În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se reaprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Platformă multimodală Galați - înlăturarea blocajelor majore prin modernizarea infrastructurii existente și asigurarea conexiunilor lipsă pentru rețeaua centrală Rhin - Dunăre/Alpi“, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii, astfel:
a) din fonduri externe nerambursabile, prin Mecanismul pentru interconectarea Europei (CEF TRANSPORT), și în completare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, conform prevederilor art. 6 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare;
b) din Programul operațional Infrastructura mare (POIM 2014-2020), prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, conform art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare;
c) din Programul operațional Transport (POT 2021-2027), prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, conform art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziție justă;
d) de la bugetul de stat și surse proprii ale Companiei Naționale „Administrația Porturilor Dunării Maritime“ - S.A. Galați;
e) din surse proprii și atrase ale partenerilor privați.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională „Administrația Porturilor Dunării Maritime“ - S.A. Galați, răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltán Ministrul finanțelor, Adrian Câciu
București, 9 noiembrie 2022.
ANEXĂ
CARACTERISTICILE PRINCIPALE SI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiții „Platformă multimodală Galați - înlăturarea blocajelor majore prin modernizarea infrastructurii existente și asigurarea conexiunilor lipsă pentru rețeaua centrală Rhin - Dunăre/Alpi“
Titular: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
Beneficiar: Compania Națională „Administrația Porturilor Dunării Maritime“ - S.A. Galați (APDM), S.C. Port Bazinul Nou - S.A. Galați (PBN), S.C. Metal Trade International - S.R.L. Galați/Metaltrade In Out Gate - S.R.L.
Amplasament: Portul Bazinul Nou Galați, malul stâng al Dunării, Mm 79 + 1250-Mm 79 + 700, județul Galați
Indicatori tehnico-economici
- Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA:
(în preturi valabile la data de 6.06.2022; 1 euro = 4,94 lei),
C.N. „Administrația Porturilor Dunării Maritime“ - S.A. Galați
- Valoarea investiției, inclusiv TVA,
din care construcții + montaj
S.C. Port Bazinul Nou - S.A. Galați (PBN)
- Valoarea investiției, inclusiv TVA,
din care construcții + montaj
S.C. Metaltrade In Out Gate - S.R.L.
- Valoarea investiției, inclusiv TVA,
din care construcții + montaj
• Modernizare sistem rutier, inclusiv pasaj
• Repoziționare cale ferată
C.N. „Administrația Porturilor Dunării Maritime“ - S.A. Galați
• Modernizare sistem rutier, inclusiv pasaj
• Repoziționare cale ferată
S.C. Port Bazinul Nou - S.A. Galați (PBN)
S.C. Metaltrade In Out Gate - S.R.L.
Durata de execuție a investiției
Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic conform Normativului P 100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții se realizează în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii, astfel: