ORDIN nr. 4.796 din 25 august 2022

ORDIN Ministerul Educa?iei
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 869 din 5 septembrie 2022
Entered into force
05.09.2022
Consolidated form as of
05.09.2022
Table of contents

Având în vedere prevederile art. 77 alin. (4) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și prevederile Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul național de învățământ, cu modificările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul educației emite prezentul ordin.

Articolul I

Anexa nr. 2 la Ordinul ministrului educației, cercetării tineretului și sportului nr. 5.219/2010 privind recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine și la examene cu recunoaștere europeană pentru certificarea competențelor digitale cu probele de evaluare a competențelor lingvistice întro limbă de circulație internațională studiată pe parcursul învățământului liceal, respectiv de evaluare a competențelor digitale, din cadrul examenului de bacalaureat, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 20 octombrie 2010, cu modificările ulterioare, se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul II

Direcția generală învățământ preuniversitar, Direcția generală minorități și relația cu Parlamentul, Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, Direcția generală informatizare, inspectoratele școlare și conducerile unităților de învățământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul III

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educației, Gigel Paraschiv, secretar de stat

București, 25 august 2022.

Nr. 4.796.

ANEXĂ

LISTA examenelor cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine, care pot fi recunoscute și echivalate cu proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată pe parcursul învățământului liceal, din cadrul examenului de bacalaureat

(Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 5.219/2010)

1. Limba engleză

Nr.

crt.

Denumirea examenului

Abreviere

Notare/Nivel

Punctaj/Nivel/Condiții minime pentru recunoaștere și echivalare

Instituția/Organizația care eliberează certificatul/diploma/administrează examenul

0

1

2

3

4

5

1.

Preliminary English Test/PET FOR SCHOOLS*

PET/Preliminary/ Preliminary for Schools

B1

Promovat/Cambridge English scale: 140-170

University of Cambridge - Cambridge English Language Assessment/former University of Cambridge - English for Speakers of Other Languages Examinations (Cambridge ESOL) - www.cambridgeenglish.org/

2.

First Certificate in English/First Certificate in English for SCHOOLS*

FCE/First/First

B2

Promovat/Cambridge English scale: 160-190

3.

Certificate Advanced English*

CAE/Advanced

C1

Promovat/Cambridge English scale: 180-210

4.

Certificate of Proficiency in English*

CPE/Proficiency

C2

Promovat/Cambridge English scale: 200-230

5.

Business English Certificate*

- Preliminary

- Vantage

- Higher

BEC

B1

B2

C1

Promovat

Promovat

Promovat

University of Cambridge - Cambridge English Language Assessment/former University of Cambridge - English for Speakers of Other Languages Examinations (Cambridge ESOL) - www.cambridgeenglish.org/

6.

International English Language Testing System*

IELTS

B1

4-5 puncte

B2

5,5-6,5 puncte

C1

7-8 puncte

C2

8,5-9,0 puncte

7.

Test of English as a Foreign Language - Internet - based Tests

TOEFL (iBT)

Reading:

0-30

Listening:

0-30

Speaking:

0-30

Writing:

0-30

Total -0-120

57-86 puncte - B1

87-109 puncte - B2

110-120 puncte -C1

Educational Testing Service (ETS) www.ets.org

8.

Test of English for International Communication

TOEIC

Listening:

5-495

Reading:

5-495

Speaking:

0-200

Writing:

0-200

Listening:

minimum 275 puncte - B1 minimum 400 puncte - B2 minimum 490 puncte - C1 Reading

minimum 275 puncte - B1 minimum 385 puncte - B2 minimum 455 puncte - C1

Speaking

minimum 120 puncte - B1 minimum 160 puncte - B2 minimum 200 puncte - C1 Writing

minimum 120 puncte - B1 minimum 150 puncte - B2 minimum 200 puncte - C1

9.

