(1) În vederea creșterii nivelului de siguranță la acțiuni seismice a fondului construit național se instituie Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, program multianual, de interes și utilitate publică, coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, denumit în continuare program.
(2) Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat are ca obiectiv general proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții la clădirile existente care prezintă niveluri insuficiente de protecție la acțiuni seismice, degradări sau avarieri în urma unor acțiuni seismice în scopul creșterii nivelului de siguranță la acțiuni seismice, precum și asigurarea funcționalității acestora conform tuturor cerințelor fundamentale și a creșterii eficienței energetice a acestora.
(3) Clădirile încadrate în clasa de risc seismic RsI sau RsII prin raport de expertiză tehnică, realizată conform normativului Cod de proiectare seismică - Partea a III-a - Prevederi pentru evaluarea seismică a clădirilor existente, indicativ P100-3, în vigoare la data solicitării includerii în program, de către experți tehnici atestați pentru cerința fundamentală rezistență mecanică și stabilitate, se includ în Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, pe baza solicitărilor depuse de beneficiarii programului, conform prezentului act normativ.
(4) Prin excepție de la prevederile alin. (3), Serviciul de Informații Externe întocmește propriile programe de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, aprobate de către ordonatorul principal de credite.
(5) Autoritățile administrației publice locale pot finanța din bugetele locale, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație, prin programe multianuale proprii de acțiuni privind expertizarea, proiectarea și execuția lucrărilor de intervenție pentru clădirile încadrate în clasa de risc seismic RsI și RsII, pentru toate clădirile care întrunesc criteriile prevăzute de Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat și pentru care nu se accesează fondurile alocate prin program, precum și pentru clădirile prevăzute la art. 15^1 alin. (1).
(1) Clădirile care fac obiectul subprogramului proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile cu destinația principală de locuință vor fi incluse în program, dacă întrunesc cumulativ următoarele criterii:
a) abrogată;
(la 24-07-2023, Litera a), Alineatul (1), Articolul 15, Capitolul III a fost abrogată de Punctul 2., ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 243 din 20 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 675 din 21 iulie 2023 )
b) sunt situate în unități administrativ-teritoriale al căror teritoriu se află, parțial sau integral, în zone în care valoarea de vârf a accelerației terenului pentru proiectare la cutremur a(g), potrivit hărții de zonare a teritoriului României din Codul de proiectare seismică P100-1, este mai mare sau egală cu 0,15 g.
(la 15-05-2025, Litera b) , Articolul 15 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 3. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 55 din 8 mai 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 12 mai 2025 )
c) Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației va stabili prin ordin de ministru criteriile alocării fondurilor pentru investiții.
(la 24-07-2023, Alineatul (1), Articolul 15, Capitolul III a fost completat de Punctul 2., ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 243 din 20 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 675 din 21 iulie 2023 )
(2) Clădirile care fac obiectul subprogramului proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile de interes și utilitate publică vor fi incluse în program în funcție de următoarele criterii:
a) clasa de importanță a clădirii, fiind incluse doar clădirile încadrate în clasele I și II de importanță;
b) sunt situate în unități administrativ-teritoriale al căror teritoriu se află, parțial sau integral, în zone în care valoarea de vârf a accelerației terenului pentru proiectare la cutremur a(g), potrivit hărții de zonare a teritoriului României din Codul de proiectare seismică P100-1, este mai mare sau egală cu 0,15 g;
(la 15-05-2025, Litera b), Alineatul (2), Articolul 15, Capitolul III a fost modificată de Punctul 3., ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 55 din 8 mai 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 12 mai 2025 )
(3) Clădirile care fac obiectul celor două subprograme prevăzute la art. 12 vor fi incluse în program numai dacă valoarea lucrărilor de intervenții prevăzute la art. 7 alin. (4) reprezintă cel puțin 50% din valoarea totală a obiectivului de investiții, iar pentru clădirile care fac obiectul subprogramului prevăzut la art. 12 lit. a), după efectuarea lucrărilor de intervenții pentru clădirile încadrate în clasa de risc seismic RsI, acestea să poată fi încadrate cel puțin în clasa de risc seismic RsIII, iar cele încadrate în clasa de risc seismic RsII să poată fi încadrate în clasa de risc seismic RsIV. Sunt exceptate de la încadrarea în clasa de risc seismic RsIV după efectuarea lucrărilor de intervenție, clădirile incluse în lista monumentelor istorice, cele situate în zonele de protecție a monumentelor istorice, precum și clădirile din zonele construite protejate, în situația în care cerințele impuse prin avizul Ministerului Culturii nu permite acest lucru.
