ORDIN nr. 331 din 29 martie 2022

ORDIN Ministerul Transporturilor ?i Infrastructurii
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 343 din 7 aprilie 2022
Entered into force
12.04.2022
Consolidated form as of
12.04.2022
Table of contents

Având în vedere Referatul Direcției transport naval nr. 8.438/366 din 2.03.2022 prin care se propune modificarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor nr. 244/2020 privind aprobarea tarifelor pentru prestațiile de servicii specifice efectuate de Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV,

ținând cont de prevederile art. 14 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 11 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 10 alin. (1) lit. a) și b) din Hotărârea Guvernului nr. 449/2003 privind organizarea și funcționarea Centrului Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV, cu modificările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul transporturilor și infrastructurii, emite prezentul ordin.

Articolul I

Anexa la Ordinul ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor nr. 244/2020 privind aprobarea tarifelor pentru prestațiile de servicii specifice efectuate de Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 30 ianuarie 2020, cu modificările ulterioare, se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare în termen de 5 zile de la publicare.

Viceprim-ministru, ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu

București, 29 martie 2022.

Nr. 331.

ANEXĂ*)

*) Anexa este reprodusă în facsimil.

(Anexa la Ordinul nr. 244/2020)

----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).