TRINITY

Integrated Skills in English

TRINITY ISE

ISE I - B1

ISE II - B2 ISE III -C1 ISE IV - C2

Promovat

Promovat

Promovat

Promovat

TRINITY College London

10.

Examenele ECL

ECL

Independent user - B1 Independent user - B2 Proficient user - C1

Promovat

Promovat

Promovat

European Consortium for the Certificate of Attainment in Modern Languages/Centrul de Limbi Străine al Universității București

11.

Basic Communication Certificate in English

BCCE

B1

Promovat

Hellenic American University, New Hampshire/ CITE Romania

12.

Examination for the Certificate of Competency in English

ECCE

B2

Promovat

Cambridge Michigan Language Assessments, Michigan/CITE Romania

13.

Advanced Level Certificate in English

ALCE

C1

Promovat

Hellenic American University, New Hampshire/ CITE Romania

14.

Examination for the Certificate of Competency in English

ECPE

C2

Promovat

Cambridge Michigan Language Assessments, Michigan/CITE Romania

15.

Anglia ESOL

Anglia ESOL

B1 - C2

Promovat

Anglia Examination Syndicate Limited/PLRAtestat Lingvistic - S. R.L. Romania

16.

LRN Entry Level Certificate in ESOL International (Entry 3)

-

B1

Promovat/ 40-51 puncte

Learning Resources Network—www.lrnglobal.org

17.

LRN Level 1 Level Certificate in ESOL International

-

B2

Promovat/ 40-51 puncte

18.

LRN Level 2 Level Certificate in ESOL International

-

C1

Promovat/ 50-64 puncte

19.

LRN Level 3 Level Certificate in ESOL International

-

C2

Promovat/ 50-64 puncte

20.

LRN Entry Level Certificate in ESOL International (Entry 3)

IELCA

B1

Promovat/ 80-119 puncte

21.

LRN Level 1 Level Certificate in ESOL International

IELCA

B2

Promovat/ 120-159 puncte

22.

LRN Level 2 Level Certificate in ESOL International

IELCA

C1

Promovat/ 160-199 puncte

23.

LRN Level 3 Level Certificate in ESOL International

IELCA

C2

Promovat/ 200 puncte

24.

ESOL International All Modes (Entry 3)

-

B1

Promovat minimum 55%

English Speaking Board www.esbuk.org

25.

ESOL International All Modes Level 1 B2

GCSE

B2

Promovat minimum 55%

26.

ESOL International All Modes Level 2 C1

GCSE

C1

Promovat minimum 55%

27.

ESOL International All Modes Level 3 C2

GCE A level

C2

Promovat minimum 55%

28.

Language Cert in International English for Speakers of Other Languages

IESOL

B1-C2

Promovat

PeopleCert Qualifications Ltd. www.languagecert.org

29.

London Chamber of Commerce and Industry International Qualifications - English Language Skills Assessment

LCCI

ELSA

B1

B2

C1

Au fost evaluate toate cele patru competențe și a fost obținut punctajul minim, după cum urmează:

Listening, Reading, Writing, Speaking = minimum 25 puncte

Educational Development International (EDI) www.lcciromania.ro

30.

London Chamber of Commerce and Industry International Qualifications

- Junior English Test

- Senior English Test

LCCI

JETSET

- Level 4

- Level 5

- Level 6

B1

B2

C1

Au fost evaluate toate cele patru competențe și a fost obținut punctajul minim, după cum urmează:

Listening, Reading, Writing, Speaking = minimum 25 puncte

31.

London Chamber of Commerce and Industry International Qualifications - English for Business

LCCI

EfB - Level 1

EfB - Level 2

EfB - Level 3

B1

B2

C1

Au fost evaluate toate cele patru competențe și a fost obținut punctajul minim, după cum urmează:

Listening, Reading, Writing, Speaking = minimum 25 puncte

32.

