Criteriile detaliate de prioritizare și indicatorii aferenți, ponderile și modul de aplicare a criteriilor de prioritizare în cadrul metodologiei de realizare a analizei multicriteriale, prevăzute la art. 8 alin. (1) din Ordonanța de urgență
Criterii de prioritizare și indicatori
A. Existența unor obligații expres prevăzute în acte normative în legătură cu realizarea unuia sau anumitor obiective/proiecte de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate
Pentru îndeplinirea criteriului se acordă 5 puncte, iar dacă acesta nu este îndeplinit se acordă 0 puncte.
B. Includerea unuia sau mai multor obiective/proiecte de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate în cuprinsul Acordului de parteneriat încheiat cu Comisia Europeană, al programelor operaționale aprobate de Comisia Europeană, al PNRR sau al altor documente aprobate de instituțiile Uniunii Europene.
Punctajul criteriului este egal fie cu cel al indicatorului (a), fie, în cazul în care indicatorul (a) nu este îndeplinit, cu cel al indicatorului (b).
Includerea obiectivului/proiectului de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate în cuprinsul PNRR
Indicatorul este îndeplinit dacă obiectivul/proiectul de investiții este selectat de către Ministerul Sănătății ca unul dintre proiectele finanțate în cadrul PNRR care vor fi coordonate de ANDIS, conform țintei 377 „Construirea și/sau dotarea de noi unități medicale/spitale publice“, prevăzută în anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării Planului de redresare și reziliență al României.
Pentru îndeplinirea indicatorului se acordă 100 de puncte, iar dacă acesta nu este îndeplinit se acordă 0 puncte.
Includerea obiectivului/proiectului de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate în cuprinsul Acordului de parteneriat încheiat cu Comisia Europeană, al programelor operaționale aprobate de Comisia Europeană sau al altor documente aprobate de instituțiile Uniunii Europene
Pentru îndeplinirea indicatorului se acordă 5 puncte, iar dacă acesta nu este îndeplinit se acordă 0 puncte.
C. Includerea obiectivului/proiectului de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate în cuprinsul documentelor strategice în domeniul sănătății, precum Strategia națională de sănătate aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2014 ori Strategia națională de sănătate în vigoare la data aplicării criteriului sau precum masterplanurile regionale de servicii de sănătate aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1.376/2016 pentru aprobarea Planurilor regionale de servicii de sănătate, cu modificările ulterioare, sau oricare alte planuri regionale de servicii de sănătate în vigoare la data aplicării criteriului
Pentru îndeplinirea criteriului se acordă 5 puncte, iar dacă acesta nu este îndeplinit se acordă 0 puncte.
D. Compatibilitatea, complementaritatea și alinierea obiectivului/proiectului de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate cu obiectivele stabilite în cuprinsul Strategiei naționale de sănătate și al altor documente strategice în domeniul sănătății
Punctajul criteriului se calculează prin însumarea punctajelor acordate pentru indicatorii aferenți.
Indicatori aferenți lit. D
Conformitatea cu ținta/obiectivul privind numărul total de paturi de spitalizare continuă menționată în cuprinsul Strategiei naționale de sănătate aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2014 ori în cuprinsul Strategiei naționale de sănătate aprobate de Guvernul României, în vigoare la data aplicării criteriului, și/sau în alte documente strategice
Pentru îndeplinirea indicatorului se acordă 7 puncte, iar dacă acesta nu este îndeplinit se acordă 0 puncte.
Respectarea obiectivelor generale și a obiectivelor specifice legate de investițiile în infrastructura de sănătate, integrarea serviciilor medicale menționate în cuprinsul Strategiei naționale de sănătate, inclusiv:
- creșterea capacității regionale pentru una sau mai multe dintre următoarele: unități de tratament al accidentului vascular cerebral, oncologie, cardiologie intervențională, unități de arși, asistență medicală de urgență, boli infecțioase;
- creșterea numărului de paturi de terapie intensivă din aria de adresabilitate ce urmează să fie deservită.
Pentru îndeplinirea indicatorului se acordă 7 puncte, iar dacă acesta nu este îndeplinit se acordă 0 puncte.
Alinierea la ținta/obiectivul privind capacitățile de îngrijire de zi și ambulatorie stabilite în cuprinsul Strategiei naționale de sănătate și/sau în alte documente strategice
Pentru îndeplinirea indicatorului se acordă 7 puncte, iar dacă acesta nu este îndeplinit se acordă 0 puncte.
