Având în vedere prevederile art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 25 lit. m), art. 288 alin. (1), art. 298 și 299 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 867 alin. (1), art. 868 și 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă actualizarea valorii de inventar, ca urmare a reevaluării, a unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Operei Naționale din București, potrivit anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Se aprobă transmiterea unui bun imobil, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Operei Naționale din București în administrarea Centrului Național al Dansului București, cu destinația de cale de acces.
Predarea-preluarea bunului prevăzut la art. 2 se face pe bază protocol încheiat între părți, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Ministerul Culturii, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificările corespunzătoare ale anexei nr. 6 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Ministrul culturii, Lucian Romașcanu Ministrul finanțelor, Adrian Câciu
București, 12 octombrie 2022.
Anexa nr. 1
DATELE DE IDENTIFICARE a bunurilor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Operei Naționale din București, a căror valoare se actualizează în urma evaluăriiDatele de identificareSituația juridicăDenumireaElementele-cadru de descriere tehnicăAdresa344088.24.05Clădirea Operei Naționale București153.987.088425.757.9001542098.24.05Teren1.704.01485.300
Construcție din 1957 compusă din corp central
5 nivele, corp AB 4 nivele și corp CD 3 nivele, lifturi personal și utilitare
S construită la sol 6.899 mp;
Subsol: 4.317,61 mp + 439,37 mp = 4.756,98 mp
Parter: 4.983,01 mp + 276,10 mp = 5.259,11 mp
Etaj 1: 1.734,27 mp + 249,19 mp = 1.983,46 mp
Etaj 2: 1.773,71 mp + 336,50 mp = 2.110,21 mp
Etaj 3: 3.837,17 mp + 486,56 mp = 4.323,73 mp
Etaj 4: 828,54 mp + 147,63 mp = 976,17 mp
Etaj 5: 615,06 mp + 148,17 mp = 763,23 mp
Suprafață teren = 33.617 mp
Țara: România; municipiul București; sectorul 5;
bd. Mihail Kogălniceanu nr. 70-72
Țara: România; municipiul București; sectorul 1;
Anexa nr. 2
DATELE DE IDENTIFICARE a bunului imobil aflat în domeniului public al statului, care se transmite din administrarea Operei Naționale din București în administrarea Centrului Național al Dansului BucureștiDatele de identificareDenumireaDescrierea tehnicăAdresaAnul dobândirii154209 8.24.05TerenTeren: suprafață 236 mp CF 236362200885.300
juridică de la care se transmite imobilul,
Unitatea administrativ-teritorială la care trece bunul
din domeniul public al statului,
Țara: România; municipiul București; sectorul 1;
bd. Nicolae Bălcescu nr. 17-19
nr. 774/2008; Hotărârea Guvernului