În temeiul art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2022 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente reducerilor procentuale și/sau corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice, precum și a altor creanțe bugetare și al art. 12 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 477/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației emite următorul ordin:
Capitolul I — Transmiterea către Autoritatea de management a Programului operațional regional a solicitărilor privind suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente reducerilor procentuale și/sau corecțiilor financiare ↑ Contents
Pe baza analizei cu privire la încadrarea în prevederile art. 1, 2 și 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2022 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente reducerilor procentuale și/sau corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice, precum și a altor creanțe bugetare, beneficiarul transmite Autorității de management a Programului operațional regional, prin intermediul aplicației MySMIS, modulul Comunicare, solicitarea cu privire la suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente reducerilor procentuale și/sau corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice, conform modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Data comunicării solicitării către Autoritatea de management a Programului operațional regional va fi prima zi lucrătoare care urmează datei transmiterii de către beneficiar a acesteia.
(1) Beneficiarul transmite solicitarea pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare și a accesoriilor acestora, denumită în continuare solicitare, pentru toate contractele de achiziție publică din cadrul unui proiect.
(2) Solicitarea va fi semnată cu semnătura electronică calificată conform prevederilor legale, fiind asimilată înscrisurilor autentice. Împreună cu solicitarea vor fi transmise și documentele menționate în cadrul anexei, de asemenea prin intermediul aplicației MySMIS, modulul Comunicare.
În caz de forță majoră sau dacă nu funcționează aplicația MySMIS, modulul Comunicare, se vor aplica cele prevăzute de art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2020 privind unele măsuri pentru digitalizarea sistemului de coordonare și gestionare a fondurilor europene structurale și de investiții pentru perioada de programare 2014-2020, aprobată cu completări prin Legea nr. 128/2020.
Capitolul II — Verificarea și certificarea de către Autoritatea de management a Programului operațional regional a solicitărilor privind suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente reducerilor procentuale și/sau corecțiilor financiare ↑ Contents
(1) Solicitările transmise de beneficiari vor fi înregistrate la Serviciul autorizare proiecte.
(2) În scopul verificării și certificării solicitărilor transmise de beneficiari, Serviciul autorizare proiecte realizează următoarele activități:
a) solicită Serviciului verificare achiziții publice analiza solicitării și a documentelor justificative și confirmarea că beneficiarul se încadrează în prevederile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2022, în cazul în care reducerea procentuală a fost aplicată în baza unei note de neconformitate;
b) solicită Serviciului constatare nereguli și antifraudă analiza solicitării și a documentelor justificative și confirmarea că beneficiarul se încadrează în prevederile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2022, în cazul în care corecția financiară a fost aplicată în baza unei note de constatare;
e) solicită Serviciului recuperare creanțe valoarea debitelor înregistrate în Registrul debitorilor Programului operațional regional pentru fiecare solicitare de plată transmisă de beneficiari și valoarea debitelor recuperate;
f) analizează documentele anexate la solicitarea beneficiarului și motivul aplicării corecției financiare/reducerii procentuale din Nota de constatare/Nota de neconformitate;
(3) Serviciul autorizare proiecte poate solicita completări/ clarificări în ceea ce privește solicitarea de plată depusă de către beneficiar prin intermediul aplicației MySMIS, modulul Comunicare. Data solicitării de clarificări va fi considerată prima zi lucrătoare care urmează datei transmiterii către beneficiar a acesteia. Răspunsul la solicitările de clarificări și documentele justificative vor fi depuse în același mod ca și solicitarea inițială. Data comunicării va fi considerată prima zi lucrătoare care urmează datei transmiterii de către beneficiar a acestuia. În aceste condiții, termenul de verificare se întrerupe până la data la care este înregistrată documentația privind clarificările solicitate. Beneficiarul are obligația de a transmite informațiile și documentele solicitate în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la solicitarea Serviciului autorizare proiecte/Serviciului verificare achiziții publice/Serviciului constare nereguli și antifraudă. Nedepunerea de către beneficiar a documentelor sau clarificărilor solicitate, în termenul precizat, atrage respingerea solicitării de plată.