E. Potențialul de finanțare al obiectivului/proiectului de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate din punctul de vedere al sursei de finanțare și al asigurării finanțării
Punctajul criteriului este egal fie cu cel al indicatorului (a), fie, în cazul în care indicatorul (a) nu este îndeplinit, cu cel al indicatorului (b).
Indicatori aferenți lit. E
Obiectivul/Proiectul de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate are finanțarea integral asigurată.
Pentru îndeplinirea indicatorului se acordă 20 de puncte, iar dacă acesta nu este îndeplinit se acordă 0 puncte.
Este identificată integral sau parțial sursa de finanțare.
Pentru îndeplinirea indicatorului se acordă 10 puncte, iar dacă acesta nu este îndeplinit se acordă 0 puncte.
F. Creșterea rezilienței sistemului de sănătate în situații de criză sanitară
Măsurile propuse pentru a crește reziliența sistemului de sănătate sunt clar demonstrate de nota conceptuală propusă și de tema de proiectare a proiectului de investiții, precum o temă de proiectare care promovează o planificare a structurii spitalicești care să asigure reziliența, creșterea capacității serviciilor de urgență.
Pentru îndeplinirea criteriului se acordă 8 puncte, iar dacă acesta nu este îndeplinit se acordă 0 puncte.
G. Stadiul de progres al proiectului
Punctajul criteriului se calculează prin însumarea punctajelor acordate pentru indicatorii aferenți.
Indicatori aferenți lit. G
Documentație existentă conform Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare
Indicatorul este îndeplinit dacă, potrivit prevederilor art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 907/2016, cu modificările și completările ulterioare, există documentație cel puțin la nivel de studiu de fezabilitate, în cazul obiectivelor noi de investiții, sau cel puțin la nivel de documentație de avizare a lucrărilor de intervenții, în cazul intervențiilor la construcții existente, ori cel puțin la nivel de studiu de fezabilitate, completat cu elementele specifice din documentația de avizare a lucrărilor de intervenții, în cazul obiectivelor mixte de investiții.
Pentru îndeplinirea criteriului se acordă 12 puncte, iar dacă acesta nu este îndeplinit se acordă 0 puncte.
1. beneficiarul proiectului deține dreptul de proprietate sau de administrare asupra amplasamentului și/sau terenului și statusul legal al acestuia este clar;
2. proiectul a fost aprobat de către autoritățile administrației publice locale sau naționale;
3. ancheta preliminară la fața locului este finalizată pentru a verifica caracterul adecvat al amplasamentului și măsurile de precauție privind infrastructura necesare, precum absența contaminării aerului/solului, rezistența la cutremur;
4. amplasamentul și/sau suprafața de teren sunt suficiente pentru a se adapta standardelor de spațiu și dezvoltare necesare, cu existența potențialului de extindere.
Pentru îndeplinirea fiecărui subindicator al indicatorului „starea proiectului“ se acordă 3 puncte, iar dacă acesta nu este îndeplinit se acordă 0 puncte.
Punctajul indicatorului „starea proiectului“ se calculează prin însumarea punctajelor acordate pentru subindicatorii aferenți.
H. Tipul infrastructurii de sănătate, nouă sau existentă, și tipul de intervenție asupra infrastructurii de sănătate existente
Punctajul criteriului este reprezentat fie de punctajul acordat indicatorului (a), în cazul în care infrastructura de sănătate este nouă, fie de punctajul acordat indicatorului (b), în cazul în care infrastructura de sănătate este existentă.
Indicatori aferenți lit. H
Infrastructură de sănătate nouă
Dacă infrastructura este nouă se acordă 12 puncte. Dacă infrastructura este existentă se acordă doar punctajul indicatorului (b).
Infrastructura de sănătate este existentă; tipul de intervenție asupra infrastructurii de sănătate existente:
Pentru îndeplinirea subindicatorului se acordă 3,5 puncte, iar dacă acesta nu este îndeplinit se acordă 0 puncte.
2. reabilitare/modernizare/consolidare - se acordă 2 puncte
Pentru îndeplinirea subindicatorului se acordă 2 puncte, iar dacă acesta nu este îndeplinit se acordă 0 puncte.
3. dotare cu echipamente și/sau aparatură medicală - se acordă 1 punct
Pentru îndeplinirea subindicatorului se acordă 1 punct, iar dacă acesta nu este îndeplinit se acordă 0 puncte.
4. dotare cu mobilier - se acordă 0,5 puncte
Pentru îndeplinirea subindicatorului se acordă 0,5 puncte, iar dacă acesta nu este îndeplinit se acordă 0 puncte.
Punctajul indicatorului se calculează prin însumarea punctajelor acordate pentru subindicatorii aferenți.