Anexa nr. 1
FORMULAR privind sesizarea unei posibile practici de concurență neloială
Formular de sesizare privind practicile de concurență neloială
(nr. document, nr. pag.)^1
Informații despre reclamant - se vor furniza date complete de identificare, atât în cazul persoanelor fizice, cât și în cazul persoanelor juridice
Indicați adresa electronică de corespondență.
Indicați interesul legitim în formularea sesizării.
Informații despre pârât - se vor furniza date complete de identificare, atât în cazul persoanelor fizice, cât și în cazul persoanelor juridice
Indicați piața pe care a fost săvârșită practica de concurență neloială în vederea stabilirii importanței sectorului economic în ansamblul economiei naționale, cu descrierea succintă a sectorului în care desfășoară activitate părțile implicate, precum și a dimensiunii pieței afectate - locală/națională^2.
Precizați dacă aceasta s-a produs într-un sector reglementat.
Indicați actele normative care reglementează sectorul în cauză.
Indicați și detaliați dacă sesizarea se referă la o practică de concurență neloială din cele prevăzute de Legea nr. 11/1991, ce vizează^3:
6.1. - denigrarea unei întreprinderi concurente sau a produselor/serviciilor sale, de natură să îi lezeze interesele legitime, realizată prin comunicarea ori răspândirea de către o altă întreprindere sau un fost sau actual angajat de informații care nu corespund realității
Indicați întreprinderea/produsul/serviciul ce face obiectul denigrării.
Indicați modalitatea în care a fost comunicată sau răspândită informația ce nu corespunde realității.
Identificați informația ce nu corespunde realității.
6.2. - deturnarea clientelei unei întreprinderi concurente de către un fost sau actual angajat, prin folosirea unor informații despre care acesta avea cunoștință la momentul săvârșirii faptei că reprezintă secrete comerciale sau informații confidențiale și a căror dezvăluire poate dăuna semnificativ intereselor acelei întreprinderi
Indicați calitatea persoanei fizice ce a săvârșit posibila practică de concurență neloială.
Identificați informațiile apreciate ca fiind „secret comercial“ sau informații confidențiale.
Indicați măsurile specifice luate pentru protecția informațiilor apreciate ca fiind „secret comercial“ sau informații confidențiale.
Indicați modul în care informațiile folosite au aptitudinea de a dăuna semnificativ intereselor întreprinderii afectate.
6.3. - discreditarea activității unei întreprinderi concurente sau a produselor și serviciilor sale, realizată de către o altă întreprindere sau un fost sau actual angajat, prin recurgerea la acțiuni menite să atragă pierderea bunei reputații sau a credibilității acesteia, prin alte mijloace decât cele prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 11/1991
Detaliați acțiunile și descrieți mijloacele utilizate în scopul discreditării.
Indicați calitatea persoanei fizice ce a săvârșit posibila practică de concurență neloială.
6.4. - orice alte practici comerciale care contravin uzanțelor cinstite și principiului general al bunei-credințe și care produc sau pot produce pagube concurenților
Identificați uzanțele cinstite la care se raportează practica de concurență neloială sesizată. Indicați paguba produsă sau aptitudinea practicii de concurență neloială de a o produce.
Indicați concurentul afectat de posibila practică de concurență neloială.
6.5. - practicarea de către întreprinderi față de alte întreprinderi a unor prețuri nejustificat de mari, limitarea în mod nejustificat a producției sau a vânzărilor, acumularea de mărfuri de pe piața externă sau internă în scopul creării unui deficit pe piața românească și revânzării lor ulterioare la un preț crescut în mod nejustificat pentru produsele, categoriile de produse sau serviciile stabilite ca fiind în situație de risc speculativ prin hotărâre a Guvernului, în perioadele de stare de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și stare de război, stare de asediu și stare de urgență, stare de alertă sau alte situații de criză stabilite explicit prin acte normative
Indicați produsele/serviciile la care se referă sesizarea.
Indicați actul normativ prin care au fost stabilite ca aflându-se în situație de risc speculativ produsele/serviciile ce fac obiectul sesizării.
Indicați starea de criză, precum și actul normativ prin care a fost stabilită.
6.6. - exploatarea poziției superioare de negociere a unei întreprinderi față de o altă întreprindere cu care s-a aflat sau se află într-o relație comercială de natură să îi producă acesteia din urmă un prejudiciu semnificativ și să fie de natură să afecteze concurența pe piață, realizată prin acțiuni sau inacțiuni precum: refuzul nejustificat de a furniza sau de a cumpăra bunuri sau servicii, nerespectarea clauzelor contractuale privind plata, furnizarea sau achiziția, impunerea unor condiții nejustificat de oneroase sau discriminatorii față de obiectul contractului sau modificarea ori încetarea nejustificată a relațiilor comerciale cu întreprinderea parteneră
Indicați natura relației comerciale dintre cele două întreprinderi.