(4) În baza Notei pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente reducerilor procentuale și/sau corecțiilor financiare conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 101/2022, aprobată de conducerea Autorității de management a Programului operațional regional, se întocmește nota către ordonatorul principal de credite prin care se dispun măsurile ce se impun.
(5) După aprobarea notei de către ordonatorul principal de credite, măsurile dispuse prin aceasta se comunică beneficiarului prin intermediul aplicației MySMIS, modulul Comunicare. Data comunicării va fi considerată prima zi lucrătoare care urmează datei transmiterii către beneficiar a acesteia.
(6) După aprobarea notei prevăzute la alin. (2) lit. h) de către conducerea Autorității de management a Programului operațional regional, Serviciul autorizare proiecte o comunică beneficiarului prin intermediul aplicației MySMIS, modulul Comunicare. Data comunicării va fi considerată prima zi lucrătoare care urmează datei transmiterii către beneficiar a acesteia.
(7) Beneficiarul poate contesta nota prevăzută la alin. (2) lit. h), comunicată potrivit alin. (6), în termen de maximum 10 zile de la comunicare. Contestația se va transmite prin intermediul aplicației MySMIS, modulul Comunicare. Data comunicării va fi considerată prima zi lucrătoare care urmează datei transmiterii de către beneficiar a acesteia. Compartimentul soluționare contestații va înregistra, va analiza și va soluționa contestația.
(8) Contestația prevăzută la alin. (7) se soluționează în termen de maximum 30 de zile de la înregistrare. Compartimentul soluționare contestații comunică decizia de soluționare beneficiarului, în termen de maximum 5 zile de la aprobarea de către ordonatorul principal de credite, prin intermediul aplicației MySMIS, modulul Comunicare. Data comunicării va fi considerată prima zi lucrătoare care urmează datei transmiterii către beneficiar a acesteia.
(9) Notele prevăzute la alin. (2) lit. g) și h) și alin. (4), precum și decizia de soluționare a contestației prevăzută la alin. (8) se transmit prin e-mail și Direcției generale juridice.
Capitolul III — Punerea în aplicare a măsurilor dispuse de către ordonatorul principal de credite referitoare la suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente reducerilor procentuale și/sau corecțiilor financiare și a accesoriilor acestora aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice și a sumelor rezultate din aplicarea dobânzii datorate ↑ Contents
(1) După primirea dosarului solicitării privind suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente reducerilor procentuale/corecțiilor financiare și a accesoriilor acestora, Direcția management financiar, după caz, va realiza următoarele activități:
1. Serviciul recuperare creanțe:
a) întocmește adresa către organele fiscale competente privind încetarea executării silite a sumelor cuprinse în titlurile executorii care fac obiectul solicitării beneficiarului și, după caz, restituirea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a sumelor recuperate de la beneficiari și netransferate în conturile de recuperări debite ale Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației până la data primirii solicitării;
b) întocmește Nota de transfer al sumelor aferente debitelor nerecuperate, pentru care beneficiarul nu mai are calitatea de debitor, din contul de trezorerie alimentat din poziția bugetară prevăzută la art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2022 în contul de recuperare debite aferent Programului operațional regional, urmând a se efectua transferul pe surse de finanțare în conturile programului;
c) înregistrează în Registrul debitorilor și în Sistemul unic de management al informației, denumit în continuare SMIS, pe baza notei de transfer prevăzute la lit. b), recuperarea debitului, data recuperării fiind considerată data efectuării transferului;
d) transmite nota de transfer și Serviciului nereguli și monitorizare audit.
2. Serviciul plăți și contabilitate efectuează plata către beneficiar a sumelor reprezentând reduceri procentuale/corecții financiare aplicate și a debitelor reținute sau transferate prin plata voluntară, pe baza notei primite de la Serviciul autorizare proiecte [conform art. 4 alin. (2) lit. g)] sau pe baza notei primite de la Serviciul recuperare creanțe [conform pct. 1 lit. b)], după caz.
