În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 861 alin. (3) și art. 868 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 333 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Se aprobă închirierea unei părți din imobilul 1175, aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea realizării unui punct alimentar.
(2) Închirierea părții de imobil prevăzute la alin. (1) se face prin licitație publică, în condițiile legii.
(3) Contractul de închiriere se încheie pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii o singură dată, cu aceeași perioadă, prin act adițional, cu acordul părților.
(4) Prețul minim al închirierii pentru partea din imobilul 1175 este de 875 euro/lună fără TVA, iar plata va fi efectuată în lei, la cursul de schimb valutar leu/euro stabilit de Banca Națională a României în ziua emiterii facturii.
Se împuternicește Ministerul Apărării Naționale, în calitate de administrator al imobilului 1175, să deruleze procedura de licitație publică pentru închirierea părții de imobil prevăzute la art. 1 alin. (1).
Sumele obținute din închirierea părții de imobil se varsă integral la bugetul de stat.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu p. Ministrul apărării naționale, Eduard Bachide, secretar de stat Ministrul finanțelor, Marcel-Ioan Boloș
București, 31 august 2023.
ANEXĂ
DATELE DE IDENTIFICARE ale unei părți din imobilul 1175 aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, care se închiriază
Nr. crt.Nr. MFCodul de clasificareDenumirea bunului imobilAdresaElementele-cadru de descriere tehnică, nr. carte funciară/ nr. cadastral, valoarea de inventar a imobilului înscrisă în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statuluiElementele-cadru de descriere tehnică ale părții din imobilul 1175 care se închiriază, valoarea de inventar, nr. carte funciară/ nr. cadastralPersoana juridică în administrarea căreia se află imobilul012345671103983 - parțial8.19.01Imobil 1175 - parțialJudețul Brașov, municipiul Brașov
Carte funciară nr. 129629 Brașov,
Valoarea de inventar - 15.971.956 lei*
- suprafața utilă - 102,25 mp;
- valoare de inventar - 34.993,71 lei.
Carte funciară nr. 129629 Brașov
Ministerul Apărării Naționale
* Conform prevederilor Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.718/2011 pentru aprobarea Precizărilor privind întocmirea și actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare, instituțiile a căror activitate este organizată în baza unor legi speciale și care au bunuri cu date de identificare clasificate completează anexele la hotărârile Guvernului numai cu acele date care nu sunt clasificate.