Adventiștii de ziua a șaptea acceptă Biblia ca singurul lor crez și susțin un număr de principii fundamentale de doctrină ca fiind învățătura Sfintelor Scripturi. Așa cum sunt prezentate aici, aceste convingeri constituie modul în care Biserica înțelege și exprimă învățătura Sfintelor Scripturi. Revizuirea acestor declarații poate avea loc cu ocazia unei sesiuni a Conferinței generale, atunci când Biserica este condusă de Duhul Sfânt spre o înțelegere mai profundă a adevărului Bibliei sau când găsește un limbaj mai adecvat prin care să exprime învățăturile Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu.
I. Sfânta Scriptură. Sfânta Scriptură, Vechiul și Noul Testament, constituie Cuvântul scris al lui Dumnezeu, transmis prin inspirație divină. Autorii inspirați au vorbit și au scris așa cum au fost mânați de Duhul Sfânt. În acest Cuvânt, Dumnezeu i-a încredințat omului cunoștințele necesare în vederea mântuirii. Sfânta Scriptură constituie descoperirea supremă, plină de autoritate și infailibilă a voii Sale. Ele sunt normă pentru caracter, criteriul de verificare a experienței, descoperirea supremă a doctrinelor și relatarea demnă de încredere a intervențiilor lui Dumnezeu în istorie (Biblia: Psalmii 119:105; Proverbele 30:5,6; Isaia 8:20; Ioan 17:17; 1 Tesaloniceni 2:13; 2 Timotei 3:16,17; Evrei 4:12; 2 Petru 1:20,21).
II. Trinitatea. Există un singur Dumnezeu: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, o unitate a trei Persoane ce coexistă din veșnicie. Dumnezeu este nemuritor, atotputernic, atotcunoscător, mai presus de toate și pretutindeni prezent. El este infinit și mai presus de înțelegerea umană, dar totuși cunoscut prin faptul că li S-a descoperit oamenilor. Dumnezeu, care este dragoste, este pentru totdeauna vrednic de închinare, de adorare și de slujire din partea întregii creații (Biblia: Geneza 1:26; Deuteronomul 6:4; Isaia 6:8; Matei 28:19; Ioan 3:16; 2 Corinteni 1:21,22; 13:14; Efeseni 4:4-6; 1 Petru 1:2).
III. Dumnezeu Tatăl. Dumnezeu Tatăl cel veșnic este Creatorul, Izvorul, Susținătorul și Suveranul întregii lumi create. El este drept și sfânt, milos și îndurător, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie neclintită. Calitățile și capacitățile manifestate în Fiul și Duhul Sfânt sunt, de asemenea, manifestări ale Tatălui (Biblia: Geneza 1:1; Deuteronomul 4:35; Psalmii 110:1; Ioan 3:16; 14:9; 1 Corinteni 15:28; 1 Timotei 1:17; 1 Ioan 4:8; Apocalipsa 4:11).
IV. Dumnezeu Fiul. Dumnezeu Fiul cel veșnic S-a întrupat în persoana lui Isus Hristos. Prin El au fost create toate lucrurile, prin El este descoperit caracterul lui Dumnezeu, este adusă la îndeplinire mântuirea omenirii și este judecată lumea. De-a pururi Dumnezeu adevărat, El a devenit, de asemenea, om adevărat - Isus Hristos. El a fost conceput de Duhul Sfânt și născut dintr-o fecioară - Maria. A trăit și a fost ispitit ca o ființă umană, dar a exemplificat în viața Lui în mod desăvârșit neprihănirea și iubirea lui Dumnezeu. Prin minunile Sale, a manifestat puterea lui Dumnezeu și a fost recunoscut ca fiind Mesia cel făgăduit de Dumnezeu. De bunăvoie a suferit și a murit pe cruce pentru păcatele noastre și, în locul nostru, a fost înviat din morți și S-a înălțat la Cer ca să slujească în sanctuarul ceresc în favoarea noastră. El va veni din nou în slavă pentru a aduce eliberarea finală a poporului Său și restaurarea tuturor lucrurilor (Biblia: Isaia 53:4-6; Daniel 9:25-27; Luca 1:35; Ioan 1:1-3,14; 5:22; 10:30; 14:1-3,9,13; Romani 6:23; 1 Corinteni 15:3,4; 2 Corinteni 3:18; 5:17-19; Filipeni 2:5-11; Coloseni 1:15-19; Evrei 2:9-18; 8:1,2).