(4) Pot fi introduse în subprogramul proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile de interes și utilitate publică și clădirile care cuprind spații aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, care reprezintă mai mult de jumătate din suprafața desfășurată a clădirii, dacă în aceste spații se desfășoară activități în domenii de interes public general și/sau comunitar și social, care implică prezența publicului temporar sau permanent în aria totală expusă, prevăzute la art. 2 lit. b).
(1) Categoriile de cheltuieli din devizul general, care se pot finanța de la bugetul de stat prin program, în vederea consolidării și reabilitării clădirilor, sunt:
a) cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții, care se execută pe amplasamentul delimitat din punct de vedere juridic ca aparținând obiectivului de investiții;
b) cheltuieli pentru elaborarea expertizelor tehnice în vederea încadrării clădirilor într-o clasă de risc seismic și a fundamentării măsurilor de intervenție, pentru elaborarea auditului energetic și pentru elaborarea certificatului de performanță energetică după intervenție, pentru elaborarea proiectului tehnic și a detaliilor de execuție, verificarea tehnică a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție și asistența tehnică din partea proiectantului;
c) cheltuieli pentru realizarea investiției de bază;
d) cheltuieli pentru organizarea de șantier;
e) cheltuieli diverse și neprevăzute.
(1^1) În categoriile de cheltuieli prevăzute la alin. (1) lit. c) nu sunt incluse cheltuielile aferente dotărilor și activelor necorporale.
(1^2) În cazul clădirilor prevăzute la art. 15^1, sunt eligibile prin program inclusiv cheltuielile pentru demolarea construcției existente și pentru realizarea unei construcții noi, cuprinse la subcapitolul 1.2 și la capitolul 4 din devizul general prevăzut în anexa nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în situația în care expertiza tehnică prevăzută la art. 15^1 alin. (2) stabilește necesitatea demolării clădirii, precum și cheltuielile prevăzute la subcapitolele 3.1, 3.2, 3.5 și 3.8 din devizul general.
(1^3) Cheltuielile prevăzute la cap. 7 din anexa nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 907/2016, cu modificările și completările ulterioare, sunt eligibile prin program exclusiv pentru clădirile prevăzute la art. 15^1 alin. (1) și sumele aferente pot fi transferate de la bugetul de stat numai după încheierea unui act adițional la contractul de finanțare.
(1^4) Prin derogare de la anexa nr. 1 la Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cazul clădirilor pentru care se impune demolarea, potrivit alin. (1^2), clădirile noi se realizează pe același amplasament, cu aceeași configurație și compartimentare ca cele inițiale, fără a fi obligatorie respectarea exigențelor minimale pentru suprafețe.
(2) Beneficiarii programului pot finanța din bugetele proprii atât cheltuielile care nu se pot finanța de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cât și alte cheltuieli din devizul general, definite conform legislației în vigoare, necesare realizării și finalizării obiectivelor de investiții incluse în program.
(3) Asociațiile de proprietari sau proprietarii, definiți conform prevederilor Legii nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, cu modificările ulterioare, pot aplica pentru obținerea de credite garantate de stat în vederea reabilitării seismice a clădirilor. Statul garantează creditele de reabilitare seismică a clădirilor și achită dobânda aferentă acestor credite prin instituția mandatată de Ministerul Finanțelor.
(la 24-07-2023, Articolul 17, Capitolul III a fost completat de Punctul 3., ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 243 din 20 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 675 din 21 iulie 2023 )
(4) De creditele garantate de stat pot beneficia asociațiile de proprietari sau proprietarii care locuiesc în imobile încadrate în clasele de risc seismic RsI și RsII.
(la 24-07-2023, Articolul 17, Capitolul III a fost completat de Punctul 3., ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 243 din 20 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 675 din 21 iulie 2023 )
(1) Finanțarea acordată de la bugetul de stat prin program este nerambursabilă, inclusiv finanțarea acordată pentru persoanele juridice, proprietari ai spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință, care se va acorda în baza unei scheme de ajutor de stat aprobate prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.
(1^1) În baza hotărârii autorităților deliberative ale beneficiarilor subprogramului prevăzut la art. 12 lit. a), sumele alocate de la bugetul local prevăzute la art. 17 alin. (2) pot fi declarate nerambursabile, cu excepția situațiilor prevăzute la alin. (6) și (7).
(2) Beneficiarii subprogramului proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile cu destinația principală de locuință realizează măsurile de intervenție pe bază de convenție încheiată cu asociația de proprietari sau, în lipsa acesteia, cu proprietarii unităților locative, precum și cu proprietarii spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință din clădirile cu destinația principală de locuință.