Pearson LCCI Entry 3

Certificate in ESOL International (CEFRB1)

Pearson EDI JETSET Level 4

B1

Listening

0-20

puncte

minimum

10 puncte-B1

Pearson EDI Qualifications are awarded by Pearson Education Limited. www.lcci.org.uk

Reading

0-40

puncte

minimum

20 puncte-B1

Speaking

0-20 puncte

minimum

10 puncte-B1

Writing

0-40 puncte

minimum

20 puncte-B1

Maximum

120 puncte

minimum

60 puncte-B1

33.

Pearson LCCI Level 1

Certificate in ESOL International (CEFR B2)

Pearson EDI JETSET Level 5

B2

Listening

0-30 puncte

minimum

15 puncte-B2

Pearson EDI Qualifications are awarded by Pearson Education Limited. www.lcci.org.uk

Reading

0-60 puncte

minimum

30 puncte-B2

Speaking

0-40 puncte

minimum

20 puncte-B2

Writing

0-60 puncte

minimum

30 puncte-B2

Maximum

190 puncte

Minimum

95 puncte-

B2

34.

Pearson LCCI Level 2

Certificate in ESOL International (CEFRC1)

Pearson EDI JETSET Level 6

C1

Listening

0-30 puncte

minimum

15 puncte - C1

Reading

0-60 puncte

minimum

30 puncte - C1

Speaking

0-40 puncte

minimum

20 puncte C1

Writing

0-60 puncte

minimum

30 puncte - C1

Maximum 190 puncte

minimum

95 puncte - C1

35.

Pearson LCCI Level 3

Certificate in ESOL International (CEFR C2)

Pearson EDI JETSET Level 7

C2

Listening

0-30 puncte

minimum

15 puncte - C2

Pearson EDI Qualifications are awarded by Pearson Education Limited. www.lcci.org.uk

Reading

0-60 puncte

minimum

30 puncte - C2

Speaking

0-40 puncte

minimum

20 puncte - C2

Writing

0-60 puncte

minimum

30 puncte - C2

Maximum 190 puncte

minimum

95 puncte - C2

36.

Level 1

Pearson LCCI English for Business

Pearson LCCI IQ English for Business Level 1

B1

Listening

0-30 puncte

minimum 15 puncte - B1

Pearson LCCI www.lcci.org.uk

Reading and Writing

0-100 puncte

minimum 50 puncte - B1

Speaking

0-100 puncte

minimum 50 puncte - B1

Total B1

minimum 115 puncte

37.

Level 2 Pearson LCCI English for Business

Pearson LCCI IQ English for Business Level 2

B2

Listening

0-30 puncte

minimum 18 puncte -B2

Pearson LCCI www.lcci.org.ukx

Reading and Writing

0-100 puncte

minimum 60 puncte - B2

Speaking

0-100 puncte

minimum 60 puncte - B2

Total B2

minimum 138 puncte

38.

Level 3 Pearson LCCI English for Business

Pearson LCCI IQ English for Business Level 3

C1

Listening

0-30 puncte

minimum 21 puncte - C1

Pearson LCCI www.lcci.org.uk

Reading and Writing

0-100 puncte

minimum 70 puncte - C1

Speaking

0-100 puncte

minimum 70 puncte - C1

Total C1

minimum 161 puncte

39.

Level 4 Pearson LCCI English for Business

Pearson LCCI IQ English for Business Level 4

C2

Listening

0-30 puncte

minimum 24 puncte - C2

Pearson LCCI www.lcci.org.uk

Reading and Writing

0-100 puncte

minimum 80 puncte - C2

Speaking

0-100 puncte

minimum 80 puncte - C2

Total C2

minimum 184 puncte

40.

Pearson Edexcel Entry

Level Certificate in ESOL International

(Entry 3)

Pearson Test of English (PTE) General Level 2

B1

Listening

0-25 puncte

minimum

13 puncte-B1

Edexcel

www.pearsonpte.com

Reading

0-25 puncte

minimum

13 puncte-B1

Speaking

0-25 puncte

minimum

13 puncte-B1

Writing

0-25 puncte

minimum

13 puncte-B1

Total B1

minimum 52 puncte

41.