V. Dumnezeu Duhul Sfânt. Dumnezeu Duhul cel veșnic a luat parte împreună cu Tatăl și cu Fiul la creație, la întrupare și la răscumpărare. El este o persoană tot așa cum sunt Tatăl și Fiul. El i-a inspirat pe scriitorii Sfintelor Scripturi. El a umplut viața Domnului Hristos cu putere. El îi atrage și îi convinge pe oameni, iar pe cei care răspund pozitiv îi înnoiește și îi transformă după chipul lui Dumnezeu. Trimis de Tatăl și de Fiul pentru a fi întotdeauna alături de copiii lui Dumnezeu, El revarsă daruri spirituale asupra Bisericii și o împuternicește să dea mărturie despre Hristos și, în armonie cu Scripturile, o conduce în tot adevărul (Biblia: Geneza 1:1,2; 2 Samuel 23:2; Psalmii 51:11; Isaia 61:1; Luca 1:35; 4:18; Ioan 14:16-18,26; 15:26; 16:7-13; Faptele Apostolilor 1:8; 5:3; 10:38; Romani 5:5; 1 Corinteni 12:7-11; 2 Corinteni 3:18; 2 Petru 1:21).
VI. Creația. Dumnezeu a descoperit în Scriptură raportul autentic și istoric al lucrării Sale creatoare. El a creat universul, iar într-o recentă creație pe parcursul a șase zile «a făcut cerurile și pământul și tot ce este în ele» și S-a odihnit în ziua a șaptea. Astfel, a instituit Sabatul ca un memorial perpetuu al lucrării pe care a făcut-o și a încheiat-o în decurs de șase zile literale care, împreună cu Sabatul, au constituit aceeași unitate de timp pe care o numim și astăzi săptămână. Primul bărbat și prima femeie au fost făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, ca o încoronare a lucrării de creație, li s-a dat stăpânire peste întreaga lume și au primit răspunderea să se îngrijească de ea. Când lumea a fost făcută, aceasta a fost «foarte bună», proclamând slava lui Dumnezeu (Biblia: Geneza 1:2; 5; 11; Exodul 20:8-11; Psalmii 19:1-6; 33:6,9; 104; Isaia 45:12,18; Faptele Apostolilor 17:24; Coloseni 1:16; Evrei 1:2; 11:3; Apocalipsa 10:6; 14:7).
VII. Natura omului. Bărbatul și femeia au fost făcuți după chipul lui Dumnezeu, având personalitate, puterea și libertatea de a gândi și de a acționa. Deși a fost creat ființă liberă, fiecare om este o unitate indivizibilă formată din corp, minte și spirit, depinzând de Dumnezeu pentru viață, suflare și toate celelalte. Când primii noștri părinți nu L-au ascultat pe Dumnezeu, ei și-au renegat dependența de El și au părăsit poziția lor înaltă. Chipul lui Dumnezeu în ei s-a deteriorat și au devenit supuși morții. Urmașii lor împărtășesc această natură căzută și consecințele ei. Se nasc având slăbiciuni și înclinații spre rău. Dar Dumnezeu a împăcat lumea cu Sine în Hristos și, prin Duhul Său, reface în muritorii pocăiți chipul Făcătorului lor. Creați pentru slava lui Dumnezeu, ei sunt chemați să-L iubească pe El, să se iubească unii pe alții și să aibă grijă de mediul în care trăiesc (Biblia: Geneza 1:26-28; 2:7,15; 3; Psalmii 8:4-8; 51:5,10; 58:3; Ieremia 17:9; Faptele Apostolilor 17:24-28; Romani 5:12-17; 2 Corinteni 5:19,20; Efeseni 2:3; 1 Tesaloniceni 5:23; 1 Ioan 3:4; 4:7,8,11,20).
VIII. Marea luptă. Întreaga omenire continuă să fie implicată în marea luptă dintre Hristos și Satana cu privire la caracterul lui Dumnezeu, Legea Sa și suveranitatea Lui asupra universului. Acest conflict a început în Cer, atunci când o ființă creată și înzestrată cu libertate de alegere a devenit, prin înălțare de sine, Satana, vrăjmașul lui Dumnezeu, și a condus la răzvrătire o parte dintre îngeri. El a introdus în lume spiritul de răzvrătire atunci când i-a dus în păcat pe Adam și pe Eva. Acest păcat al omului a avut ca rezultat deformarea chipului lui Dumnezeu în oameni, dezordine în lumea creată și, în cele din urmă, nimicirea ei în timpul potopului, după cum este relatat în raportul istoric din Geneza 1-11. Privită de întregul univers, această lume a devenit arena conflictului universal la finalul căruia Dumnezeul iubirii va fi dovedit nevinovat. Pentru a-l ajuta pe poporul Său în această luptă, Domnul Hristos îi trimite pe Duhul Sfânt și pe îngerii Săi credincioși să-l călăuzească, să-l ocrotească și să-l susțină pe calea mântuirii (Biblia: Geneza 3; 6–8; Iov 1:6-12; Isaia 14:12-14; Ezechiel 28:12-18; Romani 1:19-32; 3:4; 5:12-21; 8:19-22; 1 Corinteni 4:9; Evrei 1:14; 1 Petru 5:8; 2 Petru 3:6; Apocalipsa 12:4-9).
