Având în vedere dispozițiile art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 288 și art. 361 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 9 din Legea nr. 562/2004 privind autorizarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de a vinde personalului propriu unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a desființării Clubului Sportiv Dinamo Brașov și preluării patrimoniului de către Clubul Sportiv Dinamo București, succesorul în drepturi și obligații, pentru imobilul înregistrat la poziția M.F. nr. 102706, respectiv ca urmare a reevaluării, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1.
Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unei părți din imobilul cu nr. M.F. 102706, pentru punerea în aplicare a Deciziei Curții de Apel Brașov nr. 793/R/8.12.2021, rămasă definitivă, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2.
Ministerul Afacerilor Interne își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Ministrul afacerilor interne, Lucian Nicolae Bode Ministrul finanțelor, Adrian Câciu
București, 1 martie 2023.
Anexa nr. 1
DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului aflat în domeniul public al statului, pentru care se actualizează titularul dreptului de administrare, ca urmare a desființării Clubului Sportiv Dinamo Brașov și preluării patrimoniului de către Clubul Sportiv Dinamo București, și pentru care se actualizează valoarea de inventar, ca urmare a reevaluării
Persoana juridică ce administrează imobilul CUI
Valoarea de inventar actualizată
Ministerul Afacerilor Interne - Clubul Sportiv Dinamo București
Anexa nr. 2
DATELE DE IDENTIFICARE aferente părții de imobil aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Clubul Sportiv Dinamo București, care trece din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, pentru punerea în aplicare a Deciziei Curții de Apel Brașov nr. 793/R/8.12.2021
Persoana juridică ce administrează imobilul
Documentul în baza căruia imobilul trece în domeniul privat al statului
Caracteristicile bunului care trece în domeniul privat al statului
Valoarea bunului care trece în domeniul privat al statului
Ministerul Afacerilor Interne - Clubul Sportiv Dinamo București
Decizia Curții de Apel Brașov nr. 793/R/8.12.2021
Construcție în suprafață de 64 mp