În temeiul prevederilor art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Lucrări de intervenție la Pavilionul «C» din Cazarma 734 București, sectorul 1, Calea Plevnei nr. 134, municipiul București“, realizat prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din venituri proprii ale Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila“ București, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ București, 28 aprilie 2022. Nr. 571. Contrasemnează: p. Viceprim-ministru, Mihaela-Ioana Kaitor, secretar de stat Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltán Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu Ministrul finanțelor, Adrian Câciu
ANEXĂ
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiții „Lucrări de intervenție la Pavilionul «C» din Cazarma 734 București, sectorul 1, Calea Plevnei nr. 134, municipiul București“
Titular: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și AdministrațieiBeneficiar: • Compania Națională de Investiții „C.N.I.“- S.A., pe perioada realizării investiției• Ministerul Apărării Naționale - Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila“ BucureștiAmplasament: municipiul București, sectorul 1, Calea Plevnei nr. 134
Indicatori tehnico-economici:Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA)66.470 mii leidin care C + M19.079 mii leiValoarea finanțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A.13.155 mii leiValoarea finanțată de Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila“ București53.315 mii lei(în prețuri valabile la data de 30.09.2021, 1 euro = 4,9471 lei)Capacități:- suprafața construitămp 783,78- suprafață construită desfășuratămp 1.981,59- regim de înălțimeD + P + 1EEșalonarea investiției: INV/C + M- Anul IINV26.470 mii leiC + M6.926 mii lei- Anul IIINV40.000 mii leiC + M12.153 mii leiDurata de execuție a obiectivului de investițiiluni 24
Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2019, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din venituri proprii ale Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila“ București, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.