HOTĂRÂRE nr. 86 din 19 decembrie 2022

HOTĂRÂRE Camera Deputa?ilor
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 1223 din 20 decembrie 2022
Entered into force
20.12.2022
Consolidated form as of
20.12.2022

În temeiul prevederilor art. 67 și ale art. 148 din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene și ale art. 163-188 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat, cu modificările și completările ulterioare,

Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.

ARTICOL UNIC

Luând în considerare Opinia nr. 4c-22/704, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în ședința din 13 decembrie 2022, Camera Deputaților:

1. susține propunerea de Recomandare a Consiliului privind consolidarea prevenirii prin depistare timpurie: O nouă abordare a UE privind screeningul pentru depistarea cancerului;

2. subliniază că este necesară coordonarea statelor membre pentru a se asigura accesul autorităților și cetățenilor la datele privind sănătatea și la imagistica avansată, în timp util;

3. propune elaborarea de recomandări în vederea armonizării pregătirii resursei umane din domeniul medical pentru a putea beneficia pe deplin de oportunitățile și înlesnirile oferite de Spațiul european al datelor privind sănătatea, în special în cazurile de cancer dificil de tratat;

4. recomandă identificarea unor măsuri la nivelul Uniunii Europene pentru accelerarea transpunerii în practica obișnuită a cunoștințelor științifice și tehnologiilor inovatoare în ceea ce privește screeningul pentru depistarea cancerului;

5. recomandă susținerea cooperării între statele membre pentru a se identifica cele mai bune practici în ceea ce privește derularea screeningului pentru depistarea cancerului persoanelor din zonele rurale izolate sau îndepărtate, cu acces redus la serviciile medicale;

6. subliniază că este necesară continuarea eforturilor de reducere a inegalităților între statele membre prin acțiuni de sprijinire, coordonare și completare a metodelor de screening și prin cooperare cu părțile interesate în lupta contra cancerului;

7. propune elaborarea de recomandări privind integrarea abordării prevenirii cancerului în educația formală și non-formală pentru sănătate;

8. recomandă coordonarea screeningului pentru depistarea cancerului cu alte măsuri de medicină preventivă, astfel încât să fie folosite cât mai judicios resursele financiare;

9. recomandă elaborarea de politici combinate, la nivelul Uniunii, privind prevenirea cancerului, cu implicarea parlamentelor statelor membre pentru a se lua în considerare responsabilitățile naționale și regionale.

Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaților în ședința din 19 decembrie 2022, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, VASILE-DANIEL SUCIU

București, 19 decembrie 2022.

Nr. 86.

----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).