(1) Prezentul regulament stabilește modalitatea de organizare și desfășurare a examenului în vederea ocupării posturilor pe perioadă nedeterminată, pentru personalul care, în perioada stării de alertă sau a situațiilor de risc epidemiologic și biologic, a ocupat fără concurs posturi de execuție, pe perioadă determinată, în cadrul Ministerului Sănătății și al unităților aflate în subordinea sau în coordonarea acestuia.
(2) Conducătorii entităților prevăzute la alin. (1) inițiază procedurile de organizare a examenului pentru ocuparea posturilor pe perioadă nedeterminată, pentru personalul care a fost numit în baza Ordinului ministrului sănătății nr. 905/2020 pentru aprobarea Metodologiei privind ocuparea, fără concurs, a posturilor vacante sau temporar vacante din cadrul Ministerului Sănătății și unităților aflate în subordinea, coordonarea și sub autoritatea Ministerului Sănătății, inclusiv funcțiile publice de execuție și conducere, pe perioadă determinată, în contextul instituirii stării de alertă pe teritoriul României, conform art. 11 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile prevăzute de prezentul regulament.
(1) Anunțul privind examenul, tematica și bibliografia se afișează la sediul entităților angajatoare prevăzute la art. 1 alin. (1), cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de data desfășurării examenului.
(2) Anunțul va cuprinde obligatoriu următoarele elemente:
a) funcția pentru care se organizează examenul, identificată prin denumire, categorie, clasă și, după caz, grad profesional, precum și structura din care face parte;
b) data și ora până la care se poate depune cererea de înscriere, în condițiile prevăzute la art. 5 alin. (1), locația unde aceasta se depune, cu indicarea persoanelor și datelor de contact, precum și alte date necesare desfășurării examenului;
c) tipul probelor de examen, locul, data și ora desfășurării acestora;
d) bibliografia, tematica și alte date necesare desfășurării examenului.
(3) Conducătorii entităților prevăzute la art. 1 alin. (1) aprobă bibliografia și tematica de examen, pe baza propunerilor structurii de specialitate în cadrul căreia se află postul pentru care se organizează examenul. Acestea sunt ulterior transmise structurii de resurse umane din cadrul entităților respective.
(4) Orice modificare survenită asupra unor aspecte referitoare la organizarea și desfășurarea examenului se publică prin afișare la sediul entităților prevăzute la art. 1 alin. (1).
(1) Cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de data desfășurării examenului se constituie comisia de examen, respectiv comisia de soluționare a contestațiilor, prin act administrativ emis de conducătorii entităților prevăzute la art. 1 alin. (1), în condițiile prezentului regulament.
(2) Atât comisia de examen, cât și comisia de soluționare a contestațiilor au fiecare în componența lor un președinte, 2 membri și un secretar.
(3) Secretariatul comisiei de examen și secretariatul comisiei de soluționare a contestațiilor se asigură, în limita posibilităților, de către o persoană din cadrul structurii de resurse umane, acestea neavând calitatea de membri.
(4) Prin excepție de la prevederile alin. (2), pentru instituțiile din sistemul sanitar, din comisia de examen și comisia de soluționare a contestațiilor face parte și un reprezentant al organizației profesionale.
(5) Organizația sindicală reprezentativă la nivel de unitate va nominaliza un reprezentant, care va avea rol de observator atât în comisia de examen, cât și în comisia de soluționare a contestațiilor.
(6) În situația în care la nivelul instituției nu există sindicat reprezentativ, sindicatele semnatare ale contractului colectiv de muncă își vor desemna reprezentanți în comisia de examen, respectiv comisia de soluționare a contestațiilor, în calitate de observator.
(1) Situațiile prevăzute la art. 8 și 9 se sesizează de către persoana în cauză, de oricare dintre candidați, de conducătorii entităților prevăzute la art. 1 alin. (1), organizatoare ale examenului, sau de orice altă persoană interesată, în orice moment al organizării și desfășurării examenului.
(2) Membrii comisiei de examen sau ai comisiei de soluționare a contestațiilor au obligația să informeze, în scris, cu celeritate, conducătorii entităților prevăzute la art. 1 alin. (1) despre apariția oricărei situații dintre cele prevăzute la art. 8 și 9. În aceste cazuri, membrii comisiei de examen sau ai comisiei de soluționare a contestațiilor au obligația să se abțină de la participarea ori luarea vreunei decizii cu privire la examen.
