Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar,
luând în considerare dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările ulterioare,
ținând cont de dispozițiile Ordinului ministrului educației naționale nr. 3.466/2014*) privind acordarea autorizării de funcționare provizorie pentru nivelurile de învățământ, specializările și calificările profesionale ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 2 septembrie 2013-21 februarie 2014, începând cu anul școlar 2014-2015,
*) Ordinul ministrului educației naționale nr. 3.466/2014 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
luând în considerare Hotărârea Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 5 din 21.06.2022 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Vintilă Brătianu“ din comuna Dragomirești-Vale, județul Ilfov,
având în vedere Referatul de aprobare nr. 4.367 din 1.07.2022 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Vintilă Brătianu“ din comuna Dragomirești-Vale, județul Ilfov,
ministrul educației emite prezentul ordin.
Se acordă acreditarea pentru unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Vintilă Brătianu“, cu sediul în Strada Micșunelelor nr. 165, comuna Dragomirești-Vale, județul Ilfov, pentru nivelul de învățământ „postliceal“ (nivel 5, conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului național al calificărilor, cu modificările și completările ulterioare), domeniul „industrie alimentară“, calificarea profesională „tehnician controlul calității produselor agroalimentare“, limba de predare „română“, forma de învățământ „cu frecvență“, începând cu anul școlar 2022-2023, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.
Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Vintilă Brătianu“ din comuna Dragomirești-Vale, județul Ilfov, acreditată potrivit dispozițiilor art. 1, este persoană juridică de drept public, parte a sistemului național de învățământ, și beneficiază de toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege.
Personalul didactic, didactic auxiliar și personalul nedidactic din unitatea de învățământ preuniversitar de stat autorizată Liceul Tehnologic „Vintilă Brătianu“ din comuna Dragomirești-Vale, județul Ilfov, angajat conform prevederilor legii, se preia la unitatea de învățământ preuniversitar de stat acreditată Liceul Tehnologic „Vintilă Brătianu“ din comuna Dragomirești-Vale, județul Ilfov.
Capacitatea maximă de școlarizare este de 93 de formațiuni de studiu în două schimburi, maximum 55 de formațiuni de studiu în schimbul 1 și maximum 38 de formațiuni de studiu în schimbul 2.
Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Vintilă Brătianu“ din comuna Dragomirești-Vale, județul Ilfov, este monitorizată și controlată periodic de către Ministerul Educației și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.
Unitatea de învățământ preuniversitar de stat acreditată Liceul Tehnologic „Vintilă Brătianu“ din comuna Dragomirești-Vale, județul Ilfov, Ministerul Educației, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Școlar Județean Ilfov duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educației, Gigel Paraschiv, secretar de stat
București, 30 august 2022.
ANEXĂ
Județul Ilfov
Nr. crt.Hotărârea ARACIP de evaluare/dataDenumirea persoanei juridice inițiatoareAdresa unității de învățământ, tel./fax, e-mailDomeniul/ ProfilulDomeniul pregătirii de bazăLimba de predareForma de învățământ1.Liceul Tehnologic „Vintilă Brătianu“12/4.06.2018Comuna Dragomirești-Vale, Str. Micșunelelor nr. 165, tel.: 021/4367190, [email protected]/Nivel 5 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare)Industrie alimentarăTehnician controlul calității produselor agroalimentareRomânăCu frecvențăCapacitate maximă de școlarizare*) - 93 de formațiuni de studiu în 2 schimburi (maximum 55 de formațiuni de studiu în schimbul 1 și maximum 38 de formațiuni de studiu în schimbul 2)
Calificarea profesională/
*) Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în 2 schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ.