ARTICOL UNIC
Luând în considerare Opinia nr. 4c-22/200 adoptată de Comisia pentru afaceri europene în ședința din 5 aprilie 2023, Camera Deputaților:
1. susține Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor - Cadrul de politică al UE privind materialele plastice de origine biologică, biodegradabile și compostabile;
2. subliniază că sunt necesare încurajarea soluțiilor inovative de ambalare și a alternativelor de proiectare a gestiunii deșeurilor de mase plastice, precum și sprijinirea participării entităților mici și mijlocii și a celor din zona rurală în economia circulară;
3. recomandă gestionarea prudentă a terenurilor acoperite de culturi de plante utilizate ca materie primă pentru materiale plastice, spre a se evita restrângerea sau afectarea indirectă a suprafețelor destinate plantelor cultivate pentru hrana oamenilor sau a animalelor;
4. recomandă cercetări la nivelul Uniunii Europene pentru a identifica metode simple și flexibile pentru gestionarea amestecurilor de deșeuri de materiale plastice biodegradabile, nebiodegradabile și compostabile, cu marcaje clare pentru consumatori și procesatori, adaptate inclusiv cazurilor care interesează mai multe state membre;
5. subliniază că implicarea informată a cetățenilor, cu sprijinul organizațiilor societății civile, este esențială pentru aplicarea coerentă și consecventă a măsurilor prevăzute de cadrul de politică al Uniunii Europene privind materialele plastice de origine biologică, biodegradabile și compostabile;
6. recomandă intensificarea eforturilor de cooperare pe plan european pentru reducerea impactului deșeurilor de materiale plastice și producerii acestora, indiferent de sursă și procedeu tehnologic, asupra biodiversității solului;
7. recomandă elaborarea unui cadru normativ și orientativ pentru sprijinirea utilizării de folii de mulcire biodegradabile și a elementelor de palisare biodegradabile sau a reutilizării și reciclării acestora, conform recomandărilor științifice și condițiilor ecologice și economice locale;
8. recomandă sprijinirea cercetării științifice la nivel european pentru a se determina impactul maselor plastice biodegradabile asupra biodiversității solului și a apelor;
9. recomandă întărirea cooperării pe plan extern, pentru a fundamenta abordarea Uniunii Europene, referitoare la standardizarea internațională a materialelor plastice biodegradabile și compostabile;
10. recomandă sprijinirea activităților de conștientizare și de educație formală și nonformală în vederea pregătirii cetățeniilor pentru a beneficia de noul cadru de politică al UE privind materialele plastice de origine biologică, biodegradabile și compostabile și pentru a se pune bazele unei expertize europene consolidate;
11. consideră necesară clarificarea modalităților de gestionare recomandate în cazul în care deșeurile din mase plastice se regăsesc în mai multe faze ale ciclului de fabricație și comercializare sau interesează părți ale produsului în mod diferențiat;
12. propune ca obiectivele politicilor referitoare la deșeurile de mase plastice să ia în considerare promovarea investițiilor în unități de producție ce presupun ambalare și de procesare a deșeurilor din mase plastice, în funcție de capacitatea de suport a ecosistemelor și în vederea menținerii capitalului natural pe termen lung, în special în cazul amplasării pe siturile rețelei Natura 2000;
13. recomandă sprijinirea entităților mici și mijlocii în adoptarea și utilizarea sistemelor de management al deșeurilor din materiale plastice de origine biologică, biodegradabile și compostabile.