(3) În cazul constatării existenței uneia dintre situațiile prevăzute la art. 8 și 9, actul de constituire a comisiilor se modifică în mod corespunzător, în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data constatării, prin înlocuirea persoanei aflate în respectiva situație cu o altă persoană, care să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 7.
(4) În cazul în care oricare dintre situațiile prevăzute la art. 8 și 9 se constată ulterior desfășurării uneia dintre probele examenului, rezultatul probei ori al probelor desfășurate se recalculează prin eliminarea evaluării membrului aflat în situație de incompatibilitate sau în conflict de interese, sub rezerva asigurării validității evaluării a cel puțin două treimi din numărul membrilor comisiei de examen.
(5) În situația în care nu este asigurată validitatea evaluării a cel puțin două treimi din numărul membrilor comisiei de examen, procedura de organizare și desfășurare a examenului se reia.
(1) Proba scrisă constă în redactarea unei lucrări și/sau în rezolvarea unor teste-grilă.
(2) Prin proba scrisă se testează cunoștințele teoretice necesare ocupării postului pentru care se organizează examenul.
(3) Subiectele pentru proba scrisă se stabilesc pe baza tematicii de examen, astfel încât să reflecte capacitatea de analiză și sinteză a candidaților, în concordanță cu nivelul și specificul postului pentru care se organizează examenul.
(4) Comisia de examen stabilește subiectele și alcătuiește seturile de subiecte pentru proba scrisă, în ziua în care se desfășoară proba scrisă.
(5) Pe baza propunerilor membrilor comisiei de examen, comisia întocmește minimum două seturi de subiecte, care vor fi prezentate candidaților.
(6) Membrii comisiei de examen răspund individual pentru asigurarea confidențialității subiectelor propuse.
(7) Seturile de subiecte se semnează de toți membrii comisiei de examen și se închid în plicuri sigilate purtând ștampila entității prevăzute la art. 1 alin. (1), organizatoare a examenului.
(8) Comisia de examen stabilește punctajul maxim pentru fiecare subiect, care se comunică odată cu subiectele și se afișează la locul desfășurării examenului.
(9) În cazul în care proba scrisă constă în rezolvarea unor teste-grilă, întrebările pot fi formulate cu cel mult două zile înainte de proba scrisă, cu condiția ca numărul acestora să fie de 3 ori mai mare decât numărul întrebărilor stabilit pentru fiecare test-grilă. Întrebările pentru fiecare test-grilă se stabilesc în ziua în care se desfășoară proba scrisă, înainte de începerea acestei probe.
(10) Înainte de începerea probei scrise se face apelul nominal al candidaților, în vederea îndeplinirii formalităților prealabile, respectiv verificarea identității. Verificarea identității candidaților se face numai pe baza buletinului, a cărții de identitate sau a oricărui document care atestă identitatea, potrivit legii. Candidații care nu sunt prezenți la efectuarea apelului nominal ori care nu pot face dovada identității prin prezentarea buletinului, a cărții de identitate sau a oricărui document care să ateste identitatea sunt considerați absenți.
(11) După verificarea identității candidaților, ieșirea din sală a acestora atrage eliminarea din examen, cu excepția situațiilor de urgență în care aceștia pot fi însoțiți de unul dintre membrii comisiei de examen sau de persoanele care asigură supravegherea.
(12) Durata probei scrise se stabilește de comisia de examen în funcție de gradul de dificultate și complexitate a subiectelor, dar nu poate depăși 3 ore.
(13) La ora stabilită pentru începerea probei scrise, comisia de examen prezintă candidaților seturile de subiecte și invită un candidat să extragă un plic cu subiectele de examen.
(14) După începerea comunicării subiectelor este interzis accesul candidaților care întârzie sau al oricărei alte persoane, în afara membrilor comisiei de examen, precum și a persoanelor care asigură secretariatul comisiei de examen, respectiv supravegherea desfășurării probei.
(15) În încăperea în care are loc examenul, pe toată perioada derulării acestuia, inclusiv a formalităților prealabile și a celor ulterioare finalizării probei, candidaților nu le este permisă deținerea sau folosirea vreunei surse de consultare sau a telefoanelor mobile ori a altor mijloace de comunicare la distanță.
(16) Nerespectarea dispozițiilor prevăzute la alin. (15) atrage eliminarea candidatului din proba de examen. Comisia de examen, constatând încălcarea acestor dispoziții, elimină candidatul din sală și înscrie mențiunea „anulat“ pe lucrare.
