ORDIN nr. 1.402 din 16 august 2022

ORDIN Ministerul Transporturilor ?i Infrastructurii
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 820 din 19 august 2022
Entered into force
19.08.2022
Consolidated form as of
19.08.2022
Table of contents

Având în vedere Referatul Direcției economice nr. 2.971/31.121 din 10.08.2022, prin care se propune spre aprobare bugetul de venituri și cheltuieli modificat pe anul 2022 al Autorității Navale Române,

în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 8 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.133/2002 privind organizarea și funcționarea Autorității Navale Române, cu modificările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul transporturilor și infrastructurii, emite prezentul ordin.

Articolul 1

(1) Se aprobă bugetul de venituri și cheltuieli modificat pe anul 2022 al Autorității Navale Române, care funcționează în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și care se finanțează din venituri proprii, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Defalcarea pe trimestre a indicatorilor prevăzuți în bugetul de venituri și cheltuieli modificat al Autorității Navale Române se aprobă de către Consiliul de conducere al acesteia.

Articolul 2

(1) Cheltuielile totale aferente veniturilor înscrise în bugetul de venituri și cheltuieli al Autorității Navale Române reprezintă limite maxime și nu pot fi depășite decât în cazuri justificate și numai cu aprobarea ministrului transporturilor și infrastructurii.

(2) În cazul în care în execuție se înregistrează nerealizări ale veniturilor aprobate, Autoritatea Navală Română poate efectua cheltuieli proporțional cu gradul de realizare a veniturilor.

Articolul 3

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Viceprim-ministru, ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu

București, 16 august 2022.

Nr. 1.402.

ANEXĂ*)

BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI modificat pe anul 2022 pentru Autoritatea Navală Română

*) Anexa este reprodusă în facsimil.

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII

------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).