ORDIN nr. 5.206 din 30 august 2022

ORDIN Ministerul Educa?iei
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 959 din 3 octombrie 2022
Entered into force
03.10.2022
Consolidated form as of
03.10.2022
Table of contents

Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare,

luând în considerare dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările ulterioare,

având în vedere prevederile art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar,

având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului național al calificărilor, cu modificările și completările ulterioare,

luând în considerare Hotărârea Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 8 din 2.08.2022,

având în vedere Referatul de aprobare nr. 5.680 din 12.08.2022 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie pentru unitatea de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi“ din municipiul Focșani, județul Vrancea,

în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul educației emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se acordă autorizația de funcționare provizorie pentru unitatea de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi“, cu sediul în str. Moldova nr. 9, municipiul Focșani, județul Vrancea, pentru nivelul de învățământ „liceal“ (nivel 4, conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului național al calificărilor, cu modificările și completările ulterioare), profilul „resurse naturale și protecția mediului“, domeniul pregătirii de bază „industrie alimentară“, calificarea profesională „tehnician în prelucrarea produselor de origine animală“, calificarea profesională „tehnician în morărit, panificație și produse făinoase“, calificarea profesională „tehnician în industria alimentară fermentativă și în prelucrarea legumelor și fructelor“, calificarea profesională „tehnician în industria alimentară“; nivelul de învățământ „liceal“ (nivel 4, conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare), profilul „umanist“, specializarea „științe sociale“, limba de predare „română“, forma de învățământ „cu frecvență“ (zi), începând cu anul școlar 2022-2023, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Autorizarea de funcționare provizorie conferă Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi“ din municipiul Focșani, județul Vrancea, calitatea de furnizor de educație, respectiv dreptul de organizare a admiterii, precum și de organizare și desfășurare a procesului de învățământ, pentru nivelul de învățământ „liceal“ (nivel 4, conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare), menționate la art. 1.

Articolul 3

(1) Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi“ din municipiul Focșani, județul Vrancea, are următoarele obligații:

a) de a angaja personal didactic de conducere și de predare, cu respectarea prevederilor Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și a tuturor celorlalte reglementări legale în vigoare;

b) de a solicita acreditarea în termen de maximum trei ani de la absolvirea primei promoții, conform prevederilor legale în vigoare, pentru nivelul de învățământ „liceal“ (nivel 4, conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare) sub sancțiunea ridicării autorizației de funcționare provizorie;

c) de a întocmi și înainta Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar raportul anual de evaluare internă a calității, până cel mai târziu la data de 15 octombrie a fiecărui an (https://calitatearacip.eu).

(2) Proprietarul imobilului de la adresa menționată, în care se desfășoară activitățile de învățământ, are obligația de a asigura condițiile de funcționare, inclusiv obținerea și menținerea autorizației sanitare de funcționare și a autorizației de securitate la incendiu.

(3) Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, va monitoriza punerea în aplicare a prevederilor prezentului articol.

Articolul 4

Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi“ din municipiul Focșani, județul Vrancea, este monitorizată și controlată periodic de Ministerul Educației, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar și de Inspectoratul Școlar Județean Vrancea în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acordării autorizației de funcționare provizorie.

Articolul 5

Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi“ din municipiul Focșani, județul Vrancea, Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 6

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educației, Gigel Paraschiv, secretar de stat

București, 30 august 2022.

Nr. 5.206.

ANEXĂ

Județul Vrancea

Nr. crt.Denumirea unității de învățământDenumirea persoanei juridice inițiatoareDomeniul/ProfilulLimba de predareForma de învățământ1.Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi“ 6/24.06.2022Resurse naturale și protecția mediuluiIndustrie alimentarăTehnician în prelucrarea produselor de origine animalăRomânăCu frecvențăTehnician în morărit, panificație și produse făinoaseTehnician în industria alimentară fermentativă și în prelucrarea legumelor și fructelorTehnician în industria alimentarăUmanistȘtiințe socialeCapacitate maximă de școlarizare: 30 de formațiuni de studiu/2 schimburi (maximum 15 formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 15 formațiuni de studiu/schimbul 2).

Hotărârea ARACIP

de evaluare/data

Adresa unității de învățământ,

tel./fax, e-mail

Nivelul de învățământ/

Nivelul de calificare

Domeniul pregătirii

de bază

Calificarea profesională/

Specializarea

Municipiul Focșani

str. Moldova nr. 9,

e-mail: [email protected], tel./fax: 0237/239048

Liceal/Nivel 4 (conform Hotărârii Guvernului

nr. 918/2013,

cu modificările

și completările ulterioare)

Liceal/

Nivel 4

(conform Hotărârii Guvernului

nr. 918/2013,

cu modificările

și completările ulterioare)

Filieră teoretică

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).