu beneficiază de scheme de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 111/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 805 din 5 noiembrie 2014, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:
– La articolul 6, după primul alineat, care devine alineatul (1), se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
(2) În situația capacităților de producție care nu pot beneficia de prelungirea schemei de sprijin pentru cogenerare de înaltă eficiență conform prevederilor Deciziei Comisiei Europene C(2021) 9.774 final din 21.12.2021, ANRE stabilește și comunică operatorilor economici care exploatează aceste capacități prețul reglementat pentru energia termică livrată, în termen de o lună de la data primirii datelor prevăzute la art. 4, preț care se menține până la următoarea ajustare a prețului de referință pentru energia termică.