Articolul I
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 4.146/2015 pentru aprobarea Normelor privind aplicarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. j), k),l),m) și n) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal și la art. X și XI din Acordul dintre România și Statele Unite ale Americii privind statutul forțelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001, ratificat prin Legea nr. 260/2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 18 ianuarie 2016, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Titlul se modifică și va avea următorul cuprins:
ORDIN
pentru aprobarea Normelor privind aplicarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. j), k),l),l^1), l^2),m) și n) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal și la art. X și XI din Acordul dintre România și Statele Unite ale Americii privind statutul forțelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001, ratificat prin Legea nr. 260/2002
2. În preambul, primul paragraf se modifică și va avea următorul cuprins:
În baza prevederilor art. 294 alin. (1) lit. j), k),l),l^1), l^2),m) și n) și alin. (3), precum și ale art. 303 alin. (12) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. X paragraful 1 din Acordul dintre România și Statele Unite ale Americii privind statutul forțelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001, ratificat prin Legea nr. 260/2002, cu modificările și completările ulterioare,
3. La articolul 1, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 1
Se aprobă Normele privind aplicarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. j), k),l),l^1), l^2),m) și n) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal și la art. X și XI din Acordul dintre România și Statele Unite ale Americii privind statutul forțelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001, ratificat prin Legea nr. 260/2002, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
4. În anexă, titlul se modifică și va avea următorul cuprins:
NORME
privind aplicarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. j), k),l),l^1), l^2),m) și n) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal și la art. X și XI din Acordul dintre România și Statele Unite ale Americii privind statutul forțelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001, ratificat prin Legea nr. 260/2002
5. În anexă, la articolul 1, dupăalineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (4^1) și (4^2), cu următorul cuprins:
(4^1) Potrivit art. 294 alin. (1) lit. l^2) din Codul fiscal, sunt/este scutite/scutită de taxă pe valoarea adăugată livrarea de bunuri și/sau prestarea de servicii către alt stat membru decât România, destinate forțelor armate ale oricărui alt stat membru decât statul membru de destinație, în scopul utilizării de către forțele armate respective sau de către personalul civil care le însoțește ori pentru aprovizionarea popotelor sau a cantinelor acestora, atunci când forțele armate respective participă la o acțiune de apărare desfășurată pentru a implementa o activitate a Uniunii Europene în cadrul politicii de securitate și apărare comune (PSAC).
(4^2) Potrivit art. 294 alin. (1) lit. l^1) din Codul fiscal, sunt/este scutite/scutită de taxă pe valoarea adăugată livrarea de bunuri netransportate în afara României și/sau prestarea de servicii efectuate în România, destinate fie utilizării de către forțele armate ale altor state membre sau de către personalul civil care le însoțește, fie aprovizionării popotelor sau cantinelor acestora, atunci când forțele armate respective participă la o acțiune de apărare desfășurată pentru a implementa o activitate a Uniunii Europene în cadrul politicii de securitate și apărare comune (PSAC).
6. În anexă, la articolul 1, alineatul (12) se modifică și va avea următorul cuprins:
(12) Prin organ fiscal care deservește persoanele scutite, în sensul prezentelor norme, se înțelege Administrația fiscală pentru contribuabili nerezidenți din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București, Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, administrațiile județene ale finanțelor publice sau administrațiile sectoarelor 1-6 ale finanțelor publice, după caz, în a căror rază teritorială își are sediul/reședința solicitantul sau, după caz, își desfășoară activitatea ori are loc acțiunea pentru care se solicită aplicarea scutirii de taxă.
7. În anexă, la articolul 2, alineatele (1), (2) și (5)-(7) se modifică și vor avea următorul cuprins:
Articolul 2
(1) Scutirea directă de taxă pe valoarea adăugată se realizează prin facturare fără taxa pe valoarea adăugată de către furnizorii de bunuri și/sau prestatorii de servicii, în favoarea persoanelor scutite stabilite în România, prevăzute la art. 1 alin. (1), (2), (4), (4^2), (5) și (7).