(3) Prin convenția prevăzută la alin. (2) se vor stabili următoarele:
a) proprietarii, conform drepturilor reale intabulate în cartea funciară, destinația spațiilor din clădire, conform evidențelor direcțiilor de taxe și impozite locale și/sau documentațiilor de urbanism, cotele-părți indivize din proprietatea comună care revine fiecărei proprietăți individuale stabilită conform măsurătorilor cadastrale;
b) sursele de finanțare asigurate, în condițiile prezentei legi, după caz, din: transferuri de la bugetul de stat, bugetul local, alte surse;
c) obligațiile în sarcina fiecărei părți, conform prezentei legi și celorlalte acte normative în vigoare.
(4) Obligațiile în sarcina fiecărei părți prevăzute la alin. (3) lit. c) privesc:
a) atribuirea, prin procedură de achiziție publică, a contractului de prestare de servicii de expertizare și/sau proiectare, respectiv de executare a lucrărilor de intervenții;
b) notarea dreptului de creanță în partea a III-a a cărții funciare a imobilelor incluse în program, cu menționarea cuantumului sumelor ce urmează a fi restituite de către fiecare proprietar persoană fizică sau juridică de locuință și/sau spații cu altă destinație decât cea de locuință, în situația înstrăinării imobilului înainte de termenul stabilit prin prezenta lege;
c) modificarea sumelor menționate în partea a III-a a cărții funciare, pe parcursul derulării lucrărilor de intervenție, în funcție de modificările valorii totale a investiției, după caz.
(5) Instituirea, modificarea și radierea mențiunilor în cartea funciară conform alin. (4) lit. b) și c) sunt scutite de plata taxei de timbru sau orice alte tarife.
(6) Înstrăinarea, în decurs de 5 ani de la data recepției la terminarea lucrărilor, a spațiilor cu destinația de locuință din clădirile incluse în program și la care proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții au fost finanțate prin transferuri de la bugetul de stat prin program este condiționată de rambursarea integrală a sumelor alocate de la bugetul de stat, precum și a celor de la bugetele locale, calculate ca fiind cotă-parte din valoarea totală a investiției.
(la 15-05-2025, Alineatul (6), Articolul 18, Capitolul III a fost modificat de Punctul 3., ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 55 din 8 mai 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 12 mai 2025 )
(7) Înstrăinarea, în decurs de 10 ani de la data recepției la terminarea lucrărilor, a spațiilor cu altă destinație din clădirile incluse în program și la care proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții au fost finanțate prin transferuri de la bugetul de stat prin program este condiționată de rambursarea integrală a sumelor alocate de la bugetul de stat, precum și a celor de la bugetele locale, calculate ca fiind cotă-parte din valoarea totală a investiției.
(la 15-05-2025, Alineatul (7), Articolul 18, Capitolul III a fost modificat de Punctul 3., ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 55 din 8 mai 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 12 mai 2025 )
(8) Actele juridice de înstrăinare încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (6) și (7) sunt lovite de nulitate absolută. Nicio persoană care încheie astfel de acte nu poate invoca buna-credință în asemenea cazuri.
(1) În vederea includerii în program, beneficiarii transmit Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru fiecare obiectiv de investiții solicitarea de includere în program și necesarul de sume de la bugetul de stat.
(2) Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației verifică administrativ și centralizează solicitările transmise, în ordinea cronologică de înregistrare, în termen de 30 de zile de la înregistrare, iar pentru solicitările conforme întocmește listelesinteză cu obiective propuse spre finanțare pe fiecare subprogram, liste ce se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației. Solicitările neconforme rămân în baza de date a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, obiectivele urmând a fi introduse în listele-sinteză pe măsura îndeplinirii de către beneficiari a tuturor cerințelor legale pentru introducerea acestora în program.
(3) Modelul de solicitare de includere în program, precum și detaliile privind verificarea administrativă a conformității/ neconformității solicitărilor pe baza modelului aprobat se stabilesc prin norme metodologice.
(4) Listele-sinteză se pot modifica și completa, după caz, în funcție de solicitările conforme înregistrate la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
(5) Ordinul menționat la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
(6) În situația în care beneficiarii programului nu depun documentele prevăzute la art. 23, necesare încheierii contractelor de finanțare în termen de 2 ani de la data includerii obiectivelor de investiții în lista sinteză aprobată prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, prevăzută la alin. (2), obiectivele de investiții se elimină din lista sinteză. Depunerea unei noi solicitări de includere în program pentru același obiectiv de investiții se poate face numai dacă aceasta este însoțită de autorizația de construire pentru obiectivul de investiții respectiv.
