Articolul I
În anexa la Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 1.305/2012 privind aprobarea tarifelor percepute de Regia Autonomă „Autoritatea Aeronautică Civilă Română“ pentru prestarea activităților pentru care i-au fost delegate competențe de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 27 august 2012, cu modificările și completările ulterioare, capitolul 8 „Supervizarea furnizării serviciilor de navigație aeriană, a managementului spațiului aerian și a managementului fluxurilor de trafic aerian în FIR București“ se modifică după cum urmează:
1. Litera A va avea următorul cuprins:
A. Tarife
Nr. crt.
Denumirea prestației
Tariful
Modul de plată/ Observații
U.M.
Valoarea
1
2
3
4
5
8.1
Supervizarea furnizării serviciilor de navigație aeriană de rută, a managementului spațiului aerian și a managementului fluxurilor de trafic aerian pentru zonele de rută din FIR București*)
lei
7.012.767
Lunar, conform condițiilor de aplicare
8.2
Supervizarea furnizării serviciilor de navigație aeriană terminală, a managementului spațiului aerian și a managementului fluxurilor de trafic aerian pentru zonele terminale din FIR București în sensul Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/317 al Comisiei din 11 februarie 2019 de instituire a unui sistem de performanță și de tarifare în cadrul cerului unic european și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 390/2013 și (UE) nr. 391/2013*)
lei
490.287
Lunar, conform condițiilor de aplicare
*) Include certificările, autorizările, aprobările și supravegherea continuă a menținerii condițiilor asociate certificării/autorizării furnizorului de servicii de navigație aeriană, supervizarea respectării cerințelor privind interoperabilitatea sistemelor utilizate pentru furnizarea serviciilor de navigație aeriană, a componentelor și procedurilor aferente acestora, coordonarea la nivel național a proceselor aferente gestionării resurselor limitate în aviația civilă, a indicativelor pentru rețeaua fixă de telecomunicații aeronautice (indicative AFTN), îndeplinirea altor funcții și sarcini specifice de supraveghere a siguranței în aviația civilă, ce revin unei autorități competente și care rezultă din reglementările europene aplicabile, în condițiile desemnării și delegării de competențe de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 21/2020 privind Codul aerian, cu modificările și completările ulterioare, elaborarea planurilor de performanță și supervizarea performanței serviciilor de navigație aeriană, avizarea bazelor de cost ale României, verificarea încheierii și menținerii de către furnizorii de servicii de navigație aeriană a contractelor de asigurare care să le acopere răspunderea pentru prejudiciile pe care le pot produce și aprobarea conținutului Publicației de Informare Aeronautică din România - AIP România.
2. Litera B va avea următorul cuprins:
B. Condiții de aplicare
1. Tariful prevăzut la pct. A.8.1 se achită de Regia Autonomă «Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian» - ROMATSA, în 12 tranșe lunare egale, pe bază de factură emisă de AACR.
2. Tariful prevăzut la pct. A.8.2 se achită de Regia Autonomă «Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian» - ROMATSA, în 12 tranșe lunare egale, pe bază de factură emisă de AACR.