HOTĂRÂRE nr. 1.366 din 9 noiembrie 2022

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 1083 din 9 noiembrie 2022
Entered into force
09.11.2022
Consolidated form as of
09.11.2022

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. IX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 39/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul gestionării financiare a fondurilor europene și pentru adoptarea unor măsuri privind beneficiarii de fonduri europene,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

ARTICOL UNIC

Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 93/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 19 februarie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 39, alineatul (8) se modifică și va avea următorul cuprins:

(8) Sumele aferente fondurilor europene, virate eronat de către ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management, respectiv de Autoritatea de certificare și plată, în conturile de venituri ale bugetului de stat, se restituie de către unitățile Trezoreriei Statului, din conturile de venituri ale bugetului de stat în care au fost încasate, în conturile din care au fost dispuse plățile, la cererea scrisă a ordonatorilor principali de credite cu rol de autoritate de management, respectiv de Autoritatea de certificare și plată, care au efectuat virarea eronată, întocmită potrivit modelului din Formularul nr. 11 - Cerere de restituire, prevăzut în anexa nr. 11, a sumelor virate eronat în conturile de venituri ale bugetului de stat de către respectivii ordonatori principali de credite. Răspunderea privind sumele ce se restituie din conturile de venituri ale bugetului de stat în care s-a efectuat plata eronată revine exclusiv ordonatorilor principali de credite care solicită restituirea.

2. La articolul 40 alineatul (1), partea introductivă și literele c) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(1) În aplicarea art. 6 alin. (6) din Ordonanță, în bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene pentru finanțarea proiectelor în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei ai căror beneficiari sunt operatori economici cu capital de stat, se cuprind:

..................................................................................................

c) sumele necesare pentru finanțarea cheltuielilor considerate neeligibile de către Comisia Europeană, altele decât cele prevăzute la lit. b), stabilite conform acordurilor/deciziilor de finanțare;

..................................................................................................

e) sumele neeligibile, altele decât cele prevăzute la lit. c), apărute în procesul de implementare și determinate de evenimente imprevizibile la data semnării acordurilor/deciziilor de finanțare, necesare pentru finalizarea proiectelor, cu avizul ministerului de resort.

3. La articolul 40 alineatul (1^1), partea introductivă și litera c) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(1^1) În aplicarea art. 6 alin. (6) din Ordonanță, în bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene pentru finanțarea proiectelor în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei pentru beneficiarii prevăzuți la art. 6 alin. (5) și art. 7 alin. (1) și (2) din Ordonanță, se cuprind, la o poziție de cheltuieli distinct:

..................................................................................................

c) sumele necesare pentru finanțarea cheltuielilor considerate neeligibile de către Comisia Europeană, altele decât cele prevăzute la lit. b), stabilite conform acordurilor/deciziilor de finanțare;

4. La articolul 40 alineatul (1^1), după litera d) se introduce o nouă literă, lit. e), cu următorul cuprins:

e) sumele neeligibile, altele decât cele prevăzute la lit. c), apărute în procesul de implementare și determinate de evenimente imprevizibile la data semnării acordurilor/deciziilor de finanțare, necesare pentru finalizarea proiectelor, cu avizul ministerului de resort.

5. La articolul 40, după alineatul (1^1) se introduce un nou alineat, alin. (1^2), cu următorul cuprins:

(1^2) În aplicarea art. 6 alin. (6^2) din Ordonanță, în bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pentru finanțarea proiectelor în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei ai căror beneficiari sunt operatori economici cu capital de stat, se cuprind:

a) sumele necesare cofinanțării publice naționale, corespunzătoare valorii totale a costurilor eligibile la nivel de proiect, stabilită conform acordurilor/deciziilor de finanțare;

b) sumele necesare plății taxei pe valoare adăugată neeligibilă;

c) sumele necesare pentru finanțarea cheltuielilor considerate neeligibile de către Comisia Europeană, altele decât cele prevăzute la lit. b), stabilite conform acordurilor/deciziilor de finanțare;

d) sumele aferente contribuției Uniunii Europene, altele decât cele transferate de Comisia Europeană, necesare pentru implementarea proiectului;

e) sumele neeligibile, altele decât cele prevăzute la lit. c), necesare pentru implementarea și finalizarea proiectului, cu aprobarea prealabilă a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii;

f) sumele aferente cheltuielilor generate de schimburile valutare efectuate în timpul implementării proiectelor.