Pearson Edexcel Entry Level 1

Certificate in ESOL International

Pearson Test of English (PTE) General Level 3

B2

Listening minimum

0-25 puncte

minimum

15 puncte-B2

Edexcel

www.pearsonpte.com

Reading

0-25 puncte

minimum

15 puncte-B2

Speaking

0-25 puncte

minimum

15 puncte-B2

Writing

0-25 puncte

minimum

15 puncte-B2

Total B2

minimum

60 puncte

42.

Pearson Edexcel Entry Level 2

Certificate in ESOL International

Pearson Test of English (PTE) General Level 4

C1

Listening

0-25 puncte

minimum

17 puncte-C1

Edexcel

www.pearsonpte.com

Reading

0-25 puncte

minimum

17 puncte-C1

Speaking

0-25 puncte

minimum

17 puncte-C1

Writing

0-25 puncte

minimum

17 puncte-C1

Total C1

minimum

68 puncte

43.

Pearson Edexcel Entry Level 3

Certificate in ESOL International

Pearson Test of English (PTE) General Level 5

C2

Listening

0-25 puncte

minimum

19 puncte-C2

Edexcel

www.pearsonpte.com

Reading

0-25 puncte

minimum

19 puncte-C2

Speaking

0-25 puncte

minimum

19 puncte-C2

Writing

0-25 puncte

minimum

19 puncte-C2

Total C2

minimum

76 puncte

44.

Test lingvistic FEDE

FEDE

B1

B2

C1

Minimum -100 puncte Maximum - 200 puncte Minimum - 200 puncte Maximum - 400 puncte Minimum - 200 puncte Maximum - 400 puncte

FEDE

www.fede.education

45.

OXFORD TEST OF ENGLISH

OXFORD - NICULESCU Education - S.R.L.

B1

B2

81-110 puncte

111-140 puncte

OXFORD - NICULESCU Education - S.R.L. www.niculescu.ro

46.

Cambridge English Entry Level Certificate in ESOL International (Entry 3) (Key)*

NA

B1

140-150 puncte

University of Cambridge - Cambridge English Language Assessment/former University of Cambridge - English for Speakers of Other Languages Examinations (Cambridge ESOL) - www.cambridgeenglish.org/

47.

Cambridge English Entry Level Certificate in ESOL International (Entry 3) (Preliminary)*

NA

B1

140-159 puncte

48.

Cambridge English Level 1 Certificate in ESOL International (Preliminary)*

NA

B2

160-170 puncte

49.

Cambridge English Entry Level Certificate in ESOL International (Entry 3)*

NA

B1

140-159 puncte

50.

Cambridge English Level 1 Certificate in ESOL International (First)*

NA

B2

160-179 puncte

51.

Cambridge English Level 2 Certificate in ESOL International (First)*

NA

C1

180-190 puncte

52.

Cambridge English Level 1 Certificate in ESOL International*

NA

B2

160-179 puncte

53.

Cambridge English Level 2 Certificate in ESOL International (Advanced)*

NA

C1

180-199 puncte

54.

Cambridge English Level 3 Certificate in ESOL International (Advanced)*

NA

C2

200-210 puncte

55.

Cambridge English Level 2 Certificate in ESOL International

NA

C1

180-199 puncte

56.

Cambridge English Level 3 Certificate in ESOL International (Proficiency)*

NA

C2

200-230 puncte

57.

Cambridge English Entry Level Certificate in ESOL International (Entry 3) (Business Preliminary)*

NA

B1

140-159 puncte

58.

Cambridge English Level 1 Certificate in ESOL International (Business Preliminary)*

NA

B2

160-170 puncte

59.

