ORDIN nr. 6.464 din 2 octombrie 2023

ORDIN Ministerul Educa?iei
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 902 din 6 octombrie 2023
Entered into force
06.10.2023
Consolidated form as of
06.10.2023

Având în vedere:

prevederile art. 115 alin. (2) lit. s) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare;

prevederile Ordinului ministrului educației nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior;

prevederile Ordinului ministrului educației nr 5.041/2023 privind aprobarea componenței rețelei naționale a școlilor de aplicație pentru anul școlar 2023-2024;

prevederile Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.485/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind constituirea corpului profesorilor mentori pentru coordonarea efectuării stagiului practic în vederea ocupării unei funcții didactice;

Referatul de aprobare nr. 2.965/DGMRURS din 19.09.2023 pentru proiectul de ordin privind funcționarea Corpului național de profesori mentori din învățământul preuniversitar în anul școlar 2023-2024,

în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul educației emite prezentul ordin.

Articolul I

Ordinul ministrului educației nr. 6.173/2022 privind constituirea Corpului național de profesori mentori din învățământul preuniversitar și înființarea Registrului național al profesorilor mentori din învățământul preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1090 din 11 noiembrie 2022, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 3, după litera d) se introduce o nouă literă, lit. e), cu următorul cuprins:

e) cadre didactice care sunt titulare în unitățile de învățământ din rețeaua națională a școlilor de aplicație sau unitățile de învățământ care intră în structura bazelor de practică pedagogică și care au finalizat programul PROF III - Management educațional în context mentoral sau programul PROF IV Coaching în procesul de predare-învățare-evaluare în context blended-learning.

2. La articolul 4, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2) În anul școlar 2023-2024, activitatea de mentorat didactic se desfășoară după cum urmează:

a) pentru stagiile practice pedagogice ale studenților: în școlile de aplicație sau în consorțiile școlare coordonate de acestea, în condițiile prevăzute de Ordinul ministrului educației nr. 5.041/2023 privind aprobarea componenței rețelei naționale a școlilor de aplicație pentru anul școlar 2023-2024;

b) pentru stagiile practice pedagogice ale elevilor din învățământul preuniversitar vocațional - profilul pedagogic: în liceele și colegiile pedagogice sau în unitățile de învățământ din consorțiile școlare coordonate de acestea, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 4.812/2020 privind aprobarea Regulamentului-cadru pentru organizarea și funcționarea învățământului pedagogic în sistemul de învățământ preuniversitar;

c) pentru alte activități de suport didactic și metodic, precum și de mentorat didactic, incluzând dezvoltare profesională și acumulare de credite profesionale transferabile: în unitățile de învățământ componente ale bazelor de practică pedagogică, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului educației nr. 4.223/2022 privind organizarea și desfășurarea activităților de suport didactic și metodic, precum și a celor de mentorat didactic în unitățile de învățământ componente ale bazelor de practică pedagogică în anul școlar 2022-2023.

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educației, Gigel Paraschiv, secretar de stat

București, 2 octombrie 2023.

Nr. 6.464.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).