(1) Controlul anual al regenerărilor este o lucrare tehnică complexă prin care se determină starea regenerărilor și se stabilesc măsurile necesare pentru a asigura dezvoltarea normală a acestora, până la realizarea stării de masiv.
(2) Scopul controlului anual al regenerărilor este de a determina reușita regenerărilor și modul în care acestea s-au dezvoltat, precum și de a stabili lucrările care trebuie executate în continuare, în vederea realizării compoziției de regenerare și a compoziției țel prevăzute prin documentațiile tehnice.
(3) Obiectul controlului anual al regenerărilor îl constituie toate suprafețele regenerate pe cale naturală, mixtă sau artificială, care nu au realizat starea de masiv. Starea de masiv reprezintă momentul - anul - din care o regenerare se poate dezvolta independent, exemplarele componente realizând o desime la care acestea interacționează în creștere și dezvoltare, fără a mai necesita lucrări ulterioare de completare sau întreținere.
(4) Perioada de urmărire a regenerărilor prin controlul anual este cuprinsă între momentul - anul - declanșării acestora și momentul - anul - realizării stării de masiv. Procedura pentru efectuarea controlului anual al regenerărilor se poate aplica atât în pădurile proprietate publică, cât și în pădurile proprietate privată.
(1) În etapa I se urmărește modul în care evoluează semințișul natural, se stabilesc măsuri pentru aplicarea corectă a tăierilor de regenerare, natura lucrărilor de ajutorare necesare în vederea dirijării regenerărilor naturale în direcția dorită, precum și momentul înlăturării complete a arboretului matern.
(2) Culegerea datelor de teren se face pe baza suprafețelor de control amplasate conform prevederilor din anexa nr. 1.
(3) Prin semințiș se înțelege exemplarele sau grupele de semințiș care corespund scopului urmărit pentru regenerarea arboretului, aparținând speciilor din compoziția de regenerare, viguroase, sănătoase, fără răni sau cicatrici, bine conformate, indiferent de vârsta sau înălțimea pe care o au, capabile să se integreze în viitorul arboret.
(4) Semințiș neutilizabil se consideră cel format din exemplarele vătămate, rău conformate, închircite, cu coroane tabulare sau sub formă de umbrelă, sau cu alte defecte și caracteristici care nu corespund scopului urmărit, precum și semințișul alcătuit din specii care nu corespund compoziției de regenerare.
(1) În etapa a II-a a controlului anual al regenerărilor obiectivul principal constă în inventarierea puieților viabili rezultați prin regenerare naturală din speciile care fac parte din compoziția de regenerare, viguroși, sănătoși, fără răni sau cicatrici, bine conformați, inclusiv exemplarele care se pot reface prin lucrări silviculturale, capabili să formeze viitorul arboret, precum și cei din regenerare artificială.
(2) Forma, amplasarea și materializarea pe teren a suprafețelor de control sunt prezentate în anexa nr. 1. Obiectivul secundar al acestei etape constă în stabilirea lucrărilor care trebuie executate în vederea realizării stării de masiv la termenele fixate pentru fiecare suprafață regenerată.
(3) Reușita regenerărilor se stabilește separat pentru regenerarea naturală și pentru cea artificială.
(4) Pentru înscrierea corectă a reușitei regenerărilor se menționează următoarele:
a) în cazul regenerărilor naturale care nu întrunesc pe întreaga suprafață numărul minim de puieți la hectar din speciile prevăzute în compozițiile țel, din sămânță, drajoni sau lăstari, stabilit pentru categoria „bună“, potrivit anexei nr. 2A, se iau în considerare și se raportează la reușita bună numai suprafețele care se încadrează în această categorie. Diferența va fi raportată la categoria regenerări artificiale, potrivit anexei nr. 2B;
b) determinarea reușitei regenerării naturale rezultate din tăierile în crâng se face în funcție de numărul de lăstari/drajoni la hectar, iar la tăierile în scaun, în funcție de numărul minim de scaune viabile la hectar, potrivit anexei nr. 2A;
c) reușita regenerărilor artificiale se determină prin raportare atât la numărul total de puieți plantați, cât și la numărul total de puieți plantați din speciile principale de bază și de amestec, potrivit anexei nr. 2B.
(5) În funcție de numărul de puieți viabili la hectar, reușita regenerărilor artificiale se stabilește pentru terenurile normale, terenurile degradate și terenuri cu condiții extreme, luând în considerare următoarele elemente:
a) favorabilitatea condițiilor climatice din două grupe de etaje și zone bioclimatice - regiunea montană - premontană și de dealuri; regiunea de silvostepă de deal și de câmpie -, din zonele ocupate de dunele continentale și fluviomarine și din zonele de luncă, determinate de condițiile staționale corespunzătoare grupelor ecologice incluse și procentele de reușită stabilite în mod diferențiat pentru aceste condiții, în cazul terenurilor normale din cea mai mare parte a fondului forestier și pentru terenurile destinate perdelelor forestiere de protecție;
b) favorabilitatea condițiilor de mediu determinate de tipul degradării și procentele de reușită stabilite în mod diferențiat pentru tipurile de degradare existente, în cazul terenurilor degradate din fondul forestier;
c) caracterul limitativ al unor condiții de mediu, existente în cazul terenurilor cu condiții extreme din fondul forestier, și procentele de reușită stabilite în mod diferențiat pentru stațiunile extreme identificate în cazul celor trei categorii în care se încadrează și terenurile normale.