Cambridge English Level

Certificate in ESOL International (Entry 3)

(Business)*

NA

B1

140-159 puncte

University of Cambridge - Cambridge English Language Assessment/former University of Cambridge - English for Speakers of Other Languages Examinations (Cambridge ESOL) - www.cambridgeenglish.org/

60.

Cambridge English Level 1 Certificate in ESOL International (Business Vantage)

NA

B2

160-179 puncte

61.

Cambridge English Level 2 Certificate in ESOL International (Business Vantage)*

NA

C1

180-190 puncte

62.

Cambridge English Level 2 Certificate in ESOL International (Business Higher)*

NA

C1

180-199 puncte

63.

Cambridge English Level 1 Certificate in ESOL International (Business)*

NA

B2

160-179 puncte

64.

Cambridge English Level 3 Certificate in ESOL International (Business Higher)*

NA

C2

200-210 puncte

* Examenele marcate cu * se echivalează cu nivelul prevăzut în tabelul de mai sus, în condițiile în care certificatele aferente acestor examene precizează explicit rezultatul „Promovat“.

2. Limba franceză

Nr. crt.

Denumirea examenului

Abreviere

Notare/Nivel

Punctaj/Nivel/Condiții minime pentru recunoaștere și echivalare

Instituția/Organizația care eliberează certificatul/diploma/administrează examenul

1.

Diplome d’etudes en langue francaise

DELF

B1

B2

Promovat

Promovat

Centre International d’Etudes Pedagogiques (CIEP) - Ministere de l’Education Nationale

www.ciep.fr

2.

Diplome approfondi de langue francaise

DALF

C1

C2

Promovat

Promovat

3.

Test de connaissance du français

TCF

A1-C2

B1

4.

Test d’evaluation du francais

TEF

A1-C2

B1

Chambre de Commerce et d’Industrie de Paris (CCIP)

www.fda.ccip.fr

5.

L’examen ECL

ECL

B1

B2

C1

Promovat

Promovat

Promovat

European Consortium for the Certificate of Attainment in Modern Languages

www.ecl.hu

Centrul Național de Examinare ECL: Eurocenter Amoba - S.R.L.

www.eurocenter.ro

6.

Test lingvistic FEDE

FEDE

B1

Minimum - 100 puncte

Maximum - 200 puncte

FEDE

www.fede.education

B2

Minimum - 200 puncte

Maximum - 400 puncte

C1

Minimum - 200 puncte

Maximum - 400 puncte

3. Limba germană

Nr. crt.

Denumirea examenului

Abreviere

Notare/Nivel

Punctaj/Nivel/Condiții minime pentru recunoaștere și echivalare

Instituția/Organizația care eliberează certificatul/diploma/administrează examenul

1.

Das Deutsche Sprachdiplom der Kultusministerkonferenz (Zweite Stufe)

DSD 2

B2-C1

B2

Standige Konferenz der Kultusminister der Lander in der Bundesrepublik Deutschland (Kultusministerkonferenz; KMK)

www.kmk.org

http:www.auslandsschulwesen.de

2.

Das Deutsche Sprachdiplom der Kultusministerkonferenz (Erste Stufe)

DSD 1

B1

B1

3.

Das Osterreichische Sprachdiplom Deutsch

- Zertifikat Deutsch fur Jungedliche

- Zertifikat Deutsch

- Mittelstufe Deutsch

- Oberstufe Deutsch

- Wirtschaftssprache Deutsch

OSD

-/

-ZD

-MD

-/

-WD

B1

B2

B2

C1

C2

Promovat

Promovat

Promovat

Promovat

Bundesministerium fur Unterricht, Kunst und Kultur (BMUKK)

www.osd.at

www.bmukk.gv.at

4.

Goethe - Zertifikat B1: Zertifikat Deutsch fur Jungedliche

-

B1

Promovat

Goethe - Institut

www.goethe.de/pruefungen

Goethe - Institut

www.goethe.de/pruefungen

5.

Goethe - Zertifikat B1: Zertifikat Deutsch fur Erwachsene

-

B1

Promovat

6.

