Văzând Referatul de aprobare al Direcției generale asistență medicală din cadrul Ministerului Sănătății cu nr. A.R. 12.380/2023,
având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul sănătății emite următorul ordin:
Normele de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1.410/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1009 din 15 decembrie 2016, cu completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 11, partea introductivă a alineatului (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) În situația în care pacientul s-a aflat în imposibilitatea de a-și exprima acordul prevăzut la alin. (2) și a intervenit decesul acestuia, datele cu caracter confidențial din foaia de observație, informații privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale, pot fi furnizate, la cerere, următoarelor persoane, în ordinea de mai jos:
2. La articolul 11, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
(4) Situațiile în care pacientul se află în imposibilitate de a-și exprima acordul prevăzut la alin. (2) sunt următoarele:
b) stare de inconștiență;
c) incapacitate fizică care face imposibilă exprimarea acordului.
3. La articolul 11, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:
(4^1) În cazul pacientului pentru care nu a fost consemnat acordul sau refuzul acestuia privind desemnarea persoanelor prevăzute la alin. (2) se prezumă că pacientul a fost în imposibilitate de a-și exprima acordul.
4. Anexa nr. 6 se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul sănătății, Cătălin Vișean, secretar de stat
București, 13 iulie 2023.
ANEXĂ
MODELUL formularului de solicitare a datelor medicale cu caracter personal (în situația în care pacientul s-a aflat în stare de imposibilitate de a-și exprima acordul privind desemnarea unei persoane care să aibă acces la datele medicale personale)
(Anexa nr. 6 la Ordinul nr. 1.410/2016)
Către ....................(denumirea instituției medicale)....................
Subsemnatul, ......................................................., cod numeric personal ....................................., declar pe proprie răspundere că sunt:
(Bifați una dintre următoarele opțiuni.)
I. soț/soție supraviețuitor/supraviețuitoare - []
II. descendent ............(Se va menționa categoria de urmaș, de exemplu: fiu/fiică/nepot/nepoată.)................. - []
III. ascendent/tutore ............(Se va menționa calitatea ascendentului, de exemplu: mamă/tată/bunic.)............. - []
IV. rudă în linie colaterală (privilegiat) -......[Se va menționa și se va ține cont de următoarea ordine: 1. frate/soră (gr. II)/2. nepot de frate sau soră (gr. III)/ 3. copil al nepotului de frate sau soră (gr. IV).]............ - []
V. rudă în linie colaterală (ordinar) - ........[Se va menționa și se va ține cont de următoarea ordine: unchi (gr. III)/2. văr primar (gr. IV).]........ - []
al/a pacientului ..................................., decedat în data de ......................, internat în cadrul unității sanitare în perioada ................................, și vă solicit prin prezenta să îmi furnizați, în copie, următoarele documente medicale referitoare la starea de sănătate a pacientului ..........................................................:
– datele consemnate în foaia de observație a pacientului .............................................................. [];
– informații privind starea pacientului .............................................................................................. [];
– rezultatele investigațiilor efectuate în spital/perioada internării .................................................. [];
– diagnosticul/prognosticul ............................................................................................................ [];
– tratamentul administrat pacientului în spital/perioada internării ................................................. [].