Articolul I
Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 641/2021 privind aprobarea regulilor de confirmare din punctul de vedere al datelor clinice și medicale la nivel de pacient pentru cazurile spitalizate în regim de spitalizare continuă și de zi, precum și a metodologiei de evaluare a cazurilor neconfirmate din punctul de vedere al datelor clinice și medicale pentru care se solicită reconfirmarea, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 7 iulie 2021, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. La articolul 2, după alineatul (1^1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^2), cu următorul cuprins:
(1^2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru raportarea cazurilor externate în luna mai 2023, spitalele vor raporta în format electronic setul minim de date la nivel de pacient în spitalizarea continuă (SMDPC), aferent pacienților externați, conform prevederilor Ordinului ministrului sănătății publice și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1.782/576/2006 privind înregistrarea și raportarea statistică a pacienților care primesc servicii medicale în regim de spitalizare continuă și spitalizare de zi, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 7 iunie 2023.
2. La articolul 2, după alineatul (2^1) se introduce un nou alineat, alineatul (2^2), cu următorul cuprins:
(2^2) Prin excepție de la prevederile alin. (2), pentru raportarea cazurilor rezolvate/serviciilor furnizate în luna mai 2023, spitalele vor raporta în format electronic setul minim de date la nivel de pacient în spitalizarea de zi (SMDPZ), aferent cazurilor rezolvate/serviciilor furnizate, conform prevederilor Ordinului ministrului sănătății publice și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1.782/576/2006, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 7 iunie 2023.
3. La articolul 2, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:
(3^1) Prin excepție de la prevederile alin. (3), în luna aprilie 2023, spitalele vor transmite în format electronic cazurile/serviciile neconfirmate pentru care se solicită reconfirmarea, precum și cazurile/serviciile neraportate din lunile anterioare, în perioada 14-19 aprilie 2023.
4. La articolul 2, după alineatul (4^4) se introduc două noi alineate, alineatele (4^5) și (4^6), cu următorul cuprins:
(4^5) Prin excepție de la prevederile alin. (4), până la data de 8 mai 2023, Casa Națională de Asigurări de Sănătate va primi de la Institutul Național de Management al Serviciilor de Sănătate, în format electronic, datele/informațiile de confirmare clinică și medicală a activității aferente lunii aprilie 2023, în formatul solicitat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
(4^6) Prin excepție de la prevederile alin. (4), până la data de 9 iunie 2023, Casa Națională de Asigurări de Sănătate va primi de la Institutul Național de Management al Serviciilor de Sănătate, în format electronic, datele/informațiile de confirmare clinică și medicală a activității aferente lunii mai 2023, în formatul solicitat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.“