(17) Lucrările se redactează, sub sancțiunea anulării, doar pe seturile de hârtie asigurate de entitatea organizatoare a examenului, purtând ștampila acesteia pe fiecare filă.
(18) Candidatul are obligația de a preda comisiei de examen lucrarea scrisă, respectiv testul-grilă, la finalizarea lucrării ori la expirarea timpului alocat probei scrise, semnând borderoul special întocmit în acest sens.
(1) În cadrul interviului se testează abilitățile, aptitudinile și motivația candidaților. Proba interviului poate fi susținută doar de către candidații declarați „admis“ la proba scrisă.
(2) Interviul se realizează conform planului de interviu întocmit de comisia de examen în ziua desfășurării acestei probe, pe baza criteriilor de evaluare. Criteriile de evaluare pentru stabilirea interviului sunt:
a) abilități și cunoștințe impuse de funcție;
b) capacitatea de analiză și sinteză;
c) motivația candidatului;
d) comportamentul în situațiile de criză;
e) inițiativă și creativitate.
(3) Interviul se susține, de regulă, într-un termen de maximum 2 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise.
(4) Data și ora susținerii interviului se afișează obligatoriu odată cu rezultatele probei scrise.
(5) Fiecare membru al comisiei de examen poate adresa întrebări candidatului. Nu se pot adresa întrebări referitoare la opiniile politice ale candidatului, activitatea sindicală, religie, etnie, starea materială, originea socială etc.
(6) Întrebările și răspunsurile la interviu se înregistrează sau se consemnează în scris în anexa la raportul final al examenului, întocmită de secretarul comisiei de examen, și se semnează de membrii acesteia și de candidat.
(1) Pentru probele examenului, punctajele se stabilesc după cum urmează:
a) pentru proba scrisă punctajul este de maximum 100 de puncte;
b) pentru interviu punctajul este de maximum 100 de puncte.
(2) Sunt declarați admiși la proba scrisă și proba interviu candidații care au obținut minimum 60 de puncte.
(3) Punctajul final se calculează ca sumă a punctajelor obținute la proba scrisă și la interviu. Punctajele obținute la cele 2 probe, precum și punctajul final se afișează la sediul entității prevăzute la art. 1 alin. (1), care organizează examenul, după încheierea examenului, în aceeași zi.
(4) Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a examenului, inclusiv a rezultatelor finale ale examenului se face prin menționarea punctajului final al fiecărui candidat și a sintagmei „admis“ sau „respins“, prin afișare la locul desfășurării examenului. Comunicarea rezultatelor finale ale examenului se face în termen de maximum 2 zile lucrătoare de la data afișării rezultatelor ultimei probe.
(5) După afișarea rezultatelor obținute la proba scrisă și la interviu, candidații nemulțumiți pot face contestație, în termen de 1 zi lucrătoare de la data afișării rezultatului probei scrise și al interviului, la sediul entității organizatoare, prevăzută la art. 1 alin. (1), sub sancțiunea decăderii din acest drept.
(1) În cazul în care, de la data anunțării examenului și până la afișarea rezultatelor finale ale acestuia, conducătorii entităților prevăzute la art. 1 alin. (1) în al căror stat de funcții se găsește postul pentru care se organizează examenul sunt sesizați cu privire la nerespectarea prevederilor legale privind organizarea și desfășurarea examenului, se va proceda la verificarea celor sesizate cu celeritate. În cazul în care se constată că nu au fost respectate prevederile legale sau când aspectele sesizate nu pot fi cercetate cu încadrarea în termenele procedurale prevăzute de lege, desfășurarea examenului va fi suspendată.
(2) Suspendarea se dispune de către conducătorii entităților prevăzute la art. 1 alin. (1), după o verificare prealabilă, în regim de urgență, a situației în fapt sesizate, dacă se constată existența unor deficiențe în respectarea prevederilor legale.
(3) Sesizarea poate fi făcută de către membrii comisiei de examen ori ai comisiei de soluționare a contestațiilor, de către oricare dintre candidați sau de către orice persoană interesată.
(4) În situația în care, în urma verificării realizate potrivit alin. (1), se constată că sunt respectate prevederile legale privind organizarea și desfășurarea examenului, acesta se desfășoară în continuare.