(6) Reușita este condiționată de volumul pierderilor ce se înregistrează cu ocazia inventarierii puieților la controlul anual al regenerărilor. Se consideră pierderi puieții dispăruți pentru care există urme evidente că au fost plantați, puieții uscați din diverse cauze, precum și puieții vătămați, zdreliți, răniți, roși parțial sau total de vânat, tufăriți, atacați de ciuperci sau alți dăunători care nu mai pot fi readuși în stare normală de vegetație prin măsuri silviculturale și care trebuie să fie înlocuiți, nemaiputând contribui la realizarea compoziției de regenerare.
(7) Pierderile pot fi uniform răspândite sau grupate. Prin pierdere grupată se înțelege lipsa în același loc a cel puțin 4 puieți pentru toate schemele sau desimile de plantare, cu excepțiile următoare:
a) răchitării, la care lipsa butașilor viabili trebuie să fie pe o lungime de cel puțin 1 m;
b) plantații executate la scheme mari - nuc, plop, salcie -, la care pierderea nu trebuie să fie mai mare de un puiet;
c) în regenerări naturale, în care suprafața goală, fără semințiș viabil, depășește minimum 4 puieți conform unei scheme de regenerare artificială aplicată la specia respectivă.
(8) În situația în care pierderile de puieți sunt mari, reușita culturilor fiind sub 20%, se consideră că pierderea este totală. În acest caz se prevede refacerea integrală a lucrării respective.
(9) După cauze, pierderile se grupează astfel: pierderi tehnologice și pierderi accidentale. Pierderile tehnologice reprezintă pierderile care se înregistrează în perioada de până la realizarea stării de masiv, fiind generate de interacțiunea dintre puieți și mediu (șocul de transplantare), prin care se elimină exemplarele care sunt mai puțin adaptate. Pierderile accidentale sunt acele pierderi care se înregistrează peste cele tehnologice, acestea fiind cauzate de factori obiectivi sau subiectivi.
(10) Primăvara, în termen de 30 de zile de la încetarea lucrărilor de plantare, se întocmește procesul-verbal pentru stabilirea procentului de prindere în plantațiile realizate și/sau refăcute în toamna anului anterior sau primăvara anului curent, proces-verbal care va contribui la încadrarea cât mai corectă a pierderilor de puieți în cele două categorii: tehnologice sau accidentale. În baza situației din teren se prevăd lucrările necesare care să asigure realizarea stării de masiv până cel târziu la termenul stabilit: completarea și refacerea pierderilor, revizuiri, mobilizări de sol, descopleșiri, recepări, rărirea puieților, curățări.
(11) Completările se prevăd ca obligatorii în cazul pierderilor grupate, indiferent de reușita regenerării și de anul când apar aceste pierderi, până la realizarea stării de masiv. La realizarea completărilor se vor utiliza numai puieți corespunzători, bine dezvoltați, care să poată ajunge la starea de masiv în cel mai scurt timp, odată cu puieții plantați inițial. Completările se prevăd obligatoriu în primii doi ani de la plantare, numai în cazul când reușita este sub cea prevăzută în anexa nr. 2B. Aceste completări vor trebui să asigure în momentul închiderii stării de masiv o reușită bună, avându-se în vedere următoarele:
a) speciile care se introduc în culturile respective prin completări vor trebui să asigure proporțiile stabilite prin compozițiile de regenerare;
b) lucrările de întreținere care se propun vor reprezenta o estimare a necesităților reale, în funcție de încadrarea bioclimatică a culturii și de experiența locală privind natura și frecvența acestor lucrări.
(12) În regenerările artificiale cu reușită nesatisfăcătoare, stabilită prin raportare atât la numărul total de puieți plantați, cât și la numărul total de puieți plantați din speciile principale de bază și amestec, se vor face completări cu numărul necesar de puieți pentru realizarea unei reușite bune.
(13) Starea de masiv pentru regenerările naturale se consideră realizată în următoarele situații:
a) la foioase: când coroanele puieților se ating în proporție de minimum 80%;
b) la rășinoase: când înălțimea puieților este de 1,0-1,20 m în stațiuni normale și de 0,6-0,7 m în stațiuni extreme.
(14) Starea de masiv pentru regenerările artificiale se consideră realizată în următoarele situații:
a) la foioase: când coroanele puieților se ating, pe rând sau în grupe, în proporție de cel puțin 80%, iar pentru plopi e.a. și nuc, când diametrul la 1,30 m este de minimum 8 cm;
b) la rășinoase: când înălțimea puieților este de 1,2-1,4 m în stațiuni normale și de 0,6-0,8 m în stațiuni extreme și terenuri degradate.
(15) Starea de masiv se declară în momentul în care aceasta se realizează pe întreaga suprafață a regenerării analizate. În cazul unor goluri neregenerate mai mari de 2.500 mp, acestea pot fi separate de restul suprafeței regenerate, cu starea de masiv realizată, dacă pierderile se datorează unor condiții staționale diferite de restul suprafeței regenerate și vor fi din categoria de folosință corespunzătoare.