HOTĂRÂRE nr. 819 din 8 septembrie 2023

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 13 septembrie 2023
Entered into force
13.09.2023
Consolidated form as of
13.09.2023
Table of contents

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Modernizare și extindere infrastructura de alimentare cu apă și canalizare în Portul Constanța“, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile prin Programul Transport (PT) 2021-2027 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii, precum și din surse proprii ale Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime“ - S.A. Constanța.

Articolul 3

Finanțarea obiectivului de investiții, prevăzută la art. 2, se realizează cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat.

Articolul 4

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime“ - S.A. Constanța, răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Adrian-Ioan Veștea p. Ministrul finanțelor, Carmen Moraru, secretar de stat

București, 8 septembrie 2023.

Nr. 819.

ANEXĂ

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiții „Modernizare și extindere infrastructura de alimentare cu apă și canalizare în Portul Constanța“

Titular: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

Beneficiar: Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime“ - S.A. Constanța

Amplasament: incinta port Constanța, zonele Constanța și Midia, județul Constanța

Factori de risc

Obiectivul se va proteja antiseismic conform prevederilor Normativului „Cod de proiectare seismică“ P 100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Finanțarea investiției

Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile prin Programul Transport (PT) 2021-2027 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii, precum și din surse proprii ale Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime“ - S.A. Constanța.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).