6. La articolul 40, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2) În vederea cuprinderii în buget a sumelor prevăzute la alin. (1) și (1^1), beneficiarii proiectelor finanțate în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei au obligația să transmită Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene Formularul nr. 12 - Fișă proiect CEF, prevăzut în anexa nr. 12, finanțat în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei.

7. La articolul 40, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul cuprins:

(2^1) În vederea cuprinderii în buget a sumelor prevăzute la alin. (1^2) beneficiarii proiectelor finanțate în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei au obligația să transmită Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Formularul nr. 12.1 - Fișă proiect CEF - transporturi, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 12.1, finanțat în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei.

8. La articolul 40, alineatele (3)-(6) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(3) În scopul asigurării informațiilor necesare completării Formularului nr. 12 - Fișă proiect CEF și Formularului nr. 12.1 - Fișă proiect CEF - transporturi, beneficiarii, în calitate de autoritate contractantă, solicită la încheierea contractelor de lucrări/prestări servicii un calendar de implementare care să cuprindă inclusiv valoarea facturilor estimat a fi emise lunar/trimestrial de către contractori.

(4) Beneficiarii proiectelor finanțate în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei completează datele privind cofinanțarea publică națională din Formularul nr. 12 - Fișă proiect CEF și Formularul nr. 12.1 - Fișă proiect CEF - transporturi, având în vedere cota acesteia în totalul cheltuielilor eligibile, aplicată corespunzător valorilor estimate prevăzute la alin. (3).

(5) În cursul anului bugetar, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii pot solicita actualizarea datelor din Formularul nr. 12 - Fișă proiect CEF și din Formularul nr. 12.1 - Fișă proiect CEF - transporturi, corespunzător stadiului de implementare a proiectului.

(6) Sumele aferente cheltuielilor generate de schimburile valutare efectuate în timpul implementării proiectelor din domeniile prevăzute la art. 6 alin. (6) din Ordonanță, precum și cele pentru pregătirea participării la apelurile de proiecte în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei, cu excepția cazului în care pentru această activitate a fost emisă o decizie de finanțare a unei asistențe tehnice în cadrul mecanismului, se suportă din bugetul propriu al beneficiarilor.

9. La articolul 41, alineatele (2) și (2^1) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(2) Sumele prevăzute la art. 40 alin. (1) lit. a)-c) și e) se transferă cu ordin de plată de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în conturile prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. a).

(2^1) Sumele prevăzute la art. 40 alin. (1^1) lit. a)-c) și e) se transferă cu ordin de plată de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în conturile prevăzute la art. 39 alin. (1) lit. i) și j).

10. La articolul 41, după alineatul (2^1) se introduce un nou alineat, alin. (2^2), cu următorul cuprins:

(2^2) Sumele prevăzute la art. 40 alin. (1^2) lit. a)-c) și e) se transferă cu ordin de plată de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în conturile prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. a).

11. La articolul 41, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

(3) La cererea beneficiarului, sumele prevăzute la art. 40 alin. (1) lit. a)-c) și e) și alin. (1^1) lit. a)-c) și e) se transferă de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene cu titlu de prefinanțare, prima tranșă fiind egală cu valoarea prevăzută în Formularul nr. 12 - Fișă proiect CEF, corespunzător primului trimestru de implementare a proiectului.

12. La articolul 41, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (3^1), cu următorul cuprins:

(3^1) La cererea beneficiarului, sumele prevăzute la art. 40 alin. (1^2) lit. a)-c), e) și f) se transferă de către Ministerul Transporturilor si Infrastructurii în baza facturilor pentru livrarea bunurilor/prestarea serviciilor/execuția lucrărilor recepționate și/sau a facturilor de avans acordate contractorilor în conformitate cu clauzele prevăzute în contractele aferente proiectelor implementate.

13. La articolul 41, alineatele (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(4) Cu excepția beneficiarilor pentru care se aplică prevederile alin. (3^1), următoarele tranșe de prefinanțare se transferă la solicitarea beneficiarului, cu condiția ca acesta să facă dovada utilizării a cel puțin 70% din prefinanțarea acordată anterior.

(5) Ultima tranșă de prefinanțare se transferă în limita cotei de cofinanțare publică națională stabilită prin decizia de finanțare.

14. La articolul 41, după alineatul (6^1) se introduce un nou alineat, alin. (6^2), cu următorul cuprins:

(6^2) Sumele prevăzute la art. 40 alin. (1^2) lit. d) se transferă de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în contul prevăzut la art. 45 alin. (1^3) lit. b) în baza solicitării beneficiarului, însoțită de facturi pentru livrarea bunurilor/prestarea serviciilor/execuția lucrărilor recepționate, facturi de avans acordat contractorilor în conformitate cu clauzele stipulate în contractele aferente proiectelor implementate, precum și de documente care să demonstreze faptul că sumele primite de la Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele (INEA), prefinanțare și rambursări, au fost utilizate în proporție de cel puțin 70%.