IX. Viața, moartea și învierea Domnului Hristos. În viața Domnului Hristos de ascultare desăvârșită de voia lui Dumnezeu, în suferințele Sale, în moartea și învierea Sa, Dumnezeu a oferit singurul mijloc de ispășire pentru păcatul omenirii, astfel încât aceia care, prin credință, primesc această ispășire să poată avea viața veșnică și întregul univers creat să poată înțelege mai bine sfânta și infinita iubire a Creatorului. Această ispășire desăvârșită justifică dreptatea Legii lui Dumnezeu și bunătatea caracterului Său, întrucât ea deopotrivă condamnă păcatul nostru și oferă o soluție pentru iertarea noastră. Moartea lui Hristos este înlocuitoare și ispășitoare, aducând împăcare și transformare. Învierea în trup a lui Hristos proclamă triumful lui Dumnezeu asupra forțelor răului, iar celor care acceptă ispășirea le asigură biruința finală asupra păcatului și a morții. Învierea proclamă domnia lui Isus Hristos, înaintea căruia se va pleca orice genunchi din Ceruri și de pe Pământ (Biblia: Geneza 3:15; Psalmii 22:1; Isaia 53; Ioan 3:16; 14:30; Romani 1:4; 3:25; 4:25; 8:3,4; 1 Corinteni 15:3,4,20-22; 2 Corinteni 5:14,15,19-21; Filipeni 2:6-11; Coloseni 2:15; 1 Petru 2:21,22; 1 Ioan 2:2; 4:10).
X. Experiența mântuirii. În infinita Sa iubire și milă, Dumnezeu L-a făcut pe Hristos, pe Cel care n-a cunoscut păcat, păcat pentru noi, pentru ca, în El, să putem fi făcuți neprihănirea lui Dumnezeu. Conduși de Duhul Sfânt, ne dăm seama de nevoia noastră, ne recunoaștem păcătoșenia, ne pocăim de nelegiuirea noastră și ne manifestăm credința în Isus ca Domn și Mântuitor, ca Înlocuitor și Exemplu. Această credință mântuitoare vine prin puterea divină a Cuvântului și este darul harului lui Dumnezeu. Prin Hristos, noi suntem îndreptățiți, înfiați ca fii și fiice ale lui Dumnezeu și eliberați de sub stăpânirea păcatului. Prin Duhul Sfânt, suntem născuți din nou și sfințiți; Duhul ne reînnoiește mintea, scrie legea iubirii lui Dumnezeu în inima noastră și ne dă puterea de a trăi o viață sfântă. Rămânând în El, devenim părtași la natura divină și avem garanția mântuirii - acum și în ziua judecății (Biblia: Geneza 3:15; Isaia 45:22; 53; Ieremia 31:31-34; Ezechiel 33:11; 36:25-27; Habacuc 2:4; Marcu 9:23,24; Ioan 3:3-8,16; 16:8; Romani 3:21-26; 5:6-10; 8:1-4,14-17; 10:17; 12:2; 2 Corinteni 5:17-21; Galateni 1:4; 3:13,14,26; 4:4-7; Efeseni 2:4-10; Coloseni 1:13,14; Tit 3:3-7; Evrei 8:7-12; 1 Petru 1:23; 2:21,22; 2 Petru 1:3,4; Apocalipsa 13:8).
