HOTĂRÂRE nr. 373 din 26 aprilie 2023

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 366 din 28 aprilie 2023
Entered into force
28.04.2023
Consolidated form as of
28.04.2023
Table of contents

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se reaprobă indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Varianta de ocolire Timișoara Sud“, județul Timiș, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile - Programul operațional Infrastructură mare (P.O.I.M.) 2014-2020 și Programul Transport (P.T.) 2021-2027 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Articolul 3

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltán Ministrul finanțelor, Adrian Câciu

București, 26 aprilie 2023.

Nr. 373.

ANEXĂ

Caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții: „Varianta de ocolire Timișoara Sud“

Ordonator principal de credite:Ministerul Transporturilor și InfrastructuriiBeneficiar:Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A./ Direcția Regională de Drumuri și Poduri TimișoaraAmplasament:județul Timiș

Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA):815.876 mii lei(în prețuri valabile la data de 2.03.2023, 1 euro = 4,9218 lei)din care C + M (cu TVA):630.997 mii leiValoare totală rest de executat (inclusiv TVA):560.852 mii leidin care C + M:447.696 mii leiCapacități:Lungime drum:25,690 kmLățime platformă:10,00 m- din care lățime parte carosabilă:7,00 mDurata rest de executat a investiției:12 luni

Factori de risc

Obiectivul se va proteja antiseismic conform prevederilor Normativului „Cod de proiectare seismică“ P 100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Finanțarea investiției

Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile – Programul operațional Infrastructură mare (P.O.I.M.) 2014-2020 și Programul Transport (P.T.) 2021-2027 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).