15. La articolul 41 alineatul (7), partea introductivă și litera a) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(7) În termen de 3 zile lucrătoare de la primirea plății intermediare/finale rambursate de către Comisia Europeană, beneficiarii prevăzuți la art. 40 alin. (1) sunt obligați:

a) să transfere, în conturile prevăzute la art. 45 alin. (4), cuantumul sumei primite de la Comisia Europeană;

16. La articolul 41 alineatul (7^1), partea introductivă și litera a) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(7^1) În termen de 3 zile lucrătoare de la primirea plății finale din partea Comisiei Europene, beneficiarii prevăzuți la art. 40 alin. (1^1) sunt obligați:

a) să transfere, în conturile prevăzute la art. 45 alin. (4), cuantumul sumei primite de la Comisia Europeană;“.

17. La articolul 41, după alineatul (7^1) se introduce un nou alineat, alin. (7^2), cu următorul cuprins:

(7^2) În termen de 3 zile lucrătoare de la primirea plății finale din partea Comisiei Europene și comunicarea contului de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, beneficiarii prevăzuți la art. 40 alin. (1^2) sunt obligați:

a) să transfere, în conturile prevăzute la art. 45 alin. (4^1), cuantumul sumei primite de la Comisia Europeană;

b) să transfere orice disponibil primit din categoriile de sume prevăzute la art. 40 alin. (1^2) rămas neutilizat, astfel:

1. sumele primite de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii/Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în cursul anilor precedenți în contul 23.A «Cheltuieli ale bugetului de stat», cu detaliere în structura clasificației funcționale și, respectiv, economice (alineat 85.01.05);

2. sumele primite de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii/Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în conturile de cheltuieli ale Ministerului Transporturilor și Infrastructurii din care beneficiarul a încasat sumele respective;

c) să notifice Ministerul Transporturilor și Infrastructurii cu privire la operațiunile prevăzute la lit. a) și b).

18. La articolul 41, alineatul (8) se modifică și va avea următorul cuprins:

(8) În cazul nefinalizării proiectelor în termenul prevăzut în Acordul de finanțare sau, după caz, în termenul extins de finalizare aprobat de către Agenția Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură și Mediu, în cazul proiectelor de transport, beneficiarii sunt obligați să transfere în conturile corespunzătoare prevăzute la alin. (7) lit. b), alin. (7^1) lit. b) și alin. (7^2) lit. b) sumele acordate conform prevederilor art. 40 alin. (1)-(1^2).

19. Articolul 42 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 42

Sumele aferente finanțării proiectelor în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei se reflectă corespunzător în bugetul de venituri și cheltuieli al beneficiarilor prevăzuți la art. 40 alin. (1)-(1^2).

20. Articolul 43 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 43

Sumele primite de către beneficiarii prevăzuți la art. 40 alin. (1)-(1^2) conform art. 41 alin. (2)-(2^2), reprezentând prefinanțare rămasă neutilizată la sfârșitul anului, se reportează în anul următor și se utilizează cu aceeași destinație.

21. Articolul 44 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 44

(1) Corespunzător fiecărei cereri intermediare/ finale de plată, transmisă la Comisia Europeană conform prevederilor acordului de finanțare, pentru justificarea cheltuielilor efectuate, beneficiarii transmit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene o declarație financiară privind aceste cheltuieli, precum și cheltuielile neeligibile, altele decât TVA, conform Formularului nr. 13 - Fișă justificare cheltuieli detaliate proiect finanțat în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei (CEF), prevăzut în anexa nr. 13, însoțită de documentele justificative, cel târziu în ziua următoare celei de transmitere a cererii către Comisia Europeană.

(2) Solicitarea beneficiarului prevăzută la art. 41 alin. (6) și (6^1) trebuie însoțită de o notă de justificare sau Formularul nr. 13 - Fișă justificare cheltuieli detaliate proiect finanțat în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei (CEF) completat corespunzător.

(3) Cu 10 zile lucrătoare înainte de transmiterea cererilor intermediare/finale de plată către Comisia Europeană conform prevederilor acordului de finanțare, pentru justificarea cheltuielilor efectuate, beneficiarii proiectelor de transport transmit pentru validare aceste cereri la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii însoțite de documentele justificative, conform instrucțiunilor emise de acesta.