XI. Creșterea în Hristos. Prin moartea Sa pe cruce, Isus a obținut victoria asupra forțelor răului. El, care în timpul lucrării Sale pe Pământ a ținut sub control spiritele demonice, le-a înfrânt puterea și a asigurat condamnarea lor finală. Biruința lui Isus ne oferă și nouă biruința asupra forțelor răului - care încearcă încă să ne controleze - atunci când umblăm cu El în pace, bucurie și încredere în dragostea Sa. Acum, Duhul Sfânt locuiește în noi și ne dă putere. Fiind consacrați neîncetat lui Isus, Domnul și Mântuitorul nostru, suntem eliberați de povara faptelor noastre din trecut. Nu mai trăim în întuneric, în frică de puterile răului, în ignoranța și în lipsa de sens a vieții de dinainte. În această nouă eliberare primită de la Isus, suntem chemați să ne asemănăm tot mai mult cu El în caracter, comunicând cu El zilnic prin rugăciune, hrănindu-ne din Cuvântul Său, meditând la El și la providența Sa, aducându-I laude prin cântări, adunându-ne pentru închinare și implicându-ne în misiunea Bisericii. Suntem, de asemenea, chemați să urmăm exemplul lui Hristos, slujind cu iubire nevoilor fizice, mintale, emoționale și spirituale ale oamenilor. Atunci când ne dedicăm pe noi înșine slujirii pline de dragoste a celor de lângă noi și când dăm mărturie despre mântuirea Sa, prezența constantă a lui Dumnezeu alături de noi prin intermediul Duhului Sfânt transformă fiecare moment și fiecare responsabilitate într-o experiență spirituală (Biblia: 1 Cronici 29:11; Psalmii 1:1,2; 23:4; 77:11,12; Matei 20:25-28; 25:31-46; Luca 10:17-20; Ioan 20:21; Romani 8:38,39; 2 Corinteni 3:17,18; Galateni 5:22-25; Efeseni 5:19,20; 6:12-18; Filipeni 3:7-14; Coloseni 1:13,14; 2:6,14,15; 1 Tesaloniceni 5:16-18,23; Evrei 10:25; Iacov 1:27; 2 Petru 2:9; 3:18; 1 Ioan 4:4).
XII. Biserica. Biserica este comunitatea de credincioși care Îl recunosc pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor. În calitate de urmași ai poporului lui Dumnezeu din timpurile Vechiului Testament, suntem chemați să ieșim din lume; ne unim pentru închinare, pentru părtășie, pentru învățarea Cuvântului, pentru celebrarea Cinei Domnului, pentru slujirea oamenilor și pentru proclamarea Evangheliei în toată lumea. Autoritatea Bisericii provine de la Hristos, care este Cuvântul întrupat descoperit de Scriptură. Biserica este familia lui Dumnezeu; adoptați de El și devenind copiii Lui, membrii Bisericii trăiesc pe baza noului legământ. Biserica este trupul lui Hristos, o comunitate de credință al cărei Cap este Hristos Însuși. Biserica este mireasa pentru care Hristos a murit, ca să o poată sfinți și curăța. La revenirea Sa triumfătoare, El va prezenta o Biserică glorioasă, formată din credincioși din toate timpurile, răscumpărați cu sângele Său, fără pată și fără zbârcitură, ci sfinți și fără prihană (Biblia: Geneza 12:1-3; Exodul 19:3-7; Matei 16:13-20; 18:18; 28:19,20; Faptele Apostolilor 2:38-42; 7:38; 1 Corinteni 1:2; Efeseni 1:22,23; 2:19-22; 3:8-11; 5:23-27; Coloseni 1:17,18; 1 Petru 2:9).
XIII. Rămășița și misiunea ei. Biserica universală este compusă din toți aceia care cred cu adevărat în Hristos. Totuși, în timpul sfârșitului - într-o perioadă de apostazie foarte răspândită -, o rămășiță a fost chemată să păzească poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus. Această rămășiță anunță sosirea ceasului judecății, proclamă mântuirea prin Hristos și vestește apropierea revenirii Sale. Această proclamare este simbolizată de cei trei îngeri din Apocalipsa 14. Ea coincide cu lucrarea de judecată din Ceruri și are ca efect o lucrare de pocăință și reformă pe Pământ. Fiecare credincios este chemat să participe personal la această acțiune mondială de mărturisire (Biblia: Daniel 7:9-14; Isaia 1:9; 11:11; Ieremia 23:3; Mica 2:12; 2 Corinteni 5:10; 1 Petru 1:16-19; 4:17; 2 Petru 3:10-14; Iuda 1:3,14; Apocalipsa 12:17; 14:6-12; 18:1-4).
XIV. Unitatea în trupul lui Hristos. Biserica este un singur trup cu mulți membri, chemați din orice popor, neam, seminție și limbă. În Hristos, noi suntem o creație nouă; deosebirile de rasă, cultură, educație și naționalitate, precum și diferențele dintre cei de sus și cei de jos, dintre bogați și săraci sau dintre bărbați și femei nu trebuie să genereze dezbinări între noi. Suntem cu toții egali în Hristos, care, prin același Duh, ne-a legat într-o singură părtășie cu El și unii cu alții. Noi trebuie să slujim și să fim slujiți fără părtinire și fără rezerve. Prin descoperirea lui Isus Hristos în Scriptură, noi împărtășim aceeași credință și aceeași speranță și le oferim tuturor oamenilor o mărturie unitară. Această unitate își are izvorul în unitatea unui Dumnezeu triunic, care ne-a adoptat pentru a fi copii ai Săi (Biblia: Psalmii 133:1; Matei 28:19,20; Ioan 17:20-23; Faptele Apostolilor 17:26,27; Romani 12:4,5; 1 Corinteni 12:12-14; 2 Corinteni 5:16,17; Galateni 3:27-29; Efeseni 2:13-16; 4:3-6,11-16; Coloseni 3:10-15).
