HOTĂRÂRE nr. 1.340 din 20 decembrie 2000

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 694 din 27 decembrie 2000
Entered into force
27.12.2000
Consolidated form as of
27.12.2000
Table of contents

privind organizarea și funcționarea Institutului Național de Statistica și Studii Economice

În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României și ale art. 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 9/1992 privind organizarea statisticii publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul 1

Institutul Național de Statistica și Studii Economice este organul de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Guvernului, finanțat de la bugetul de stat, care organizează și coordonează statistica oficială din România.

Articolul 2

În realizarea obiectului sau de activitate, stabilit potrivit legii, care se întemeiază pe principiile autonomiei, confidențialității, transparenței, relevantei, proportionalitatii, deontologiei statistice și raportului cost/eficienta, Institutul Național de Statistica și Studii Economice are următoarele atribuții principale:

a) informează opinia publică și organele autorităților publice cu privire la starea economică și socială a tarii și furnizează utilizatorilor interesați datele rezultate din cercetările statistice efectuate;

b) elaborează sistemul de indicatori statistici, metodologiile, tehnologiile și standardele specifice;

c) organizează și conduce înregistrarea informațiilor referitoare la fenomenele și procesele economico-sociale, prin recensaminte și anchete statistice totale sau prin sondaj;

d) proiectează, tipareste și difuzează formularele și instrucțiunile de completare aferente;

e) culege, prelucreaza și stocheaza date și informații în vederea asigurării fondului național de date statistice;

f) coordonează elaborarea clasificarilor și a nomenclatoarelor unitare de interes național;

g) proiectează, realizează și exploatează sistemul informatic statistic național;

h) elaborează studii și analize pentru caracterizarea evoluției economico-sociale;

i) desfășoară activități de cercetare științifică în domeniul statisticii;

j) organizează și conduce unitățile subordonate, stabilește atribuțiile și normele de funcționare a acestora;

k) colaborează cu ministerele și cu alte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și cu serviciile publice, pentru compatibilizarea sistemului statisticii oficiale cu celelalte sisteme informationale; sprijină aceste organisme pentru asigurarea pregătirii personalului cu atribuții în activitatea de statistica;

l) primește spre avizare metodologiile cercetărilor statistice proiectate, în vederea asigurării oportunității și corectitudinii metodelor statistice utilizate în cercetările statistice efectuate de ministere, instituții centrale și de alte servicii publice;

m) organizează perfecționarea pregătirii profesionale în domeniul statisticii a personalului propriu, a personalului din unitățile sale subordonate și din celelalte servicii de statistica oficială și acționează pentru formarea unei culturi statistice la nivel național;

n) reprezintă România în relațiile internaționale în domeniul statistic și cooperează cu organizații similare din alte tari, cu organismele de specialitate ale Organizației Națiunilor Unite și agențiile sale, cu alte organisme internaționale;

o) asigura compatibilitatea sistemului statistic național cu sistemele statistice utilizate de organismele Organizației Națiunilor Unite, ale Uniunii Europene și de alte organisme internaționale, conform obligațiilor asumate;

p) îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin acte normative pentru domeniul sau de activitate.

Articolul 3

În exercitarea atribuțiilor sale Institutul Național de Statistica și Studii Economice are obligația să asigure pe parcursul întregii cercetări statistice - de la înregistrare până la publicare - măsuri de protecție a intereselor persoanelor fizice sau juridice care ar putea fi lezate prin divulgarea datelor referitoare la patrimoniul și la activitatea lor, în concordanta cu principiile confidențialității datelor statistice și cu normele legale privind secretul de stat.

Articolul 4

În îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la art. 2 serviciile de statistica oficială sunt autorizate:

a) să solicite și să obțină gratuit datele și informațiile statistice de la toate persoanele fizice și juridice care se afla, dețin capital sub orice formă sau desfășoară o activitate de orice fel pe teritoriul României;

b) sa stabilească termenele și periodicitatile de furnizare a datelor statistice solicitate;

c) să efectueze, cu personalul propriu și/sau cu agenții statistici în calitate de colaboratori sau sub alte forme legale, cercetări statistice prin culegerea directa a datelor statistice privind fenomenele economico-sociale; în categoria agenților statistici intra anchetatorii, precum și gospodăriile populației, în cazul în care acestea constituie unități de observare statistica;

d) sa contracteze, în condițiile legii, servicii specializate pentru realizarea cercetărilor statistice, analizelor și studiilor economice și sociale;

e) să aplice amenzi contravenționale pentru refuzul sau întârzierea transmiterii datelor statistice solicitate, pentru comunicarea de date eronate sau incomplete, pentru refuzul de a prezenta persoanelor autorizate de către conducerea serviciilor de statistica oficială documentele și evidentele necesare în vederea verificării datelor statistice, precum și pentru neaplicarea măsurilor dispuse de acestea.