(4) În termen de 15 zile lucrătoare de la transmiterea cererii către Comisia Europeană, beneficiarii proiectelor de transport transmit Ministerului Transporturilor și Infrastructurii o declarație privind cheltuielile solicitate la Comisia Europeană, precum și cheltuielile neeligibile, altele decât TVA, conform Formularului nr. 13.1 - Fișă justificare cheltuieli detaliate proiect finanțat în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei (CEF) - transporturi, prevăzut în anexa nr. 13.1.

22. La articolul 45 alineatul (1), partea introductivă și litera a) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(1) Conturile deschise pe numele operatorilor economici, în calitate de beneficiari, la Trezoreria Statului, în care se virează de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene sumele prevăzute la art. 40 alin. (1) sunt următoarele:

a) 50.99.06 «Disponibil al operatorilor economici aferent proiectelor finanțate în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei - prefinanțare» - pentru sumele prevăzute la art. 40 alin. (1) lit. a)-c) și e);

23. La articolul 45 alineatul (1^2), partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:

(1^2) Conturile deschise pe numele beneficiarilor prevăzuți la art. 6 alin. (5) și art. 7 alin. (1) și (2) din Ordonanță, precum și pentru beneficiarii instituții publice autonome în care se virează sumele care se primesc în avans de la Comisia Europeană, după efectuarea schimbului valutar, sunt următoarele:

24. La articolul 45, după alineatul (1^2) se introduce un nou alineat, alin. (1^3), cu următorul cuprins:

(1^3) Conturile deschise pe numele operatorilor economici, în calitate de beneficiari, la Trezoreria Statului, în care se virează de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii sumele prevăzute la art. 40 alin. (1^2) sunt următoarele:

a) 50.99.06 «Disponibil al operatorilor economici aferent proiectelor finanțate în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei - prefinanțare» - pentru sumele prevăzute la art. 40 alin (1^2) lit. a)-c) și e);

b) 50.99.07 «Disponibil al operatorilor economici aferent proiectelor finanțate în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei - rambursarea finală» - pentru sumele prevăzute la art. 40 alin. (1^2) lit. d).

25. La articolul 45, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (3^1), cu următorul cuprins:

(3^1) Pentru gestionarea sumelor prevăzute la art. 40 alin. (1^2), pe numele Ministerului Transporturilor și Infrastructurii se deschide la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București contul 01 «Credite bugetare deschise și repartizate pe seama ordonatorilor de credite finanțați din bugetul de stat» și, respectiv, contul de cheltuieli bugetare 23 «Cheltuieli ale bugetului de stat», cu detaliere potrivit clasificației bugetare din care efectuează plăți către beneficiari, în limita creditelor bugetare deschise și repartizate.

26. La articolul 45, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (4^1), cu următorul cuprins:

(4^1) Conturile de venituri ale bugetului de stat deschise pe codul de identificare fiscală al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în care se rambursează sumele prevăzute la art. 41 alin. (7^2) lit. a) sunt următoarele:

a) 20.A.48.19.01 «Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent»;

b) 20.A.48.19.02 «Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

27. Anexa nr. 11 se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.

28. După anexa nr. 12 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 12.1, având cuprinsul prevăzut în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.

29. După anexa nr. 13 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 13.1, având cuprinsul prevăzut în anexa nr. 3 la prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu p. Ministrul investițiilor și proiectelor europene, Carmen Moraru, secretar de stat Ministrul finanțelor, Adrian Câciu

București, 9 noiembrie 2022.

Nr. 1.366.

Anexa nr. 1

Formularul nr. 11 - Cerere de restituire a sumelor virate eronat în conturile de venituri ale bugetului de stat de către ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management/autoritate de certificare și plată Numele și prenumele ordonatorului principal de credite, ...................................... Semnătura ................ L.S.

(Anexa nr. 11 la normele metodologice)

Nr. .......... din data de .............

Către ................................................................. ^1)

Prin prezenta cerere, ............................... ^2), cu sediul în localitatea.................., str. .............. nr. ....., județul/sectorul .............., având CIF..............., în temeiul prevederilor ....................... ^3), solicităm restituirea sumei de ............... ^4), virată eronat în contul de venituri ale bugetului de stat nr. ...., codificat cu CIF .........., cod IBAN ................, reprezentând ..............., achitată cu OPT nr. ....... din data de ................... .

Restituirea va fi efectuată în contul nr. ..................... ^5), CIF .............., cod IBAN ................................, deschis la Trezoreria ........................ .

