Având în vedere Referatul Direcției transport naval nr. 18.368/1.008 din 1.07.2022 de aprobare a Ordinului viceprim-ministrului, ministrul transporturilor și infrastructurii, privind publicarea acceptării amendamentelor la anexa Convenției internaționale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, așa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta - Amendamente la anexele I și IV la MARPOL (Scutirea barjelor fără echipaj nepropulsate de la anumite cerințe privind inspecția și certificarea), adoptate de Organizația Maritimă Internațională prin Rezoluția MEPC.330(76) a Comitetului pentru protecția mediului marin din 17 iunie 2021,
ținând seama de prevederile art. 16(2)(f)(iii) și ale art. 16(2)(g)(ii) din Convenția internațională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, așa cum a fost modificată prin Protocolul încheiat la Londra la data de 17 februarie 1978, la care România a aderat prin Legea nr. 6/1993,
în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul transporturilor și infrastructurii, emite prezentul ordin.
Se publică amendamentele la anexa Convenției internaționale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, așa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta - Amendamente la anexele I și IV la MARPOL (Scutirea barjelor fără echipaj nepropulsate de la anumite cerințe privind inspecția și certificarea), adoptate de Organizația Maritimă Internațională prin Rezoluția MEPC.330(76) a Comitetului pentru protecția mediului marin din 17 iunie 2021, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Autoritatea Navală Română va duce la îndeplinire dispozițiile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la 1 noiembrie 2022.
p. Viceprim-ministru, ministrul transporturilor și infrastructurii, Bogdan-Stelian Mîndrescu, secretar de stat
București, 16 august 2022.
ANEXĂ
REZOLUȚIA MEPC.330(76)
privind amendamentele la anexa Convenției internaționale din 1973 pentru prevenirea poluării
de către nave, așa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978