Goethe - Zertifikat B2

-

B2

Promovat

7.

Goethe - Zertifikat C1

-

C1

Promovat

8.

Goethe - Zertifikat C2 : Groses Deutsches Sprachdiplom

GDS

C2

Promovat

9.

Der Test Deutsch als Fremdsprache

Test DaF

B1+-C1

B2

Test DaF - Institut

www.testdaf.de

10.

ECL - Zertifikat

ECL

B1

B2

C1

Promovat

Promovat

Promovat

European Consortium for the Certificate of Attainment in Modern Languages

www.ecl.hu

Centrul Național de Examinare ECL: Eurocenter Amoba - S.R.L.

www.eurocenter.ro

11.

Test lingvistic FEDE

FEDE

B1

Minimum - 100 puncte

Maximum - 200 puncte

FEDE

www.fede.education

B2

Minimum - 200 puncte

Maximum - 400 puncte

C1

Minimum - 200 puncte

Maximum - 400 puncte

4. Limba italiană

Nr. crt.,

Denumirea examenului

Abreviere

Notare/Nivel

Punctaj/Nivel/Condiții minime pentru recunoaștere și echivalare

Instituția/Organizația care eliberează certificatul/diploma/administrează examenul

1.

Certificazione di Italiano come Lingua Straniere

- Livello Uno

- Livello Due

- Livello Tre

- Livello Quatro

CILS

B1

B2

C1

C2

Promovat

Promovat

Promovat

Promovat

Universita per Stranieri di Siena

www.unistrasi.it

2.

Certificazione della lingua italiana

CELI 2

CELI 3

CELI 4

CELI 5

B1

B2

C1

C2

Promovat

Promovat

Promovat

Promovat

Universita per Stranieri di Perugia

www.cvcl.it

3.

L’esame ECL

ECL

B1

B2

C1

Promovat

Promovat

Promovat

European Consortium for the Certificate of Attainment in Modern Languages

www.ecl.hu

Centrul Național de Examinare ECL: Eurocenter Amoba - S.R.L.

www.eurocenter.ro

4.

Test lingvistic FEDE

FEDE

B1

Minimum -100 puncte

Maximum - 200 puncte

FEDE

www.fede.education

B2

Minimum -200 puncte

Maximum - 400 puncte

C1

Minimum - 200 puncte

Maximum - 400 puncte

5. Limba spaniolă

Nr. crt.

Denumirea examenului

Abreviere

Notare/Nivel

Punctaj/Nivel/Condiții minime pentru recunoaștere și echivalare

Instituția/Organizația care eliberează certificatul/diploma/administrează examenul

1.

Diploma de Espanol como Lengua Extranjera

- Diploma de Espanol Nivel B1 (Inicial)

- Diploma de Espanol Nivel B2 (Intermedio)

- Diploma de Espanol Nivel C1 (Intermedio)

- Diploma de Espanol Nivel C2 (Superior)

- Diploma de Espanol Nivel A2/B1 escolar

DELE

B1

B2

C1

C2

A2/B1 scolar

B1

B1

B2

C1

C2

B1

Promovat

Promovat

Promovat

Promovat

Promovat

Promovat

Ministerio de Educacion - Instituto Cervantes

http: diplomas.cervantes.es*

2.

El examen ECL

ECL

B1

B2

C1

Promovat

Promovat

Promovat

European Consortium for the Certificate of Attainment in Modern Languages

www.ecl.hu

Centrul Național de Examinare ECL: Eurocenter Amoba - S.R.L.

www.eurocenter.ro

3.

Test lingvistic FEDE

FEDE

B1

Minimum - 100 puncte

Maximum - 200 puncte

FEDE

www.fede.education

B2

Minimum - 200 puncte

Maximum - 400 puncte

C1

Minimum - 200 puncte

Maximum - 400 puncte

* În situații excepționale, determinate de emiterea cu întârziere a Diplomei competențelor lingvistice pentru limba spaniolă (DELE) de către Ministerul Educației, Culturii și Sportului din Spania, se va recunoaște și echivala Certificatul de aptitudini emis de Institutul Cervantes.