XV. Botezul. Prin botez, noi ne mărturisim credința în moartea și învierea lui Isus Hristos și dăm mărturie despre moartea noastră față de păcat și hotărârea de a umbla în înnoirea vieții. Astfel Îl recunoaștem pe Hristos ca Domn și Mântuitor, devenim parte din poporul Lui și suntem primiți ca membri de Biserica Sa. Botezul este un simbol al unirii noastre cu Hristos, al iertării păcatelor noastre și al faptului că am primit Duhul Sfânt. Botezul are loc prin scufundarea în apă și este condiționat de mărturisirea credinței în Isus și de dovada pocăinței de păcat. Este precedat de instruire conform Sfintei Scripturi și de acceptarea învățăturilor ei (Biblia: Matei 28:19,20; Faptele Apostolilor 2:38; 16:30-33; 22:16; Romani 6:1-6; Galateni 3:27; Coloseni 2:12,13).
XVI. Cina Domnului. Cina Domnului este împărtășirea cu simbolurile trupului și sângelui lui Isus, ca o expresie a credinței în El, Domnul și Mântuitorul nostru. În această experiență a împărtășirii, Hristos este prezent pentru a Se întâlni cu poporul Său și a-l întări. Prin participarea noastră, vestim cu bucurie moartea Domnului până când El va reveni. Pregătirea pentru Cina Domnului presupune cercetare de sine, pocăință și mărturisire. Învățătorul a rânduit serviciul spălării picioarelor ca un simbol al unei purificări reînnoite, o expresie a dispoziției de a ne sluji unul altuia în umilință, asemenea lui Hristos, și de a ne uni inimile în dragoste. Serviciul Cinei Domnului le este deschis tuturor credincioșilor creștini (Biblia: Matei 26:17-30; Ioan 6:48-63; 13:1-17; 1 Corinteni 10:16,17; 11:23-30; Apocalipsa 3:20).
XVII. Darurile și slujbele spirituale. Dumnezeu revarsă peste toți membrii Bisericii Sale din orice vreme daruri spirituale pe care fiecare membru trebuie să le folosească într-o slujire plină de iubire și pentru binele comun al Bisericii și al oamenilor. Date prin intermediul Duhului Sfânt, care le împarte fiecărui membru după cum voiește, darurile asigură toate aptitudinile și capacitățile de slujire de care are nevoie Biserica pentru a-și îndeplini funcțiile stabilite de Dumnezeu. Conform Sfintei Scripturi, aceste daruri cuprind activități de slujire precum credința, vindecarea, profeția, predicarea, predarea, administrarea, împăcarea, compasiunea, slujirea altruistă și binefacerea, care au ca scop ajutorarea și încurajarea oamenilor. Unii membri sunt chemați de Dumnezeu și înzestrați de Duhul Sfânt pentru îndeplinirea funcțiilor recunoscute de Biserică în lucrarea pastorală, de evanghelizare și de învățare a altora, lucrări necesare în mod deosebit pentru pregătirea membrilor în vederea slujirii, pentru dezvoltarea Bisericii spre maturitate spirituală, precum și pentru realizarea unității în credință și în cunoașterea lui Dumnezeu. Când membrii folosesc aceste daruri spirituale ca niște administratori credincioși ai harului felurit al lui Dumnezeu, Biserica este ocrotită de influența distructivă a doctrinelor false, se dezvoltă printr-o creștere care este de la Dumnezeu și se zidește în credință și în dragoste (Biblia: Faptele Apostolilor 6:1-7; Romani 12:4-8; 1 Corinteni 12:7-11,27,28; Efeseni 4:8,11-16; 1 Timotei 3:1-13; 1 Petru 4:10,11).
XVIII. Darul profeției. Scriptura confirmă că unul dintre darurile Duhului Sfânt este profeția. Acest dar este un semn de identificare al Bisericii rămășiței și noi credem că a fost manifestat în lucrarea lui Ellen Gould White. Scrierile ei vorbesc cu autoritate profetică și îi oferă Bisericii mângâiere, călăuzire, instruire și îndreptare. De asemenea, ele afirmă clar că Biblia este standardul după care trebuie să verificăm orice învățătură și orice experiență (Biblia: Ioel 2:28,29; Faptele Apostolilor 2:14-21; Evrei 1:1-3; Apocalipsa 12:17; 19:10).