Articolul 5

(1) Persoanele juridice - regii autonome, companii și societăți naționale, societăți comerciale, indiferent de forma de proprietate, instituții ale administrației publice centrale sau locale, partide politice, organizații sindicale, patronale, neguvernamentale și alte tipuri de organizații - sunt obligate sa furnizeze gratuit serviciilor de statistica oficială, la termenele, periodicitatile și în forma solicitată, datele și informațiile statistice în conformitate cu metodologia cuprinsă în instrucțiunile emise de Institutul Național de Statistica și Studii Economice.

(2) Persoanele fizice sunt obligate sa furnizeze serviciilor de statistica oficială datele personale și cele privind gospodăria și activitatea economică, necesare în vederea efectuării recensamintelor și anchetelor statistice. Datele personale de natura celor privind convingerile ideologice, apartenența politică, cazierul judiciar, sănătatea și viața intima pot fi culese și prelucrate numai cu acordul persoanelor, respectându-se prevederile referitoare la confidențialitatea datelor statistice.

(3) Pentru domeniile de cercetare statistica specifice, aflate în competența ministerelor de resort și a altor autorități publice centrale, Institutul Național de Statistica și Studii Economice încheie convenții pentru schimbul reciproc de date statistice.

Articolul 6

(1) Institutul Național de Statistica și Studii Economice este condus de un președinte, ajutat de 2 vicepreședinți, funcționari publici, asimilați cu funcțiile de conducere de secretar general, respectiv secretar general adjunct din aparatul propriu al ministerelor și al celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate. În exercitarea atribuțiilor sale președintele emite ordine și dispoziții.

(2) Președintele reprezintă Institutul Național de Statistica și Studii Economice în raporturile cu alte autorități ale administrației publice centrale și cu terțe persoane juridice, cu persoanele fizice, precum și cu organizații din țara și din străinătate. În acest scop președintele poate da împuternicire de reprezentare și altor persoane din cadrul Institutului Național de Statistica și Studii Economice.

(3) Președintele este membru de drept în Consiliul de Coordonare a Activității de Statistica.

(4) Pe lângă președinte funcționează Colegiul Institutului Național de Statistica și Studii Economice, organ cu caracter consultativ. Componenta și regulamentul de organizare și funcționare ale acestuia se stabilesc prin ordin al președintelui.

Articolul 7

(1) Structura organizatorică a Institutului Național de Statistica și Studii Economice este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2) Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Institutului Național de Statistica și Studii Economice este de 585, inclusiv președintele și cei 2 vicepreședinți.

(3) Atribuțiile și sarcinile compartimentelor Institutului Național de Statistica și Studii Economice se stabilesc prin regulamentul propriu de organizare și funcționare și se aproba prin ordin al președintelui Institutului Național de Statistica și Studii Economice.

(4) Salarizarea personalului Institutului Național de Statistica și Studii Economice, precum și din unitățile sale subordonate se face potrivit legii.

Articolul 8

(1) În subordinea Institutului Național de Statistica și Studii Economice funcționează direcțiile generale teritoriale de statistica, ca servicii publice descentralizate, finanțate de la bugetul de stat, precum și Editura "Revista Română de Statistica", instituție publică cu personalitate juridică, și Centrul Național de Pregătire în Statistica, finanțate din venituri extrabugetare.

(2) Numărul maxim de posturi al direcțiilor generale teritoriale de statistica, finanțate de la bugetul de stat, este de 1.656, iar structura organizatorică a acestora se stabilește prin ordin al președintelui Institutului Național de Statistica și Studii Economice.

(3) Normativele de personal, constituirea compartimentelor și statele de funcții pentru direcțiile generale teritoriale de statistica, precum și atribuțiile acestora se stabilesc prin ordin al președintelui Institutului Național de Statistica și Studii Economice, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat și cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

(4) Regulamentul de organizare și funcționare și statul de funcții ale Editurii "Revista Română de Statistica" se aproba prin ordin al președintelui Institutului Național de Statistica și Studii Economice.

(5) Editura "Revista Română de Statistica" poate să asigure, cu perceperea unui comision de maximum 20%, difuzarea unor publicații și date pe suport de hârtie, magnetic, CD-ROM sau prin acces direct la bazele de date ale Institutului Național de Statistica și Studii Economice. Comisionul se aplică la costul publicațiilor și al datelor difuzate. Sumele reprezentând costul publicațiilor și al datelor se virează în contul Institutului Național de Statistica și Studii Economice.

