Articolul I
Ordinul ministrului energiei nr. 1.100/2022 privind desemnarea compartimentului din cadrul structurii organizatorice a Ministerului Energiei, responsabilă ca unitate de implementare a schemei de ajutor de stat acordat întreprinderilor din sectoarele considerate a fi expuse unui risc real de relocare a emisiilor de dioxid de carbon din cauza costurilor indirecte semnificative pe care le suportă efectiv ca urmare a transferării costurilor emisiilor de gaze cu efect de seră în prețul energiei electrice în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2022 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat acordat întreprinderilor din sectoarele considerate a fi expuse unui risc real de relocare a emisiilor de dioxid de carbon din cauza costurilor indirecte semnificative pe care le suportă efectiv ca urmare a transferării costurilor emisiilor de gaze cu efect de seră în prețul energiei electrice, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul energiei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1072 din 7 noiembrie 2022, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 1
Se desemnează Direcția monitorizare tehnică și ajutor de stat din cadrul Direcției generale de ajutor de stat și fonduri europene drept compartimentul din structura organizatorică a Ministerului Energiei ca unitate de implementare a schemei de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2022 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat acordat întreprinderilor din sectoarele considerate a fi expuse unui risc real de relocare a emisiilor de dioxid de carbon din cauza costurilor indirecte semnificative pe care le suportă efectiv ca urmare a transferării costurilor emisiilor de gaze cu efect de seră în prețul energiei electrice, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul energiei, cu modificările ulterioare.
2. Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 2
Unitatea de implementare își desfășoară activitatea pe perioada corespunzătoare duratei de valabilitate a schemei de ajutor de stat, respectiv până în anul 2031.