Indicați natura prejudiciului semnificativ produs de practica de concurență neloială și modul în care aceasta a afectat concurența pe piață.
Indicați acțiunea sau inacțiunea ce face obiectul sesizării din perspectiva acestei practici de concurență neloială.
Indicați, în cadrul procedurilor de instrumentare și soluționare a prezentei sesizări, informațiile a căror divulgare este considerată ca fiind susceptibilă să aducă atingere intereselor dumneavoastră. În cazul unui răspuns afirmativ, este necesar să indicați informațiile pentru care solicitați asigurarea confidențialității, oferind în același timp și varianta neconfidențială a respectivelor informații, pentru fiecare document/informație în parte.
Indicați durata practicii comerciale neloiale.
Precizați dacă practica de concurență neloială are caracter de continuitate, repetabilitate sau dacă a încetat.
Indicați persoanele fizice sau juridice de la care apreciați că, în baza instrumentelor procedurale oferite de prevederile Legii nr. 11/1991, pot fi obținute informații utile în soluționarea sesizării.
^1 Indicați punctual elementele de probă pe baza cărora vă fundamentați sesizarea, furnizând în acest sens informații și documente care probează existența practicii de concurență neloială.
^2 Caracteristicile pieței afectate sunt evaluate din perspectiva specificității produselor/serviciilor furnizate, a duratei contractelor, a dimensiunii costurilor pe care le suportă consumatorii la schimbarea furnizorilor de produse/servicii etc. Se va putea lua în considerare și dimensiunea întreprinderilor, apreciată cel puțin din perspectiva volumului activității economice, reflectat de cifra de afaceri, volumului vânzărilor etc. De asemenea va fi avut în vedere numărul de întreprinderi care operează pe piața respectivă, în sensul că existența unui număr mare al acestora, care indică o concurență ridicată, atribuie, de regulă, practicii de concurență neloială un efect minor; existența unui număr redus de întreprinderi, care indică o concurență redusă, ar putea atribui practicii de concurență neloială un efect semnificativ, reflectat în efectuarea interesului public.
^3 Indicați, descrieți și probați care din practicile comerciale neloiale menționate în continuare fac obiectul sesizării dumneavoastră, detaliind următoarele: modul și mijloacele de săvârșire a faptei; scopul urmărit, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce materializată în existența unui eventual prejudiciu, elemente care definesc gradul de pericol social; număr de întreprinderi implicate; număr de consumatori potențial afectați.
Anexa nr. 2
FORMULAR de recunoaștere în temeiul prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, cu modificările și completările ulterioare CERERE de recunoaștere în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale^1, cu modificările și completările ulterioare
......(antet întreprindere).......
Către: Consiliul Concurenței
Domnului președinte .................
Pentru persoana juridică
Subscrisa, ..................., cu sediul în ............, județul ............, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului ............. cu nr. ........., CUI ............, reprezentată legal de .............., în calitate de ..........., formulăm prezenta:
Pentru persoană fizică
Subsemnatul/Subsemnata, ................., cu domiciliul în .........., județul ......., legitimat(ă) cu .........., reprezentat(ă) legal de .........., în calitate de ........., formulez prezenta:
^1 Cererea de recunoaștere se completează înainte de comunicarea punctului de vedere.
Potrivit prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, denumită în continuare Legea nr. 11/1991,
având în vedere faptul că înțelegem să recunoaștem în mod expres și neechivoc practicile de concurență neloială și durata încălcării prevederilor Legii nr. 11/1991, conform dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 11/1991, formulăm următoarele:
Recunoaștere potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 11/1991
Persoana juridică/Persoana fizică .......... recunoaște existența practicilor de concurență neloială, astfel cum acestea rezultă din informarea transmisă de Consiliul Concurenței cu privire la concluziile analizei realizate în cadrul cercetării aprofundate declanșate prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. ..........., având ca obiect posibila încălcare a prevederilor art. ... din Legea nr. 11/1991, precum și pentru durata care rezultă din analiză, după cum urmează: ...........
Persoana juridică/Persoana fizică ........ se angajează ca informațiile obținute în cadrul procedurii privind recunoașterea practicilor de concurență neloială să fie folosite numai în cadrul procedurilor judiciare și administrative pentru aplicarea regulilor privind concurența și doar în scopul pentru care au fost solicitate.
