Având în vedere prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 10 alin. (2) lit. f) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Ordonanței Guvernului nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții „C.N.I.“ - S.A., aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2002, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare.
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă bugetul rectificat de venituri și cheltuieli pe anul 2022 al Societății Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: p. Viceprim-ministru, Mihaela-Ioana Kaitor, secretar de stat Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltán p. Ministrul finanțelor, Mihai Diaconu, secretar de stat Ministrul muncii și solidarității sociale, Marius-Constantin Budăi
București, 28 decembrie 2022.
ANEXĂ*)
BUGETUL RECTIFICAT DE VENITURI ȘI CHELTUIELI pe anul 2022
MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI ADMINISTRAȚIEI
Operatorul economic: Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A.
Sediul/Adresa: Piața Națiunilor Unite nr. 9, bl. 107, sectorul 5, București
Codul unic de înregistrare: RO14273221
*) Anexa este reprodusă în facsimil.