_____________

^1) Denumirea unității teritoriale a Trezoreriei Statului la care este deschis contul de venituri ale bugetului de stat în care a fost virată eronat suma.

^2) Denumirea solicitantului (ordonatorul principal de credite cu rol de autoritate de management/autoritate de certificare și plată).

^3) Actul normativ în temeiul căruia se solicită restituirea sumei.

^4) Cuantumul sumei pentru care se solicită restituirea, în cifre și în litere.

^5) Contul din care a fost dispusă plata eronat de către instituția publică.

Anexa nr. 2

Formularul nr. 12.1 - Fișa proiectului CEF - transporturi finanțat în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei Valoarea totală eligibilă a proiectului conform Acordului de finanțare: ................. mii euro, din care: UE/CEF RO/Cofinanțare - mii lei ^1) -

(Anexa nr. 12.1 la normele metodologice)

Ordonator de credite: ...............................................

Departament coordonare implementare: .................

Denumirea proiectului: ...............................

Decizie de finanțare Comisia Europeană: ...........................

Perioada de implementare: .................................................

Termen de transmitere a cererii finale de plată: ..................

Data estimată de finalizare a proiectului (recepție finală): ............................

CategorieUE/CEF (sume primite de la Comisia Europeană)RO/Cofinanțare sprijin UE/CEFlit. d)RO/Cofinanțare (x% din UE/CEF)lit. a)TVAlit. b)Cheltuieli neeligibilelit. c), e), f)TOTAL

Corespondență

art. 40 din normele de aplicare

Total surse

de finanțare

Realizări

cumulate până

la finele anului anterior

Necesar

an n

(curent)

Estimări

an n + 1

Estimări

anii următori

^1) Estimat la cursul valutar prevăzut în Scrisoarea-cadru elaborată de către Ministerul Finanțelor.

Descriere cheltuieli, altele decât cele eligibile:

ElaboratAvizat

Departament/Direcție

...............................

(beneficiar)

Director general/Director,

.............................

(numele și prenumele)

....................

(semnătura)

Data ..............

Responsabil proiect,

.............................

(numele și prenumele)

.......................

(semnătura)

Date de contact responsabil proiect

Telefon: ................

Fax/E-mail: .............

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

Departament/Direcție

........................

Director general/Director/Șef serviciu,

.............................

(numele și prenumele)

.........................

(semnătura)

Data ................

Anexa nr. 3

Formularul nr. 13.1 - Fișă justificare cheltuieli detaliate proiect finanțat în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei (CEF) - transporturi Cheltuieli neeligibile

(Anexa nr. 13.1 la normele metodologice)

Beneficiar: ...........................................................

Denumirea proiectului: ........................................

Acord/Decizie de finanțare Comisia Europeană: ....................................

Perioada de implementare: .....................................................................

Cerere intermediară/finală de plată transmisă către Comisia Europeană în data de ...............

Semnificația coloanelor din tabelul de mai jos este următoarea:

A - Nr. de identificare al contractului de achiziție

B - Valoarea totală a facturii (fără TVA)

- lei -

Categoria de costuri

Tipul contractului de achiziție (servicii/ furnizare/ lucrări)

Activitatea aferentă costului

Data facturii/ documentului justificativ

Nr. de identificare al contractului de achiziție

Valoarea totală a facturii (fără TVA)

Din care

TVA

Total

Buget de stat

UE/CEF

1

2

3

4

5

6 = 7 + 8

7

8

9

10 = 6 + 9

Coloanele 1, 2, 3, 4, 5, 6 și 9 se completează similar cu secțiunea a 2-a („Detailed costs incurred“) din declarația financiară anexată la Cererea intermediară/finală de plată transmisă către Comisia Europeană conform acordului de finanțare.

- lei -

Tipul contractului de achiziție (servicii/furnizare/ lucrări)

Activitatea aferentă costului

Data facturii/ documentului justificativ

Nr. de identificare al contractului de achiziție

Valoarea totală a facturii

Din care TVA

1

2

3

4

5

6

ElaboratAvizat

Departament/Direcție

..............................

(beneficiar)

Director general/Director,

...........................

(numele și prenumele)

...........................

(semnătura)

Data .................

Responsabilul proiectului,

................................

(numele și prenumele)

................................

(semnătura)

Date de contact responsabil proiect

Telefon: .....................

Fax/E-mail: .................

Ministerul ...........................

(coordonator domeniu CEF)

Departament/Direcție

.................................

Director general/Director/Șef serviciu,

.................................

(numele și prenumele)

.................................

(semnătura)

Data ................

----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).