Articolul I
După articolul 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 186/2022 privind unele măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2022/1.854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie, publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I, nr. 1270 din 29 decembrie 2022, aprobată cu completări prin Legea nr. 119/2023, se introduce un nou articol, art. 6^1, cu următorul cuprins:
Articolul 6^1
Prin excepție de la prevederile art. 6 alin. (2) și (3), sumele corespunzătoare contribuției de solidaritate colectate în anul 2023, în contul prevăzut la art. 7 alin. (2), se utilizează pentru alimentarea contului prevăzut la art. 15 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 206/2022, cu modificările și completările ulterioare.