REGULAMENT nr. 13 din 28 iulie 2022

REGULAMENT Autoritatea de Supraveghere Financiară
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 768 din 2 august 2022
Entered into force
02.08.2022
Consolidated form as of
02.08.2022

În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) și d), art. 6 alin. (2) și ale art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere prevederile art. 1 alin. (2) și (5) din Regulamentul (UE) 2019/2.033 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind cerințele prudențiale ale firmelor de investiții și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.093/2010, (UE) nr. 575/2013, (UE) nr. 600/2014 și (UE) nr. 806/2014,

potrivit deliberărilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară din ședința din data de 27 iulie 2022,

Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezentul regulament.

Articolul I

Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiară nr. 3/2014 privind unele aspecte legate de aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului și a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 10 martie 2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 2

Prezentul regulament se aplică, la nivel individual și/sau, după caz, consolidat și subconsolidat, S.S.I.F. prevăzute la art. 1 alin. (2) și (5) din Regulamentul (UE) 2019/2.033 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind cerințele prudențiale ale firmelor de investiții și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.093/2010, (UE) nr. 575/2013, (UE) nr. 600/2014 și (UE) nr. 806/2014 și la art. 7 și 8 din Legea nr. 236/2022 privind supravegherea prudențială a societăților de servicii de investiții financiare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

2. La articolul 7, alineatul (3) se abrogă.

3. La articolul 64, alineatul (3) se abrogă.

4. La articolul 66, alineatele (2) și (3) se abrogă.

5. La articolul 67, alineatele (2^1) și (4) se abrogă.

Articolul II

Prezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data publicării.

Prezentul regulament transpune art. 62 pct. 21-23 din Directiva (UE) 2019/2.034 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind supravegherea prudențială a firmelor de investiții și de modificare a Directivelor 2002/87/CE, 2009/65/CE, 2011/61/UE, 2013/36/UE, 2014/59/UE și 2014/65/UE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 314 din 5 decembrie 2019.

p. Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu

București, 28 iulie 2022.

Nr. 13.

----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).