(1) Prin excepție de la prevederile art. 13 alin. (1), pentru ocuparea posturilor de medic, medic dentist, farmacist, biolog, biochimist sau chimist examenul va consta în următoarele probe:
a) proba scrisă, care se desfășoară pe durata a 2 ore și constă în 10 întrebări, nota minimă de promovare fiind 6,00;
b) proba clinică sau practică, în funcție de specificul postului. Punctarea probei se face cu note de la 1 la 10, nota minimă de promovare fiind 6,00.
(2) Candidații care nu obțin nota minimă de promovare 6,00 la proba scrisă nu sunt admiși pentru susținerea probei clinice sau practice.
(3) Sunt declarați promovați doar candidații care obțin după desfășurarea tuturor probelor de examen cel puțin media 6,00, calculată din media aritmetică a celor două probe de examen.
(1) În situațiile prevăzute la art. 27, comisia de examen este formată din:
a) președinte - medic primar în specialitatea postului respectiv, medic dentist primar sau farmacist primar ori, după caz, un biolog, biochimist, chimist, cu grad principal, în specialitatea postului;
b) 2 membri, după cum urmează:
(i) un medic primar în specialitatea postului respectiv, medic dentist primar sau farmacist primar ori, după caz, un biolog, biochimist, chimist, cu grad principal în specialitatea postului;
(ii) un medic primar în specialitatea postului respectiv, medic dentist primar sau farmacist primar ori, după caz, un biolog, biochimist, chimist, cu grad principal în specialitatea postului, desemnat de către organizația profesională județeană sau a municipiului București din care face parte;
c) reprezentantul ordonatorului de credite superior ierarhic, în funcție de subordonare;
d) secretar - medic, medic dentist, farmacist sau, după caz, biolog, biochimist ori chimist.
(2) În situațiile prevăzute la art. 27, Comisia de soluționare a contestațiilor este formată din:
a) președinte - directorul medical al unității sanitare care organizează concursul;
b) 2 membri, după cum urmează:
(i) un medic primar, medic dentist primar sau farmacist primar în specialitatea postului respectiv ori, după caz, un biolog, biochimist, chimist, cu grad principal;
(ii) un medic primar, medic dentist primar sau farmacist primar în specialitatea postului respectiv ori, după caz, un biolog, biochimist, chimist, cu grad principal desemnat de către organizația profesională județeană sau a municipiului București din care face parte;
c) secretar - medic, medic dentist, farmacist sau, după caz, biolog, biochimist ori chimist.
(3) Calitatea de membru în comisia de soluționare a contestațiilor este incompatibilă cu calitatea de membru în comisia de examinare.
(4) Componența comisiilor prevăzute la alin. (1) și (2) este aprobată prin act administrativ al conducătorului entității prevăzute la art. 1 alin. (1), în termen de 2 zile lucrătoare de la încheierea înscrierilor la examen.
(1) Medicii angajați în structurile nou-create în perioada stării de alertă, în scopul tratării bolnavilor de COVID-19, din unitățile sanitare cu paturi care nu au în structură o secție din aceeași specialitate se pot prezenta la examenul organizat de o unitate sanitară cu paturi care are în structură secții în specialitatea în care sunt confirmați, în condițiile prezentului regulament.
(2) Unitatea sanitară cu paturi în care sunt încadrați medicii prevăzuți la alin. (1) notifică direcția de sănătate publică județeană sau a municipiului București, care are obligația să publice de îndată pe site-ul propriu lista medicilor și specialitatea în care aceștia sunt confirmați, cu respectarea prevederilor legale privind protecția datelor cu caracter personal.
(3) Unitățile sanitare cu paturi care au în structură secții din specialitatea în care sunt confirmați medicii din lista prevăzută la alin. (2) publică pe site-ul propriu posturile vacante de medic pentru care se poate organiza examen, la care pot participa medicii prevăzuți la alin. (1), în condițiile prezentului regulament.
(4) Pentru înscrierea la examen, candidatul depune la unitatea sanitară care are în structura sa secție în specialitatea în care acesta este confirmat cerere de înscriere la examen, în care menționează postul vacant pentru care dorește să concureze, copii ale documentelor privind dreptul de a exercita profesia de medic, precum și o adeverință eliberată de unitatea angajatoare din care rezultă că este încadrat pe perioadă determinată în structurile nou-create în perioada stării de alertă, în scopul tratării bolnavilor de COVID-19, precum și faptul că unitatea angajatoare nu are în structura sa secție din specialitatea medicului respectiv.