(2) Persoanele scutite stabilite în România, prevăzute la art. 1 alin. (1), (2), (4^2), (5) și (7), pot beneficia de scutire directă pe baza unui certificat valabil care atestă că sunt îndreptățite să beneficieze de scutire. Exemplarul original al certificatului de scutire se transmite furnizorului/prestatorului pentru a justifica aplicarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată. În cazul livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii care se efectuează continuu, cum sunt: livrările de gaze naturale, de apă, serviciile telefonice, livrările de energie electrică, termică, precum și pentru serviciile de închiriere sau leasing, certificatul de scutire este valabil pentru o perioadă de 12 luni consecutive, în limita valorii înscrise în acesta și, după caz, în formularul de comandă anexat. În cazul depășirii valorii înscrise în certificatul de scutire pentru aceste livrări/prestări se va solicita autentificarea unui nou certificat sau, după caz, pentru diferența respectivă se poate solicita restituirea taxei conform procedurii descrise la pct. 2.2. Furnizorul/Prestatorul va aplica scutirea de TVA pentru toate facturile privind livrări de bunuri sau prestări de servicii care se efectuează continuu, emise în perioada de valabilitate a certificatului.
.............................................
(5) Pentru închirierea sau leasingul de bunuri imobile, prestatorii aplică scutirea de TVA cu drept de deducere pe baza certificatului de scutire valabil prezentat de persoanele scutite prevăzute la art. 1 alin. (2), (4^2), (5) și (7) și, respectiv, pe baza formularului de comandă prezentat de persoanele scutite prevăzute la art. 1 alin. (4). Prestatorii care nu primesc un certificat de scutire valabil de la persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2), (4^2), (5) și (7) și, respectiv, un formular de comandă de la persoanele scutite prevăzute la art. 1 alin. (4) aplică fie scutirea de TVA fără drept de deducere prevăzută la art. 292 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal, fie regimul de taxare în cazul în care au optat conform art. 292 alin. (3) din Codul fiscal pentru taxarea operațiunilor de închiriere sau leasing de bunuri imobile.
(6) Formularul certificatului care trebuie completat de persoanele scutite prevăzute la art. 1 alin. (1), (2), (4^2), (5) și (7) va fi solicitat de la autoritățile fiscale care le deservesc. Certificatul de scutire și, după caz, formularul de comandă anexat la acesta se completează în 3 exemplare sau, după caz, în 4 exemplare de către contractanții forțelor Statelor Unite ale Americii, pe fiecare furnizor/prestator de la care persoanele scutite urmează să efectueze cumpărări. Un exemplar al certificatului și, după caz, al formularului de comandă se reține de furnizor/prestator, un exemplar se reține de forțele Statelor Unite ale Americii în cazul contractanților acestora, un exemplar rămâne la emitent și un alt exemplar va fi păstrat de autoritatea fiscală care le deservește. Modelul certificatului de scutire pentru persoanele scutite prevăzute la art. 1 alin. (1), (2), (4^2) și (7) este prevăzut în anexa nr. 1, iar pentru persoanele scutite prevăzute la art. 1 alin. (5), modelul certificatului de scutire este prevăzut în anexa nr. 2. În situația în care contractanții forțelor Statelor Unite ale Americii, care acționează pentru sau în numele forțelor Statelor Unite ale Americii, realizează către forțele Statelor Unite ale Americii exclusiv livrări de bunuri și/sau prestări de servicii scutite conform prezentelor norme, nu au obligația să solicite înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată conform art. 316 din Codul fiscal.
(7) În cazul persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1), (2), (4^2), (5) și (7), certificatul de scutire și, după caz, formularul de comandă care se anexează la acesta sunt valabile dacă sunt autentificate prin semnare și ștampilare de autoritățile competente din România. Autoritățile fiscale aplică certificatului un număr de ordine. Autoritățile din România competente să autentifice certificatele de scutire și, după caz, formularele de comandă sunt:
a) în cazul persoanelor scutite prevăzute la art. 1 alin. (1), (2), (4^2) și (7), autoritatea fiscală teritorială din România care le deservește;
b) în cazul persoanelor scutite prevăzute la art. 1 alin. (5), forțele Statelor Unite ale Americii și autoritatea fiscală teritorială care le deservește.