6. Limba portugheză

Nr. crt.

Denumirea examenului

Abreviere

Notare/Nivel

Punctaj/Nivel/Condiții minime pentru recunoaștere și echivalare

Instituția/Organizația care eliberează certificatul/diploma/administrează examenul

1.

Diploma Elementar de Portugues Lingua Estrangeira

DEPLE

B1

Promovat

Ministério da Educacao - Centro de Avaliaçao de Portugues Lingua Estrangeira (CAPLE) - Faculdade de Letras da Universidade de Lisboa

www.fl.ul.pt/unidades/centros/caple

2.

Diploma Intermedio de Portugues Lingua Estrangeira

DIPLE

B2

Promovat

3.

Diploma Avancado de Portugues Lingua Estrangeira

DAPLE

C1

Promovat

4.

Diploma Universitario de Portugues Lingua Estrangeira

DUPLE

C2

Promovat

5.

Test lingvistic FEDE

FEDE

B1

Minimum - 100 puncte

Maximum - 200 puncte

FEDE

www.fede.education

B2

Minimum - 200 puncte

Maximum - 400 puncte

C1

Minimum - 200 puncte

Maximum - 400 puncte

7. Limba japoneză

Nr. crt.Denumirea examenuluiAbreviereNotare/NivelPunctaj/Nivel/Condiții minime pentru recunoaștere și echivalareInstituția/Organizația care eliberează certificatul/diploma/administrează examenul 1.Japanese Language Proficiency TestJLPTAsociația Profesorilor de Limbă Japoneză din România

N3 - B1

N2 - B2

N1 - C1

Promovat

Promovat

Promovat

8. Limba rusă

Nr. crt.

Denumirea examenului

Abreviere

Notare/Nivel

Punctaj/Nivel/Condiții minime pentru recunoaștere și echivalare

Instituția/Organizația care eliberează certificatul/diploma/administrează examenul

1.

Examene ECL

ECL

Independent user - B1

Independent user - B2

Proficient user - C1

Promovat

Promovat

Promovat

European Consortium for the Certificate of Attainment in Modern Languages

www.ecl.hu

2.

Russian for Everyday Communication

-

Threshold level - B1

Vantage level - B2

Effective operational proficiency level - C1

Mastery level

Promovat

Promovat

Promovat

Promovat

Pushkin State Russian Language Institute

www.pushkin.institute/en/certificates/

3.

Test of Russian as a Foreign Language

TORFL

TORFL-I/B1

TORFL-II/B2

TORFL-III/C1

TORFL-IV/C2

Promovat

Promovat

Promovat

Promovat

Institutul de Stat de Limba Rusă A. S. Pușkin/Pushkin State Russian Language Institute

Universitatea de Stat din Sankt Petersburg/Saint Petersburg State University

Universitatea Națională de Cercetare de Stat din Tomsk/National Research Tomsk State University

Universitatea Rusă de Prietenie între Popoare/Peoples’ Friendship University of Russia

Universitatea Federală Caucazul de Nord/North-Caucasus Federal University

Universitatea de Stat din Tyumen/Tyumen State University

Universitatea Națională de Cercetare de Stat din Belgorod/Belgorod National Research University

Universitatea Tehnică de Stat Don/Don State Technical University

Universitatea Federală Extremul Orient/Far Eastern Federal University

Universitatea Pedagogică de Stat din Rusia A.I. Herzen/Herzen State Pedagogical University of Russia

Universitatea de Stat din Pskov/Pskov State University

Universitatea Federală din Kazan (Regiunea Volga)/Kazan (Volga Region) Federal University

Universitatea de Stat din Moscova M.V. Lomonosov/Lomonosov Moscow State University

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).