HOTĂRÂRE nr. 410 din 4 mai 2023

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 397 din 9 mai 2023
Entered into force
09.05.2023
Consolidated form as of
09.05.2023

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 5 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2016 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă plata contribuției financiare voluntare a României la bugetul Secretariatului Consiliului Cooperării Regionale pentru anul 2023, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 140.000 euro, calculat pe baza cursului oficial de schimb leu/euro al Băncii Naționale a României, valabil la data efectuării plății.

Articolul 2

Cuantumul contribuției prevăzute la art. 1 se asigură de la bugetul de stat prin bugetul aprobat Ministerului Afacerilor Externe pentru anul 2023.

PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: p. Ministrul afacerilor externe, Traian Laurențiu Hristea, secretar de stat Ministrul finanțelor, Adrian Câciu

București, 4 mai 2023.

Nr. 410.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).