8. În anexă, la articolul 2 alineatul (8), după litera b) se introduce o nouă literă, litera b^1), cu următorul cuprins:
b^1) persoanele scutite prevăzute la art. 1 alin. (4^2) solicită o adresă scrisă emisă de structura organizatoare a activităților de cooperare din cadrul Ministerului Apărării Naționale cu forțele armate ale statelor străine membre ale Uniunii Europene, care să confirme că acestea se află în România în vederea participării la o acțiune de apărare desfășurată pentru a implementa o activitate a Uniunii Europene în cadrul politicii de securitate și apărare comune, ori de câte ori este cazul;
9. În anexă, la articolul 3, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 3
(1) Restituirea către persoanele scutite prevăzute la art. 1 alin. (1), (2), (4), (4^2), (5) și (7) a taxei pe valoarea adăugată achitate, aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate în România, se aplică în cazul în care nu s-a aplicat scutirea directă prevăzută la art. 2, precum și în orice alte situații în care nu se poate aplica scutirea directă.
10. În anexă, la articolul 3 alineatul (2), după litera f) se introduce o nouă literă, litera f^1), cu următorul cuprins:
f^1) în cazul persoanelor scutite prevăzute la art. 1 alin. (4^2), o adresă scrisă emisă de structura organizatoare a activităților de cooperare din cadrul Ministerului Apărării Naționale cu forțele armate ale statelor străine membre ale Uniunii Europene, care să confirme că acestea se află în România în vederea participării la o acțiune de apărare desfășurată pentru a implementa o activitate a Uniunii Europene în cadrul politicii de securitate și apărare comune, ori de câte ori este cazul;
11. În anexă, la articolul 3, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
(5) Prin excepție de la prevederile alin. (3) și (4), în situația în care persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), (2), (4), (4^2), (5) și (7) nu au depus în termenele prevăzute la alin. (3) și (4) cererile de restituire a taxei pe valoarea adăugată și/sau documentația aferentă, la solicitarea acestora, directorul general al Direcției generale regionale a finanțelor publice/Direcției generale de administrare a marilor contribuabili, după caz, poate aproba efectuarea restituirii taxei pe valoarea adăugată. În acest sens, pe baza documentelor prevăzute la alin. (2), depuse de solicitanți, autoritatea fiscală competentă va întocmi un referat semnat de conducătorul acesteia, din care să rezulte că, deși cererile de restituire au fost depuse cu întârziere față de termenele prevăzute la alin. (3) și (4), sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și de prezentele norme pentru acordarea restituirii taxei pe valoarea adăugată, care va fi înaintat directorului general al Direcției generale regionale a finanțelor publice/Direcției generale de administrare a marilor contribuabili, după caz, pentru aprobarea efectuării restituirii taxei pe valoarea adăugată.
12. În anexă, la articolul 4, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Certificatul de scutire este prevăzut în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 al Consiliului din 15 martie 2011 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, cu modificările și completările ulterioare, modelul în limba română fiind prevăzut în anexa nr. 4.
13. În anexă, la articolul 5, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 5
(1) Scutirea directă de la plata taxei pe valoarea adăugată pentru achizițiile efectuate din România de către persoanele scutite, menționate la art. 1 alin. (3), (4), (4^1) și (6), stabilite în alte state membre, se realizează prin facturarea fără taxa pe valoarea adăugată de către furnizori/prestatori.
14. În anexă, la articolul 5, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
(1^1) În cazul persoanelor menționate la art. 1 alin. (4^1), scutirea se aplică pentru livrarea de bunuri și/sau prestarea de servicii către alt stat membru decât România, destinate forțelor armate ale oricărui alt stat membru decât statul membru de destinație, în scopul utilizării de către forțele armate respective sau de către personalul civil care le însoțește ori pentru aprovizionarea popotelor sau a cantinelor acestora, atunci când forțele armate respective participă la o acțiune de apărare desfășurată pentru a implementa o activitate a Uniunii Europene în cadrul politicii de securitate și apărare comune.
15. În anexă, la articolul 7, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 7
(1) Dacă nu a fost aplicată scutirea directă prevăzută la subpct. 4.1, restituirea taxei pe valoarea adăugată plătite în România de către persoanele scutite menționate la art. 1 alin. (3), (4), (4^1) și (6), stabilite în alt stat membru, se va solicita la Administrația fiscală pentru contribuabili nerezidenți din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București, cu menționarea denumirii băncii și a numărului contului bancar în care poate fi transferată taxa.
16. În anexă, anexele nr. 1, 3 și 4 la norme se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1-3, care fac parte integrantă din prezentul ordin.