(1) După includerea în lista-sinteză, pentru clădirile eligibile a intra în subprogramul proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile cu destinația principală de locuință, încadrate în clasa de risc seismic RsI sau RsII prin raport de expertiză tehnică, ordonatorii principali de credite ai unităților administrativ-teritoriale în raza cărora sunt amplasate clădirile vor lua măsurile necesare pentru:
a) obținerea hotărârii asociației de proprietari sau a hotărârilor tuturor asociațiilor de proprietari în cazul clădirilor în care există mai mult de o asociație de proprietari, hotărâri luate cu jumătate plus unu din numărul membrilor; în cazul în care proprietarii nu sunt constituiți în asociații de proprietari, cu acordul scris al jumătate plus unu din numărul acestora, pentru introducerea în program, proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții; prevederile art. 10 rămân aplicabile;
(la 24-07-2023, Litera a), Alineatul (1), Articolul 20, Capitolul III a fost modificată de Punctul 4., ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 243 din 20 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 675 din 21 iulie 2023 )
b) realizarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții;
c) aprobarea indicatorilor tehnico-economici corespunzători lucrărilor ce urmează a fi executate;
d) aprobarea finanțării categoriilor de cheltuieli care nu se finanțează de la bugetul de stat prin program;
e) obținerea certificatului de urbanism și a avizelor și acordurilor solicitate prin acesta;
f) obținerea autorizației de construire.
(2) După includerea în lista-sinteză, pentru clădirile eligibile a intra în subprogramul proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile de interes și utilitate publică, încadrate în clasa de risc seismic RsI sau RsII prin raport de expertiză tehnică, ordonatorii principali de credite, unitățile de cult recunoscute potrivit legii și organizațiile, asociațiile, fundațiile și federațiile de utilitate publică recunoscute potrivit legii vor lua măsurile necesare pentru:
(la 15-05-2025, Partea introductivă a alineatului (2), Articolul 20, Capitolul III a fost modificată de Punctul 3., ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 55 din 8 mai 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 12 mai 2025 )
a) realizarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții;
b) aprobarea indicatorilor tehnico-economici corespunzători lucrărilor ce urmează a fi executate;
c) aprobarea finanțării categoriilor de cheltuieli care nu se finanțează de la bugetul de stat prin program;
d) obținerea certificatului de urbanism și a avizelor și acordurilor solicitate prin acesta;
e) obținerea autorizației de construire.
(3) În termen de 30 de zile de la data încheierii contractului de achiziție publică de servicii de proiectare pentru clădirile incluse în program, beneficiarii notifică proprietarii și deținătorii, cu orice titlu, ai spațiilor cu destinația principală de locuință, precum și ai spațiilor cu altă destinație și le acordă un termen de 6 luni de la data notificării în vederea eliberării spațiului deținut pentru efectuarea lucrărilor de intervenții.
(4) În termen de 45 de zile de la data primirii notificării prevăzute la alin. (3), proprietarii și deținătorii, cu orice titlu, ai spațiilor cu destinația principală de locuință, precum și ai spațiilor cu altă destinație sunt obligați să ia toate măsurile necesare pentru încetarea oricărei activități în spațiile respective.
(5) De la data expirării termenului prevăzut la alin. (4), proprietarilor și deținătorilor, cu orice titlu, ai spațiilor le este strict interzisă desfășurarea activităților comerciale, precum și a oricăror activități de orice natură, atât în spațiile de locuit și anexele aferente, cât și în spațiile cu altă destinație decât cea de locuință din aceste clădiri, inclusiv închirierea acestora în regim hotelier sau sub orice altă formă.
Pentru clădirile incluse în subprogramul proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile cu destinația principală de locuință, beneficiarii vor lua măsurile necesare pentru:
a) organizarea și derularea procedurilor de atribuire a contractelor de servicii/lucrări;
b) realizarea proiectului tehnic și a detaliilor de execuție;
c) asigurarea verificării proiectelor prin specialiști verificatori de proiecte atestați;
d) asigurarea relocării proprietarilor/locatarilor locuințelor;
e) derularea contractelor de execuție a lucrărilor de intervenții;
f) asigurarea verificării execuției corecte a lucrărilor de intervenții prin diriginți de specialitate sau operatori economici de consultanță specializați, pe tot parcursul lucrărilor;
g) implementarea obligațiilor ce decurg din contractul de finanțare;
h) organizarea recepției la terminarea lucrărilor;
i) predarea asociației de proprietari/proprietarilor, după caz, a documentației legale pentru completarea cărții tehnice a construcției.
(1) Prin derogare de la prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru obiectivele de investiții incluse în listele-sinteză prevăzute la art. 19 alin. (2), încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa de risc seismic RsI, termenul pentru eliberarea certificatului de urbanism de către autoritățile competente este de 7 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii.