(6) Institutul Național de Statistica și Studii Economice poate crea și în alte orașe decât resedintele de județ, precum și în sectoarele municipiului București, colective, birouri, servicii, pentru culegerea/diseminarea datelor statistice, în funcție de cerințele specifice activității sale, în cadrul numărului maxim de posturi aprobat.

Articolul 9

(1) Prefecturile, împreună cu consiliile județene, Consiliul General al Municipiului București și consiliile locale vor asigura Institutului Național de Statistica și Studii Economice, potrivit competentelor, spațiile corespunzătoare necesare în vederea desfășurării activității unităților sale din teritoriu.

(2) Consiliile locale și județene în a căror rază unitățile teritoriale ale Institutului Național de Statistica și Studii Economice nu dispun de spații corespunzătoare vor asigura, în condițiile legii, amplasamente pentru construirea de sedii proprii. Institutul Național de Statistica și Studii Economice va include în bugetele anuale cheltuielile de capital necesare în vederea construirii unor astfel de obiective.

Articolul 10

(1) În realizarea obiectului sau de activitate, stabilit potrivit legii, numărul de autoturisme din dotarea Institutului Național de Statistica și Studii Economice și a unităților sale subordonate este de 50, din care un autoturism de teren pentru activitățile specifice de culegere a datelor.

(2) Normativul pentru Institutul Național de Statistica și Studii Economice și unitățile sale subordonate privind consumul maxim lunar de carburanți este de 300 litri/luna/autoturism.

Articolul 11

Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga Hotărârea Guvernului nr. 677/1998 privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale pentru Statistica, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 6 octombrie 1998, cu modificările ulterioare.

PRIM-MINISTRU

MUGUR CONSTANTIN ISARESCU

Contrasemnează:

---------------

p. Președintele Institutului

Național de Statistica

și Studii Economice,

Constantin Chirca,

vicepreședinte

p. Ministrul muncii și protecției

sociale,

Alexandru Gheorghe Man,

secretar de stat

p. Ministrul finanțelor,

Valentin Lazea,

secretar de stat

Anexă

INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ ȘI STUDII ECONOMICE Numărul maxim de posturi: 585 (inclusiv președintele și vicepreședinții) ┌─────────────────────────┐ ┌────────────────┐ │Consiliul de Coordonare a├─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ┤ Președinte │ │Activității de Statistică│ └───────┬────────┘ └─────────────────────────┘ │ ┌─────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┐ │ │ ┌─────────┴─────────┐ ┌─────────┴─────────┐ │ Vicepreședinte │ │ Vicepreședinte │ └─────────┬─────────┘ └─────────┬─────────┘ │ │ └─────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┘ │ ┌────────────────────────────────────────────┬────────────┴──────────────────┬───────────────────┬─────────┐ │ │ │ │ │ ┌────────────────┴────────────────────┐ ┌─────────────────────┴─────────────────────┐ ┌───────┴────────┐ ┌────────┴────────┐│ ┌─────────────────────────┐ │Departamentul de statistică economica│ │ Departamentul de statistică socială │ │Departamentul de│ │ Direcția ││ │ Direcția de editare a │ └────────┬───────────────────┬────────┘ └────────┬──────────────────────┬───────────┘ │studii economice│ │ generală de │├─┤publicațiilor statistice │ │ │ │ │ │ și sociale ┌─┤ │ tehnologia ││ │ și diseminare a │ ┌────────┴────────┐ ┌────────┴────────┐ ┌────────┴────────┐ ┌───────────┴───────────┐ │ │1│ │ informației ││ │ informațiilor │ │Direcția generală│ │Direcția generală│ │Direcția generală│ │Direcția generală de │ └───────┬──────┴─┘ └────────┬────────┘│ └─────────────────────────┘ │ de statistică a │ │ de sinteze │ │ de statistică │ │statistică a populației│ │ │ │ ┌─────────────────────────┐ │întreprinderilor │ │ macroeconomice │ │ socială │ │ și recensăminte │ │ │ │ │ Direcția de organizare, │ └────────┬────────┘ └────────┬────────┘ └────────┬────────┘ └───────────┬───────────┘ ┌───────┘ ┌────────┘ ├─┤ programare activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ statistică │ ┌────────┘ ┌────────┘ ┌────────┘ ┌───────────┘ │ │ │ └─────────────────────────┘ │ ┌──────────────┐ │ ┌──────────────┐ │ ┌─────────────┐ │ ┌────────────────────┐ │ ┌─────────────┐ │ ┌────────────┐│ ┌─────────────────────────┐ │ │ Direcția │ │ │ Direcția │ │ │ Direcția │ ├──┤Direcția statisticii│ │ │ Direcția │ │ │ Direcția ││ │ Direcția de cooperare │ ├──┤ statisticii │ ├──┤ conturi │ ├───┤ statisticii │ │ │ populației │ │ │ cercetare │ ├────┤ proiectare │├─┤ internaționala și │ │ │industriei și │ │ │ naționale │ │ │ calității │ │ └────────────────────┘ ├──┤ dezvoltare, │ │ │baze de date││ │ integrare europeană │ │ │construcțiilor│ │ └──────────────┘ │ │ vieții │ │ │ │ coordonare │ │ └────────────┘│ └─────────────────────────┘ │ └──────────────┘ │ ┌──────────────┐ │ └─────────────┘ │ ┌────────────────────┐ │ │metodologică │ │ ┌────────────┐│ ┌─────────────────────────┐ │ ┌──────────────┐ │ │ Direcția │ │ ┌─────────────┐ ├──┤ Direcția de │ │ └─────────────┘ │ │ Direcția ││ │ Unitatea pentru │ │ │ Direcția │ ├──┤ sinteze │ │ │ Direcția │ │ │ recensăminte │ │ ┌─────────────┐ ├────┤ proiectare ││ │ coordonarea și │ ├──┤ statisticii │ │ │macroeconomice│ ├───┤ statisticii │ │ └────────────────────┘ │ │ Direcția │ │ │ aplicații │├─┤ implementarea │ │ │ comerțului │ │ └──────────────┘ │ │ serviciilor │ │ ┌────────────────────┐ │ │ analize, │ │ │informatice ││ │ proiectelor cu ┌───┤ │ │și serviciilor│ │ ┌──────────────┐ │ │ sociale │ │ │ Direcția de │ ├──┤ studii │ │ └────────────┘│ │ finanțare externă│ 2 │ │ └──────────────┘ │ │Direcția fond │ │ └─────────────┘ └──┤cercetări și studii │ │ │ economice │ │ ┌────────────┐│ └─────────────────────┴───┘ │ ┌──────────────┐ └──┤ național de │ │ ┌─────────────┐ │ demografice │ │ │ și sociale │ │ │ Direcția ││ ┌─────────────────────────┐ │ │ Direcția │ │ date │ │ │ Direcția │ └────────────────────┘ │ └─────────────┘ └────┤ inginerie │├─┤Direcția de resurse umane│ ├──┤ statisticii │ │ statistice │ ├───┤ statisticii │ │ ┌─────────────┐ │ de sistem ││ └─────────────────────────┘ │ │ agriculturii │ └──────────────┘ │ │ muncii și │ │ │ Serviciul │ └────────────┘│ ┌─────────────────────────┐ │ │ și mediului │ │ │ protecției │ └──┤ documentare │ ├─┤ Direcția de gestiune a │ │ └──────────────┘ │ │ sociale │ │și bibliotecă│ │ │ patrimoniului │ │ ┌──────────────┐ │ └─────────────┘ └─────────────┘ │ └─────────────────────────┘ │ │ Direcția │ │ ┌─────────────┐ │ ┌─────────────────────────┐ ├──┤ anchete │ │ │Direcția baze│ ┌───────────────────────────┐ ├─┤ Serviciul audit intern │ │ │structurale în│ └───┤ de sondaj │ │ │ │ └─────────────────────────┘ │ │întreprinderi │ │ pentru │ │ Unități subordonate │ │ ┌─────────────────────────┐ │ └──────────────┘ │ gospodării │ │ │ ├─┤ Serviciul juridic și │ │ ┌──────────────┐ └─────────────┘ └─────────────┬─────────────┘ │ │ contencios │ │ │ Direcția de │ │ │ └─────────────────────────┘ └──┤ clasificări, │ ┌───────────────────┬────────┴─────────────┬────────────────┐ │ ┌─────────────────────────┐ │registre, baze│ │ │ │ │ └─┤ Direcția secretariat │ │ de sondaje │ ┌────────┴────────┐┌─────────┴────────────┐┌────────┴───────┐┌───────┴───────┐ └─────────────────────────┘ └──────────────┘ │ 41 Direcții ││ Direcția generală de ││Centrul Național││ Editura │ │generale județene││ statistică a ││de Pregătire în ││"Revista Română│ │ de statistică ││Municipiului București││ Statistică ││de Statistică" │ └─────────────────┘└──────────────────────┘└────────────────┘└───────────────┘

NOTĂ:

*1) Se organizează la nivel de direcție generală

*2) Se organizează la nivel de direcție

-------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).