În temeiul prevederilor art. 70 alin. (1) din Constituția României, republicată, ale art. 94 alin. (13) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 2 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 12 și 15 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și având în vedere raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Se validează mandatul de senator al domnului Liviu Brătescu, declarat supleant la alegerile din 6 decembrie 2020 în Circumscripția electorală nr. 24 Iași, pe lista Partidului Național Liberal, pe locul devenit vacant ca urmare a demisiei doamnei Laura-Iuliana Scântei.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 14 iunie 2022, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE SENATULUI FLORIN-VASILE CÎȚU
București, 14 iunie 2022.