(2) Pentru obiectivele de investiții prevăzute la alin. (1), avizele și acordurile stabilite prin certificatul de urbanism, inclusiv avizul autorității administrației publice centrale competente în domeniul protejării patrimoniului cultural sau al structurilor deconcentrate ale acesteia, împreună cu punctul de vedere al autorității competente pentru protecția mediului, se emit de entitățile competente în termen de cel mult 15 zile de la data solicitării acestora/depunerii documentației specifice complete.
(3) Autorizațiile de construire pentru obiectivele de investiții prevăzute la alin. (1) se emit în regim de urgență, în termenul prevăzut la art. 7 alin. (1^6) din Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(la 15-05-2025, Capitolul III a fost completat de Punctul 3., ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 55 din 8 mai 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 12 mai 2025 )
(1) Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației verifică administrativ și centralizează documentațiile transmise, în ordinea cronologică de înregistrare, iar pentru documentațiile conforme, în limita creditelor de angajament aprobate anual cu această destinație, prevăzute în legea bugetară anuală, încheie contracte de finanțare.
(1^1) În cazul documentațiilor conforme prevăzute la alin. (1) pentru care nu se pot încheia contracte de finanțare din cauza fondurilor insuficiente alocate de la bugetul de stat, autoritățile locale, inclusiv sectoarele municipiului București, pot decide finanțarea din sursele prevăzute în bugetele locale sau din alte surse legal constituite în acest sens. Modalitatea de implementare se stabilește prin hotărâre de consiliul local.
(la 24-07-2023, Articolul 24, Capitolul III a fost completat de Punctul 4., ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 243 din 20 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 675 din 21 iulie 2023 )
(1^2) Pentru clădirile incluse în subprogramul proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile aflate în proprietatea sau administrarea autorităților și instituțiilor administrației publice centrale sau locale, în cazul în care finanțarea asigurată de la bugetul de stat este insuficientă, autoritățile locale, inclusiv sectoarele municipiului București, dar și consiliile județene, pot decide finanțarea din sursele prevăzute în bugetele locale sau din alte surse legal constituite în acest sens.
(la 24-07-2023, Articolul 24, Capitolul III a fost completat de Punctul 4., ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 243 din 20 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 675 din 21 iulie 2023 )
(2) Prin derogare de la prevederile art. 34 alin. (2) lit. e) și h) și alin. (3) din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, în baza ordinului prevăzut la art. 19 alin. (2), se încheie contracte de finanțare multianuale între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și unitățile administrativ-teritoriale reprezentate de autoritățile administrației publice locale, pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu încă 2 ani în cazuri justificate, în limita creditelor de angajament aprobate cu această destinație, fără eșalonarea anuală a creditelor bugetare, care se înscriu cumulat pentru toată perioada de finanțare.
(2^1) În baza ordinului prevăzut la art. 19 alin. (2), în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (6) din Legea nr. 489/2006, republicată, se încheie contracte de finanțare multianuale între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și unitățile de cult recunoscute potrivit legii, pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu încă 2 ani în cazuri justificate, în limita creditelor de angajament aprobate cu această destinație, fără eșalonarea anuală a creditelor bugetare, care se înscriu cumulat pentru toată perioada de finanțare.
(2^2) În baza ordinului prevăzut la art. 19 alin. (2), în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 139/1995, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 46 alin. (1) lit. f) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, cu modificările și completările ulterioare, se încheie contracte de finanțare multianuale între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și organizațiile, asociațiile, fundațiile și federațiile de utilitate publică recunoscute potrivit legii, pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu încă 2 ani în cazuri justificate, în limita creditelor de angajament aprobate cu această destinație, fără eșalonarea anuală a creditelor bugetare, care se înscriu cumulat pentru toată perioada de finanțare.
(3) Prin derogare de la prevederile art. 47 alin. (6) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, în baza ordinului prevăzut la art. 19 alin. (2) se încheie contracte de finanțare multianuale între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și beneficiarii instituții publice centrale.
(4) Documentațiile care în urma analizei de conformitate administrativă sunt declarate neconforme se returnează beneficiarilor programului, motivat, cu mențiunea că documentațiile revizuite vor primi un nou număr de înregistrare.
(5) Pentru beneficiarii instituții publice ale administrației publice centrale finanțate integral de la bugetul de stat, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației virează anual, la solicitarea acestora, sumele aferente contractelor de finanțare prevăzute la alin. (3), în cont distinct de venituri ale bugetului de stat, codificat cu codul de identificare fiscală al beneficiarilor respectivi.