(2) Pentru dobânda nerecuperată, conform unor titluri de creanță întocmite și comunicate beneficiarului până la data informării prevăzută la art. 4 alin. (5), beneficiarii nu vor mai fi considerați debitori. În vederea recuperării acesteia, Serviciul recuperare creanțe realizează următoarele activități:
a) întocmește Nota de transfer al sumelor aferente dobânzilor datorate, pentru care beneficiarul nu mai are calitatea de debitor, din contul de trezorerie alimentat din poziția bugetară prevăzută la art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2022 în contul de recuperare debite aferent Programului operațional regional, urmând a se efectua transferul pe surse de finanțare în conturile programului;
b) înregistrează în Registrul debitorilor, pe baza notei de transfer prevăzute la lit. a), recuperarea dobânzii datorate, data recuperării fiind considerată data efectuării transferului;
c) transmite nota de transfer și Serviciului nereguli și monitorizare audit.
(3) Sumele rezultate din aplicarea dobânzii datorate pentru neachitarea la termen a obligațiilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2022, pentru care nu au fost emise titluri de creanță, nu vor mai fi stabilite drept creanțe, cu excepția dobânzii aferente Fondului european de dezvoltare regională (FEDR).
(4) Dobânda se calculează conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare, luând în considerare ca interval de timp prima zi după expirarea termenului de plată stabilit conform art. 42 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare, până la data comunicării către beneficiar a măsurilor dispuse de către ordonatorul principal de credite.
(5) Calculul dobânzii datorate aferente FEDR se va realiza prin întocmirea Procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 875/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare.
(6) După aprobarea Procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate de către conducerea Autorității de management a Programului operațional regional, Direcția management financiar realizează următoarele activități:
a) Serviciul recuperare creanțe întocmește Nota de transfer al sumelor reprezentând dobânda datorată aferentă FEDR din contul de trezorerie alimentat din poziția bugetară prevăzută la art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2022 în contul de recuperare debite aferent Programului operațional regional, urmând a se efectua transferul în contul de disponibil aferent FEDR;
b) Serviciul recuperare creanțe înregistrează în Registrul debitorilor, pe baza notei de transfer prevăzute la lit. a), recuperarea dobânzii datorate, data recuperării fiind considerată data efectuării transferului;
c) Serviciul plăți și contabilitate efectuează transferul pe baza notei de transfer prevăzute la lit. a);
d) transmite nota de transfer și Serviciului nereguli și monitorizare audit.
(7) Documentele aferente dosarelor cuprinzând solicitările beneficiarilor cu privire la suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice și a sumelor rezultate din aplicarea dobânzii datorate se arhivează în ncloud.mdrap.SAP/SPC/SRC, după caz.
(1) Pentru corecțiile financiare/reducerile procentuale aplicate cheltuielilor aferente contractelor de achiziție publică prevăzute la art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2022, cerute la rambursare de către beneficiari ulterior depunerii solicitării inițiale, Direcția autorizare proiecte întocmește Nota pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente reducerilor procentuale și/sau corecțiilor financiare conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 101/2022, aprobată de conducerea Autorității de management a Programului operațional regional.
Capitolul IV — Suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente reducerilor procentuale și/sau corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice, constatate după intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 101/2022 ↑ Contents
În cazul în care din analiza documentelor se constată că beneficiarul se încadrează în prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 101/2022, rubrica „Debitor“ din Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nu se completează, făcându-se mențiunea că sumele rezultate din aplicarea corecțiilor, reprezentând creanțe bugetare, se recuperează de autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene în conturile programelor europene respective și/sau în conturile de la bugetul de stat aferente acestora.
Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, aprobată de conducerea Autorității de management a Programului operațional regional, se transmite de către Serviciul constatare nereguli și antifraudă la Direcția management financiar, care realizează următoarele activități:
a) Serviciul recuperare creanțe întocmește Nota de transfer al sumelor reprezentând creanța datorată aferentă FEDR din contul de trezorerie alimentat din poziția bugetară prevăzută la art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2022 în contul de recuperare debite aferent Programului operațional regional, urmând a se efectua transferul în contul de disponibil aferent FEDR;
b) înregistrează în Registrul debitorilor și în SMIS, pe baza notei de transfer prevăzute la lit. a), recuperarea creanței datorate, data recuperării fiind considerată data efectuării transferului;
c) Serviciul plăți și contabilitate efectuează transferul pe baza notei de transfer prevăzute la lit. a);
d) transmite nota de transfer și Serviciului nereguli și monitorizare audit.
