În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 2 alin. (2) și art. 3 alin. (4) din Legea nr. 141/2015 privind arborarea și folosirea de către unitățile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii,
(1) Se aprobă modelul steagului comunei Mihail Kogălniceanu, județul Tulcea, prevăzut în anexa nr. 1.
(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale modelului steagului comunei Mihail Kogălniceanu, județul Tulcea, sunt prevăzute în anexa nr. 2.
(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Viceprim-ministru, Kelemen Hunor Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltán
Anexa nr. 2
DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE elementelor însumate ale modelului steagului comunei Mihail Kogălniceanu, județul TulceaDescrierea steaguluiSemnificațiile elementelor și ale culorilor steaguluiDescrierea stemeiSemnificațiile elementelor însumate
Steagul comunei Mihail Kogălniceanu reprezintă o pânză dreptunghiulară cu proporția între lățimea și lungimea steagului de 2/3.
Steagul are câmpul alb, înconjurat de o bordură albastră. În centru pe alb este imprimată stema comunei Mihail Kogălniceanu.
În partea de sus pe albastru este inscripționat statutul localității „Comuna“, jos tot pe albastru denumirea „Mihail Kogălniceanu“ cu litere albe.
Steagul se fixează pe hampă în partea stângă, pe lățime.
Stema comunei Mihail Kogălniceanu, județul Tulcea, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite.
În șef roșu, 3 besanți de aur.
În partea centrală, în câmp albastru, un deal de argint, surmontat de un buchet de două spice de grâu și o floarea-soarelui, flancat la dreapta de o rândunică și la stânga de un lăstun, totul de aur.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Besanții fac trimitere la Tezaurul de la Uzum Baiir, cel mai mare tezaur monetar din Europa ce a fost descoperit pe colina Uzum Baiir, de lângă localitatea Mihail Kogălniceanu, din județul Tulcea.
Tezaurul este compus din 23.440 monede de argint (dirhemi sau asprii), emisiuni ale hanilor Hoardei de aur din secolul al XIII-lea; 103 lingouri de argint; 5 bijuterii; 6 vase (3 de aramă și 3 ceramice) și 195 monede de aur bizantine (hyperperi), emisiuni din perioada 1254-1327.
Numărul besanților indică numărul satelor componente ale comunei.
Buchetul cu floarea-soarelui și spicele de grâu reprezintă ocupația specifică zonei, agricultura.
Rândunica și lăstunul fac referire la denumirea satelor aparținătoare comunei (satele Rândunica și Lăstuni).
Dealul semnifică Rezervația naturală Deniz Tepe de pe teritoriul comunei, comună caracterizată prin dealul Deniz Tepe (258 m).
Culoarea albastră este simbol al fidelității și perseverenței, al cerului, al lumii spirituale.
Culoarea albă este culoarea purității și sugerează sinceritate, robustețe, puritate; exprimă pace, împăcare, liniște, inocență, curățenie, sobrietate.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.