(6) Se autorizează Ministerul Finanțelor, la propunerea ordonatorilor principali de credite, să majoreze, la poziții distincte, veniturile bugetului de stat, precum și creditele bugetare prevăzute în bugetele ordonatorilor principali de credite cu suma virată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru finanțarea cheltuielilor aferente contractelor de finanțare prevăzute la alin. (3), în termen de 10 zile de la data propunerii.
(7) Concomitent cu majorarea prevăzută la alin. (6) se autorizează Ministerul Finanțelor, la propunerea ordonatorilor principali de credite, să majoreze creditele de angajament prevăzute în bugetele ordonatorilor principali de credite cu suma necesară implementării obiectivelor de investiții, fără a depăși valoarea totală a obiectivului menționată în contractul prevăzut la alin. (3), în termen de 10 zile de la data propunerii.
(8) Se autorizează ordonatorii principali de credite să detalieze influențele aprobate potrivit alin. (6) și (7) în bugetele lor și în anexele la acestea, să introducă obiectivele de investiții în anexe și să le comunice Ministerului Finanțelor, în termen de 5 zile lucrătoare.
(9) Cererile de deschidere de credite bugetare prezentate de ordonatorii principali de credite pentru finanțarea obiectivelor de investiții vor fi însoțite de avizul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației cu privire la eligibilitatea cheltuielilor solicitate prin deschiderea de credite bugetare. Deschiderile de credite bugetare se realizează de către Ministerul Finanțelor în termen de 5 zile de la data depunerii cererii.
(10) Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației emite avizul prevăzut la alin. (9) în baza documentelor justificative depuse de către beneficiarii prevăzuți la alin. (5) și numai după stabilirea eligibilității cheltuielilor solicitate.
(11) În cazul în care ordonatorii principali de credite nu atașează cererii de deschidere de credite avizul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prevăzut la alin. (9), Ministerul Finanțelor restituie deschiderea de credite bugetare solicitată.
(12) Conținutul, formatul și termenul de emitere a avizului prevăzut la alin. (9) se aprobă prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi, aprobate prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.
(13) Până la data de 22 decembrie a anului bugetar, sumele rămase neutilizate, determinate ca diferență între veniturile încasate potrivit alin. (5) și plățile efectuate, se virează de către ordonatorii de credite beneficiari din contul de venituri ale bugetului de stat în care au fost încasate, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în contul de cheltuieli din care au fost virate inițial.
(14) Sumele virate în contul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prevăzut la alin. (13) se pot solicita în anul următor, urmând procedura prevăzută la alin. (5)-(7).
(15) În termen de 5 zile lucrătoare de la finalizarea obiectivului de investiții, beneficiarii instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat restituie sumele neutilizate din contul de venituri în care au fost încasate, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în contul de cheltuieli din care au fost virate inițial, dacă restituirea se efectuează în anul în care au fost alocate sumele, sau potrivit prevederilor art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care sumele se restituie în anul următor celui în care au fost alocate.
(1) Sumele aferente contractelor de finanțare se transferă beneficiarilor în limita bugetului anual al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației aprobat cu această destinație, în ordinea cronologică de înregistrare a solicitării de transfer al sumelor necesare pentru decontarea serviciilor/lucrărilor executate, cu excepția beneficiarilor instituții publice centrale finanțate integral de la bugetul de stat cărora le sunt aplicabile prevederile art. 24 alin. (5).
(2) Efectuarea primului transfer de la bugetul de stat, pentru obiectivele de investiții incluse în subprogramul prevăzut la art. 12 lit. a), este condiționată de încheierea convenției prevăzute la art. 18 alin. (2).
(4) În situația epuizării creditelor bugetare disponibile în anul în curs, prevăzute în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației cu această destinație, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației înștiințează beneficiarii contractelor de finanțare cu privire la aceasta.
(5) După primirea înștiințării prevăzute la alin. (4) beneficiarii dispun măsurile necesare evitării înregistrării de arierate, respectiv sistarea prestării de servicii, execuției de lucrări sau continuă implementarea obiectivelor de investiții din surse proprii sau alte surse legal constituite.
(6) După înștiințarea beneficiarilor, în situația suplimentării creditelor bugetare pentru anul în curs, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației anunță beneficiarii cu privire la reluarea transferurilor de sume, acestea urmând a se realiza în ordinea cronologică de înregistrare a solicitării de transfer al sumelor necesare pentru decontarea serviciilor/lucrărilor executate, și, după caz, cu privire la epuizarea creditelor bugetare suplimentare.
(1) În cazul în care beneficiarii utilizează sumele transferate cu nerespectarea prevederilor legale sau contractuale, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației notifică beneficiarii cu privire la prevederile încălcate și solicită restituirea în termen de 30 de zile calendaristice a sumelor decontate necuvenit.