...............................
Semnătura ...............................
Anexa nr. 3
PROCES-VERBAL nr. ...... de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, încheiat în ziua de .... luna .... anul ..... localitatea ........
Subsemnații, .........., având funcția de inspectori de concurență în cadrul Consiliului Concurenței, în calitate de agenți constatatori, în temeiul Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, cu modificările și completările ulterioare, al Legii concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în baza legitimațiilor nr. ......., eliberate de Consiliul Concurenței, și în baza autorizării judiciare nr. ........, al Ordinului președintelui Consiliului Concurenței nr. ....., prin care s-a dispus declanșarea cercetării aprofundate, precum și al Ordinului președintelui Consiliului Concurenței de efectuare a inspecției inopinate nr. ....... din ......., ne-am deplasat la întreprinderea ...... din ........., str. ....... nr. ...., cu număr de înmatriculare în registrul comerțului ........ și cod unic de înregistrare ......, și am constatat următoarele:
...........................
Faptele de mai sus constituie contravenții potrivit prevederilor art. 4 alin. (4) lit. ...(b/c) din Legea nr. 11/1991, cu modificările și completările ulterioare.
De săvârșirea acestor fapte se face vinovat(ă):
Persoana juridică - ................., având codul de identificare fiscală ........., înregistrată la registrul comerțului cu nr. ......, cu sediul în str. .......... nr. ......., bl. ......, sc. ......, ap. ........, localitatea ........., sectorul ......., județul ........., reprezentată prin domnul/doamna .........., având CNP ..........., domiciliat(ă) în str. ............ nr. ...., bl. ....., sc. ......, et. ....., ap. ....., localitatea .............., sectorul ......, județul ..........., legitimat(ă) cu B.I.(C.I.)/pașaport/alt document seria .... nr. ......, emis(ă) de ..... la data .........., având funcția de ............
Persoana fizică - Domnul/Doamna ............, având CNP .........., domiciliat(ă) în str. ......... nr. ......., bl. ......., sc. ......., et. ......, ap. ......., localitatea ..........................., sectorul ......., județul ..............., legitimat(ă) cu B.I.(C.I.)/pașaport/alt document seria ....... nr. ..........., emis(ă) de ............. la data ..............., având ocupația de ............ la locul de muncă ..........., cu sediul în str. ........ nr. ......., bl. ......., sc. ....., et. ....., ap. ......, localitatea ............, sectorul .........., județul ............, având codul de identificare fiscală ......
Față de contravențiile constatate, în temeiul art. 4 alin. (5)/în temeiul art. 4 alin. (6) din Legea nr. 11/1991, cu modificările și completările ulterioare, se aplică următoarele amenzi: .........
Alte mențiuni:
Contravenientului i s-a adus la cunoștință că are dreptul de a face obiecții cu privire la conținutul procesului-verbal.
Contravenientul a formulat următoarele obiecții: ............ .
Amenda se va achita în contul de amenzi deschis la trezoreria în a cărei rază teritorială se află sediul social al/domiciliul contravenientului ...... în termen de 15 zile de la data înmânării sau a comunicării procesului-verbal. Dovada plății se va prezenta la Consiliul Concurenței în termen de 15 zile de la comunicarea/înmânarea prezentului proces-verbal.
Prezentul proces-verbal s-a încheiat într-un singur exemplar, o copie a acestuia fiind înmânată astăzi contravenientului/reprezentantului contravenientului ................, reprezentat de către domnul .........., în calitate de ..........,/se va comunica contravenientului.
Împotriva prezentului proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate face plângere la Judecătoria Sectorului 1 București, în termen de 15 zile de la data înmânării sau, după caz, a comunicării procesului-verbal.
Mențiuni privind împrejurările în care s-a semnat procesul-verbal: .............
Martor,
Subsemnatul, .........., domiciliat în .........., str. ............. nr. ...., bl. ...., sc. ....., ap. ....., județul/sectorul .............., legitimat cu B.I.(CI.) seria ....... nr. ......, eliberat(ă) de ......., CNP ........., confirm, ca martor, faptul următor: contravenientul/reprezentantul contravenientului nu s-a aflat de față la semnarea prezentului proces-verbal/a refuzat/nu a putut să semneze prezentul proces-verbal.
Menționez că nu am calitatea de agent constatator.
Mențiuni privind lipsa semnăturii martorului:
Inspectori de concurență,
Contravenient/Reprezentantul contravenientului,