XIX. Legea lui Dumnezeu. Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în Cele Zece Porunci și exemplificate în viața lui Hristos. Ele exprimă iubirea lui Dumnezeu, voia și hotărârile Lui cu privire la comportamentul și relațiile umane și sunt obligatorii pentru toți oamenii din toate timpurile. Aceste precepte constituie baza legământului lui Dumnezeu cu poporul Său și standardul după care se desfășoară judecata lui Dumnezeu. Prin intermediul Duhului Sfânt, ele scot în evidență păcatul și trezesc simțământul nevoii de un Mântuitor. Mântuirea este prin har, nu prin fapte, iar rodul ei este ascultarea de porunci. Această ascultare dezvoltă caracterul creștin și are ca rezultat o stare de bine. Ea este dovada iubirii noastre pentru Domnul și a preocupării pentru semenii noștri. Ascultarea care vine din credință demonstrează puterea Domnului Hristos de a transforma viața și întărește în acest fel mărturisirea creștină (Biblia: Exodul 20:1-17; Deuteronomul 28:1-14; Psalmii 19:7-14; 40:7,8; Matei 5:17-20; 22:36-40; Ioan 14:15; 15:7-10; Romani 8:3,4; Efeseni 2:8-10; Evrei 8:8-10; 1 Ioan 2:3; 5:3; Apocalipsa 12:17; 14:12).
XX. Sabatul. Creatorul plin de har, după cele șase zile ale creației, S-a odihnit în cea de-a șaptea zi și a instituit Sabatul ca un memorial al creației pentru toți oamenii. Porunca a patra a Legii de neschimbat a lui Dumnezeu cere păzirea acestui Sabat, ziua a șaptea, ca zi de odihnă, de închinare și de slujire, în armonie cu învățătura și practica lui Isus, Domnul Sabatului. Sabatul este o zi de plăcută comuniune cu Dumnezeu și cu ceilalți credincioși. El este un simbol al răscumpărării noastre în Hristos, un semn al sfințirii noastre, o dovadă a loialității noastre și o pregustare a viitorului nostru veșnic în Împărăția lui Dumnezeu. Sabatul este semnul perpetuu al legământului veșnic dintre Dumnezeu și poporul Său. Păzirea cu bucurie a acestui timp sfânt de seara până seara, de la apus de soare până la apus de soare, este o celebrare a actelor creatoare și răscumpărătoare ale lui Dumnezeu (Biblia: Geneza 2:1-3; Exodul 20:8-11; 31:13-17; Leviticul 23:32; Deuteronomul 5:12-15; Isaia 56:5,6; 58:13,14; Ezechiel 20:12,20; Matei 12:1-12; Marcu 1:32; Luca 4:16; Evrei 4:1-11).
XXI. Administrarea creștină a vieții. Noi suntem administratorii lui Dumnezeu, primind de la El timp, oportunități, capacități și bunuri materiale, binecuvântările pământului și resursele lui. Suntem responsabili în fața Lui pentru buna lor folosire. Îl recunoaștem pe Dumnezeu ca proprietar prin slujirea cu devotament a Lui și a semenilor noștri, prin dăruirea zecimii și prin oferirea de daruri pentru vestirea Evangheliei și pentru susținerea și dezvoltarea Bisericii Sale. Administrarea acestor resurse este un privilegiu oferit nouă de Dumnezeu, pentru creșterea în dragoste și pentru biruința asupra egoismului și a lăcomiei. Administratorii se bucură de binecuvântările care vin asupra altora ca rezultat al credincioșiei lor (Biblia: Geneza 1:26-28; 2:15; 1 Cronici 29:14; Hagai 1:3-11; Maleahi 3:8-12; Matei 23:23; Romani 15:26,27; 1 Corinteni 9:9-14; 2 Corinteni 8:1-15; 9:7).