Notă Reproducem mai jos prevederile art. XV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 52 din 1 octombrie 2025 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 907 din 2 octombrie 2025: Articolul XV (1) Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației acordă, la cererea beneficiarilor programelor naționale de investiții derulate, eșalonări la plată pe o perioadă de cel mult 5 ani, dacă sunt îndeplinite condițiile de acordare a acestora prevăzute la alin. (4). (2) Eșalonarea la plată se acordă pentru sumele care trebuie restituite la bugetul de stat ca urmare a utilizării acestora cu nerespectarea prevederilor legale sau contractuale, de către beneficiarii programelor, prevăzuți la: a) art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 183/2022 , cu modificările și completările ulterioare; b) art. 10^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală, aprobată prin Legea nr. 89/2015 , cu modificările și completările ulterioare; c) art. 30 alin. (1) și (7) din Legea nr. 212/2022 , cu modificările și completările ulterioare; d) art. 13 alin. (1) și (7) și art. 21 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2023 , aprobată prin Legea nr. 55/2024 ; e) art. 14 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2023 , aprobată prin Legea nr. 235/2023 ; f) art. X alin. (2) din Legea nr. 45/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru stabilirea unor măsuri financiare în domeniul unor programe gestionate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. (3) Perioada de eșalonare la plată se stabilește de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în funcție de cuantumul sumelor datorate și de capacitatea financiară de plată a beneficiarului, în limita perioadei prevăzute la alin. (1). Perioada de eșalonare la plată acordată nu poate fi mai mare decât perioada de eșalonare la plată solicitată. Eșalonarea la plată nu se acordă pentru sume al căror cuantum este mai mic de 1.000 lei. Pentru sume al căror cuantum este între 1.001 lei și 50.000 lei, eșalonarea la plată se acordă pe o perioadă de maximum 6 luni. (4) Pentru acordarea unei eșalonări la plată, debitorul trebuie să facă dovada îndeplinirii cumulative a următoarelor condiții: a) datoria constând în sumele care trebuie restituite la bugetul de stat ca urmare a utilizării acestora cu nerespectarea prevederilor legale sau contractuale este mai veche de 3 ani la data solicitării de eșalonare; b) se află în dificultate generată de lipsa temporară de disponibilități bănești; c) dispune de capacitate financiară de plată pe perioada de eșalonare la plată. (5) Cererea de acordare a eșalonării la plată, denumită în continuare cerere, se depune la registratura Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației sau se transmite prin poștă, cu confirmare de primire, și se soluționează în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii. Conținutul cererii, precum și documentele justificative care se anexează acesteia se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, care se publică în Monitorul Oficial al României, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. (6) Cererea poate fi retrasă de beneficiar până la data emiterii deciziei de eșalonare la plată sau a deciziei de respingere. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației comunică beneficiarului decizia prin care se ia act de retragerea cererii. În această situație, devin incidente prevederile privind sistarea alimentării cu cote defalcate din impozitul pe venit și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrare, prevăzută de actele normative menționate la alin. (2), Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației reluând procedura de sistare. (7) Cererea beneficiarului se soluționează de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin decizie de eșalonare la plată ori decizie de respingere, după caz. (8) Decizia de eșalonare se emite atât pentru sumele principale de restituit, cât și pentru accesoriile aferente, datorate de la data la care trebuiau restituite sumele principale și până la data emiterii deciziei de eșalonare. Accesoriile sumelor principale solicitate a fi eșalonate prin cerere de către beneficiar sunt calculate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Cuantumul și termenele de plată a ratelor de eșalonare se stabilesc prin grafice de eșalonare care fac parte integrantă din decizia de eșalonare la plată. Ratele sunt exigibile la termenele de plată prevăzute în decizia de eșalonare. La cererea beneficiarului, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației poate aproba plata diferențiată a ratelor de eșalonare, respectiv rate de eșalonare cu cuantumuri și termene de plată lunare diferite. (9) Cererea se soluționează prin decizie de respingere în oricare dintre următoarele situații: a) nu sunt îndeplinite condițiile de acordare prevăzute la alin. (4); b) debitorul nu depune documentele justificative necesare soluționării cererii; c) cererea și documentele aferente nu prezintă nicio modificare față de condițiile de acordare a eșalonării la plată dintr-o cerere anterioară care a fost respinsă; d) în cazul stingerii în totalitate, până la data emiterii deciziei de eșalonare la plată, a datoriilor care au făcut obiectul cererii de eșalonare la plată. (10) Pe perioada derulării eșalonării la plată, cu sumele eșalonate restituite se sting, în ordine, întâi obligațiile principale și apoi cele accesorii, în limita sumei aprobate prin eșalonare. (11) Eșalonarea la plată acordată își menține valabilitatea în situația în care se respectă cuantumul și termenele de plată din graficul de eșalonare. Prin excepție, eșalonarea la plată își menține valabilitatea și dacă rata de eșalonare întârziată este achitată până la următorul termen de plată din graficul de eșalonare. (12) Beneficiarul