Dosarele aferente notelor de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare prin care se stabilește suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice se arhivează separat la nivelul Serviciului constatare nereguli și antifraudă.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Marin Țole, secretar de stat
București, 2 august 2022.
ANEXĂ
SOLICITARE pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente reducerilor procentuale și/sau corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice, precum și a altor creanțe bugetare, în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2022 Semnătura ................................ Ștampila Numele și prenumele reprezentantului legal .................................
Nr. de înregistrare a beneficiarului ........................../...........................
Denumirea beneficiarului:
Prioritatea de investiție:
I. Stadiul implementării proiectului:
• În implementare• Finalizat
II.1. Nr./data contractului economic afectat de neregulă^1: .......................................
Obiectul contractului: .................................................................
Denumirea contractorului: ...........................................................
Valoarea inițială a contractului economic (fără TVA): .....................(Nu se ia în calcul valoarea actelor adiționale ulterioare.).......................
Procentul corecției financiare/reducerii procentuale: ...................................
II.2. Documente justificative care însoțesc solicitarea:
– se atașează anunțul/invitația de participare din SEAP;
– se anexează copie după Nota de constatare/Nota de neconformitate;
– se anexează copie după confirmarea de primire a Notei de constatare/Notei de neconformitate, dacă este cazul;
– dacă proiectul este finalizat, se atașează o copie a hotărârii judecătorești, iar în cazul în care instanța de judecată nu s-a pronunțat, o copie a contestației administrative depuse în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare, sau după acțiunea în instanță cu privire la suspendarea/anularea notelor de constatare/de neconformitate, cu indicarea instanței la care a fost introdusă și a numărului de dosar, sau orice alt document care dovedește existența unei acțiuni pe rolul instanței judecătorești.
II.3. Creanțele bugetare stabilite în aplicarea prevederilor art. 21 din Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a constatării de către Comisia Europeană a neeligibilității unor cheltuieli, rezultate din neeligibilitatea unor activități din cadrul proiectelor finanțate din POR 2014-2020:
– se anexează copie după Nota de constatare;
– se anexează copie după confirmarea de primire a Notei de constatare, dacă este cazul;
– dacă proiectul este finalizat, se atașează o copie a hotărârii judecătorești, iar în cazul în care instanța de judecată nu s-a pronunțat, o copie a contestației administrative depuse în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare, sau după acțiunea în instanță cu privire la suspendarea/anularea notelor de constatare, cu indicarea instanței la care a fost introdusă și a numărului de dosar, sau orice alt document care dovedește existența unei acțiuni pe rolul instanței judecătorești.
II.4. Solicit suma de: ......................................., reprezentând FEDR (1),
^1 În cazul în care pentru un singur proiect (cod SMIS) există mai multe contracte de achiziție publică pentru care au fost aplicate corecții financiare, se reiau punctele II.1-II.4, continuând numerotarea cu III.1-III.4 etc.
suma de .........................................................., reprezentând cofinanțare de la bugetul de stat (2) și
suma de .........................................................., reprezentând TVA (3).
Nr. crt.Cererea de rambursare/plată în care s-au aplicat corecții financiare/reduceri procentuale FEDRBugetul de statTVA1.Cererea de rambursare nr. 12....3....4....TOTAL(1)(2)(3)
În cazul în care debitele au fost stinse prin rețineri din cererile de rambursare se completează următorul tabel:
Nr. crt.Cererea de rambursare/plată în care s-au reținut debitele calculate în Nota de constatareSuma reținută din FEDRSuma reținută din bugetul de statSuma reținută reprezentând TVA1Cererea de rambursare nr. 12....3....4....TOTAL
În cazul în care debitele au fost achitate parțial sau în totalitate prin plată voluntară:
Nr crt.Ordin de plată/dataSuma achitatăTotal debit achitat prin plată voluntară
(Se atașează ordinele de plată și extrasele de cont.)
În cazul în care debitele au fost recuperate potrivit prevederilor art. 38 lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare:
Titlul executoriu*Data rețineriiSuma reținută
* În măsura în care titlul este reprezentat de o hotărâre judecătorească, se vor indica numărul acesteia, instanța care a pronunțat-o și numărul dosarului în care s-a pronunțat.
Data ....................