XXII. Comportamentul creștin. Suntem chemați să fim un popor evlavios, care gândește, simte și acționează în armonie cu principiile Cerului în toate aspectele vieții personale și sociale. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, ne angajăm doar în acele activități care vor produce în viața noastră puritatea, sănătatea și bucuria manifestate în viața Domnului Hristos. Acest lucru înseamnă că distracțiile și plăcerile noastre trebuie să atingă cele mai înalte standarde ale bunului gust și ale frumuseții creștine. Deși recunoaștem că există diferențe culturale, îmbrăcămintea noastră trebuie să fie simplă, modestă și de bun gust, corespunzătoare persoanelor a căror adevărată frumusețe nu constă în împodobirea exterioară, ci în podoaba nepieritoare a unui duh blând și smerit. De asemenea, înseamnă că, întrucât trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt, trebuie să le îngrijim într-un mod inteligent. Pe lângă mișcare fizică și odihnă corespunzătoare, trebuie să adoptăm cea mai sănătoasă alimentație cu putință și să ne abținem de la alimentele identificate în Sfintele Scripturi ca fiind necurate. Din moment ce băuturile alcoolice, tutunul și folosirea iresponsabilă a medicamentelor și a narcoticelor sunt dăunătoare pentru corpurile noastre, trebuie să ne abținem și de la consumarea lor. În schimb, trebuie să ne implicăm în tot ceea ce aduce gândurile și corpurile noastre în ascultare de Hristos, care dorește să avem sănătate, bucurie și bunătate (Biblia: Geneza 7:2; Exodul 20:15; Leviticul 11:1-47; Psalmii 106:3; Romani 12:1,2; 1 Corinteni 6:19,20; 10:31; 2 Corinteni 6:14-7:1; 10:5; Efeseni 5:1-21; Filipeni 2:4; 4:8; 1 Timotei 2:9,10; Tit 2:11,12; 1 Petru 3:1-4; 1 Ioan 2:6; 3 Ioan 2).
XXIII. Căsătoria și familia. Instituția căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu în Eden și confirmată de Isus ca o unire pe viață între un bărbat și o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creștin, legământul căsătoriei este încheiat atât cu Dumnezeu, cât și cu partenerul de viață și trebuie realizat numai între persoane care împărtășesc aceeași credință. Iubirea reciprocă, onoarea, respectul și responsabilitatea constituie structura acestei legături care trebuie să reflecte iubirea, sfințenia, apropierea și permanența relației dintre Hristos și Biserica Sa. Cu privire la divorț, Isus a spus că persoana care divorțează de tovarășul de viață, cu excepția cazului de curvie, și se recăsătorește cu altcineva comite adulter. Deși e posibil ca în unele familii relațiile să fie departe de ideal, un bărbat și o femeie care se dedică cu totul unul celuilalt, în Hristos, prin căsătorie pot ajunge la unitatea plină de iubire prin călăuzirea Duhului și îndrumarea Bisericii. Dumnezeu binecuvântează familia și urmărește ca membrii ei să se ajute unul pe altul spre o deplină maturitate. Un semn al mesajului Evangheliei din vremea sfârșitului este apelul la a ține familia cât mai unită. Părinții trebuie să își crească astfel copiii, încât aceștia să-L iubească și să-L asculte pe Domnul. Prin exemplul și prin cuvintele lor, ei trebuie să îi învețe că Hristos este un călăuzitor plin de dragoste, bunăvoință și grijă, care Își dorește ca ei să devină membri ai trupului Său, familia lui Dumnezeu, care include deopotrivă persoane căsătorite și necăsătorite (Biblia: Geneza 2:18-25; Exodul 20:12; Deuteronomul 6:5-9; Proverbele 22:6; Maleahi 4:5,6; Matei 5:31,32; 19:3-9,12; Marcu 10:11,12; Ioan 2:1-11; 1 Corinteni 7:7,10,11; 2 Corinteni 6:14; Efeseni 5:21-33; 6:1-4).
XXIV. Lucrarea Domnului Hristos în sanctuarul ceresc. În Ceruri există un sanctuar - adevăratul tabernacul - ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Hristos slujește în favoarea noastră, punând la dispoziția credincioșilor beneficiile jertfei Sale ispășitoare, aduse o dată pentru toți, pe cruce. În momentul înălțării Sale, El Și-a preluat funcția de Mare Preot al nostru și Și-a început lucrarea de mijlocire, care a fost prezentată simbolic prin lucrarea marelui preot în Locul Sfânt al sanctuarului de pe Pământ. În anul 1844, la sfârșitul perioadei profetice de 2.300 de zile, El a intrat în cea de-a doua și ultima fază a slujirii Sale ispășitoare, care a fost prezentată simbolic prin lucrarea marelui preot în Locul Preasfânt al sanctuarului de pe Pământ. Aceasta este o lucrare a judecății de cercetare - o etapă a eliminării definitive a tuturor păcatelor - și a fost reprezentată simbolic prin curățarea sanctuarului evreiesc din vechime în Ziua Ispășirii. În acel serviciu simbolic, sanctuarul era curățat cu sângele animalelor jertfite, dar lucrurile cerești sunt purificate prin sacrificiul desăvârșit al sângelui lui Isus. Judecata de cercetare le descoperă ființelor cerești care dintre cei morți dorm în Hristos și, astfel, în El, sunt socotiți vrednici de a avea parte de prima înviere. Ea arată, de asemenea, care dintre cei vii sunt în Hristos prin păzirea poruncilor lui Dumnezeu și a credinței lui Isus și, în El, prin urmare, sunt gata să fie strămutați în Împărăția Sa cea veșnică. Această judecată justifică dreptatea lui Dumnezeu în salvarea celor care cred în Isus. Ea declară că cei care I-au rămas loiali lui Dumnezeu vor primi Împărăția. Finalizarea acestei lucrări a lui Hristos va marca încheierea timpului de probă al omenirii, înaintea celei de-a Doua Veniri (Biblia: Leviticul 16; Numeri 14:34; Ezechiel 4:6; Daniel 7:9-27; 8:13,14; 9:24-27; Evrei 1:3; 2:16,17; 4:14-16; 8:1-5; 9:11-28; 10:19-22; Apocalipsa 8:3-5; 11:19; 14:6,7; 20:12; 14:12; 22:11,12).