poate renunța la eșalonarea la plată pe perioada de valabilitate a acesteia, prin depunerea unei cereri de renunțare la eșalonare. Încetarea valabilității eșalonării la plată intervine la data înregistrării la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a cererii de renunțare sau la un termen ulterior precizat în cerere. În cazul renunțării la eșalonare, beneficiarul trebuie să achite sumele datorate rămase din eșalonare până la data la care intervine pierderea valabilității eșalonării la plată. În situația în care beneficiarul nu restituie sumele datorate până la data pierderii valabilității eșalonării la plată, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației reia procedura sistării alimentării atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrare, prevăzută de actele normative menționate la alin. (2). (13) Pentru sumele principale eșalonate la plată nu se calculează și nu se datorează dobânzi penalizatoare, pe perioada pentru care au fost acordate eșalonări la plată. Prin excepție, se datorează dobânzi penalizatoare prevăzute de actele normative menționate la alin. (2) pentru ratele întârziate potrivit dispozițiilor alin. (11), calculate între data la care trebuia achitată rata și data achitării, inclusiv. (14) La data emiterii deciziei de eșalonare la plată, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației încetează procedura sistării alimentării cu cote defalcate din impozitul pe venit și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrare, prevăzută de actele normative menționate la alin. (2). Dacă a intervenit suspendarea alimentării conturilor beneficiarilor, în termen de 10 zile de la data emiterii deciziei eșalonării la plată Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației solicită direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice în a căror rază teritorială se află beneficiarii încetarea suspendării. (15) Eșalonarea la plată își pierde valabilitatea la data la care nu sunt achitate două rate consecutive la termenele stabilite. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației emite o decizie de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată, care se comunică beneficiarului. Pierderea valabilității eșalonării la plată atrage începerea sau continuarea, după caz, a procedurii sistării alimentării conturilor beneficiarilor.
(2) În situația în care beneficiarii unități administrativ-teritoriale, reprezentate de autoritățile administrației publice locale, nu restituie sumele decontate necuvenit în termenul stabilit, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației solicită în scris direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice în a căror rază teritorială se află unitățile administrativ-teritoriale sistarea alimentării atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrare, cu excepția plăților pentru achitarea drepturilor salariale și a contribuțiilor aferente, inclusiv a drepturilor cuvenite asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav, precum și a indemnizațiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav și a plăților privind finanțarea sistemului de protecție a copilului și a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap, după caz, atunci când nu pot fi asigurate din venituri proprii. Alocarea și utilizarea cotelor defalcate din impozitul pe venit și a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, care au fost sistate în condițiile altor acte normative, se mențin.
(3) După recuperarea sumelor de la beneficiari, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației comunică, în scris, direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice în a căror rază teritorială se află unitățile administrativ-teritoriale, care dispun încetarea restricțiilor prevăzute la alin. (2).
(4) La cererea beneficiarului care se angajează să achite sumele decontate necuvenit prevăzute la alin. (1) și în care se menționează Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației ca beneficiar al sumelor și detaliile privind plata, directorii generali ai direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice/directorul general al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București/șefii de administrație ai administrațiilor județene ale finanțelor publice alimentează conturile acestora atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, până la nivelul sumelor solicitate pentru plata sumelor decontate necuvenit prevăzute la alin. (1).
(5) În termen de două zile lucrătoare de la data alocării sumelor, ordonatorii de credite prezintă unităților teritoriale ale Trezoreriei Statului documentele de plată prin care achită sumele decontate necuvenit, prevăzute la alin. (1), potrivit celor menționate în cerere.
(6) În cazul în care ordonatorii de credite nu prezintă documentele de plată în termenul prevăzut la alin. (5) sau în cazul în care acestea nu sunt întocmite potrivit destinației prevăzute la alin. (4), unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului au obligația să retragă din conturile bugetelor locale sumele aferente cotelor defalcate din impozitul pe venit, precum și sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, care au fost alocate pe baza cererii, corespunzătoare documentelor de plată neprezentate sau întocmite eronat. Unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului au obligația să comunice de îndată ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale sumele care au fost retrase și motivele pentru care au fost retrase.
(7) În situația în care beneficiarii instituții publice centrale nu restituie sumele decontate necuvenit în termenul stabilit, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației poate solicita instanțelor de judecată obligarea instituțiilor centrale beneficiare ale programului la restituirea sumelor.