Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar,
ținând cont de dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările ulterioare,
luând în considerare Hotărârea Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 6 din 19.07.2022,
având în vedere Referatul de aprobare nr. 5.254 din 29.07.2022 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie Asociației „Liceul Teoretic Mihai Ionescu“ din municipiul București pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Liceul Teoretic „Mihai Ionescu“ din municipiul București, sectorul 3,
ministrul educației emite prezentul ordin.
Se acordă autorizația de funcționare provizorie Asociației „Liceul Teoretic Mihai Ionescu“ din municipiul București pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Liceul Teoretic „Mihai Ionescu“ din municipiul București, cu sediul principal în str. Căuzași nr. 43, municipiul București, sectorul 3, și sediul secundar în calea Șerban Vodă nr. 30-32, municipiul București, sectorul 4, pentru nivelul de învățământ „liceal“, profilul „real“, specializarea „matematică-informatică“, profilul „umanist“, specializările „filologie“ și „științe sociale“, limba de predare „română“, forma de învățământ „cu frecvență“, începând cu anul școlar 2022-2023, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.
Autorizația de funcționare provizorie conferă Asociației „Liceul Teoretic Mihai Ionescu“ din municipiul București calitatea de furnizor de educație, respectiv dreptul de organizare și desfășurare a procesului de învățământ, pentru nivelul de învățământ „liceal“ din cadrul unității de învățământ preuniversitar particular Liceul Teoretic „Mihai Ionescu“ din municipiul București, sectorul 3, menționate la art. 1.
(1) Unitatea de învățământ preuniversitar particular Liceul Teoretic „Mihai Ionescu“ din municipiul București, sectorul 3, are următoarele obligații:
a) de a angaja personal didactic de conducere și de predare, cu respectarea prevederilor Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și a tuturor celorlalte reglementări legale în vigoare;
b) de a solicita acreditarea în termen de maximum trei ani de la absolvirea primei promoții, conform prevederilor legale în vigoare, pentru nivelul de învățământ „liceal“, profilul „real“, specializarea „matematică-informatică“, profilul „umanist“, specializările „filologie“ și „științe sociale“, limba de predare „română“, forma de învățământ „cu frecvență“, sub sancțiunea ridicării autorizației de funcționare provizorie;
c) de a întocmi și înainta Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar raportul anual de evaluare internă a calității, până cel mai târziu la data de 15 octombrie a fiecărui an (https://calitatearacip.eu).
(2) Proprietarul imobilului de la adresa menționată, în care se desfășoară activitățile de învățământ, are obligația de a asigura condițiile de funcționare, inclusiv obținerea și menținerea autorizației sanitare de funcționare și a autorizației de securitate la incendiu.
(3) Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, va monitoriza punerea în aplicare a prevederilor prezentului articol.
Unitatea de învățământ preuniversitar particular Liceul Teoretic „Mihai Ionescu“ din municipiul București, sectorul 3, este monitorizată și controlată periodic de Ministerul Educației, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar și de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acordării autorizației de funcționare provizorie.
Asociația „Liceul Teoretic Mihai Ionescu“ din municipiul București, unitatea de învățământ preuniversitar particular Liceul Teoretic „Mihai Ionescu“ din municipiul București, sectorul 3, Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educației, Gigel Paraschiv, secretar de stat
București, 30 august 2022.
ANEXĂ
Municipiul București, sectorul 3Nr. crt.Denumirea unității de învățământDenumirea persoanei juridice inițiatoareNivelul de învățământ/Nivelul de calificareDomeniul pregătirii de bazăCalificarea profesională/ SpecializareaLimba de predareForma de învățământ1.Liceul Teoretic „Mihai Ionescu“3/3.06.2022Asociația Liceul Teoretic „Mihai Ionescu“RealMatematică-InformaticăRomânăCu frecvențăUmanistFilologieȘtiințe socialeCapacitate maximă de școlarizare - 58 de formațiuni de studiu/2 schimburi (maximum 40 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 18 formațiuni de studiu/schimbul 2)
Adresa unității de învățământ,
Str. Parfumului nr. 31, sectorul 3
Calea Șerban Vodă nr. 30-32, sectorul 4