XXV. A Doua Venire a lui Hristos. A Doua Venire a lui Hristos este fericita nădejde a Bisericii - marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă și mondială. Când El va reveni, morții neprihăniți vor fi înviați și, împreună cu neprihăniții cei vii, vor fi glorificați și luați la Cer, dar cei nelegiuiți vor muri. Împlinirea aproape completă a profețiilor și situația actuală a lumii arată că venirea Domnului Hristos este aproape. Momentul exact al acestui eveniment n-a fost făcut cunoscut, de aceea suntem îndemnați să fim pregătiți în orice clipă (Biblia: Matei 24; Marcu 13; Luca 21; Ioan 14:1-3; Faptele Apostolilor 1:9-11; 1 Corinteni 15:51-54; 1 Tesaloniceni 4:13-18; 5:1-6; 2 Tesaloniceni 1:7-10; 2:8; 2 Timotei 3:1-5; Tit 2:13; Evrei 9:28; Apocalipsa 1:7; 14:14-20; 19:11-21).
XXVI. Moartea și învierea. Plata păcatului este moartea. Dar Dumnezeu, singurul care este nemuritor, le va da viață veșnică celor pe care îi va răscumpăra. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconștiență pentru toți oamenii. Când Hristos, care este viața noastră, va reveni, neprihăniții înviați și cei neprihăniți în viață vor fi glorificați și ridicați în văzduh ca să Îl întâmpine pe Domnul lor. A doua înviere, învierea celor nelegiuiți, va avea loc după o mie de ani (Biblia: Iov 19:25-27; Psalmii 146:3,4; Eclesiastul 9:5,6,10; Isaia 25:8; Daniel 12:2,13; Ioan 5:28,29; 11:11-14; Romani 6:23; 16; 1 Corinteni 15:51-54; Coloseni 3:4; 1 Tesaloniceni 4:13-17; 1 Timotei 6:15; Apocalipsa 20:1-10).
XXVII. Mileniul și sfârșitul păcatului. Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a lui Hristos cu sfinții Săi în Ceruri, între prima și a doua înviere. În acest timp, morții cei nelegiuiți vor fi judecați; Pământul va fi cu totul pustiu, fără ființe umane vii care să-l locuiască, fiind ocupat numai de Satana și de îngerii lui. La sfârșitul mileniului, Hristos, sfinții Săi și cetatea cea sfântă vor coborî din Ceruri pe Pământ. Morții cei nelegiuiți vor fi atunci înviați și, împreună cu Satana și cu îngerii lui, vor înconjura cetatea, dar va coborî foc de la Dumnezeu, care-i va arde și va curăța Pământul. Universul va fi astfel eliberat pentru totdeauna de păcat și de păcătoși (Biblia: Ieremia 4:23-26; Ezechiel 28:18,19; Maleahi 4:1; 1 Corinteni 6:2,3; Apocalipsa 20; 21:1-5).
XXVIII. Noul Pământ. Pe Noul Pământ, unde va domni neprihănirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpărați și un mediu perfect pentru a trăi veșnic, a iubi, a se bucura și a învăța în prezența Lui. Aici, Dumnezeu Însuși va locui cu poporul Său, iar moartea și suferința vor dispărea. Marea luptă va fi încheiată și nu va mai fi păcat. Toate lucrurile, cu sau fără viață, vor declara că Dumnezeu este dragoste, iar El va domni veșnic. Amin! (Biblia: Isaia 35; 65:17-25; Matei 5:5; 2 Petru 3:13; Apocalipsa 11:15; 21:1-7; 22:1-5).