HOTĂRÂRE nr. 988 din 20 octombrie 2023

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 953 din 20 octombrie 2023
Entered into force
20.10.2023
Consolidated form as of
20.10.2023

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 73/2023 privind unele măsuri bugetare, cu completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene pe anul 2023 cu suma de 100.000 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, reprezentând credite bugetare la cap. 51.01 „Autorități publice și acțiuni externe“, titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“, în vederea asigurării necesarului de finanțare de la

bugetul de stat a cererilor de plată/rambursare către beneficiarii Programului operațional Capital uman și ai Programului operațional Competitivitate.

Articolul 2

Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene pe anul 2023 cu suma de 200.000 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, reprezentând credite bugetare la cap. 80.01 „Acțiuni generale economice, comerciale și de muncă“, titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“, în vederea asigurării necesarului de finanțare de la bugetul de stat a cererilor de plată/rambursare către beneficiarii Programului operațional regional.

Articolul 3

Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene pe anul 2023 cu suma de 200.000 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, reprezentând credite bugetare la cap. 74.01 „Protecția mediului“, titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“, în vederea asigurării necesarului de finanțare de la bugetul de stat a cererilor de plată/rambursare către beneficiarii Programului operațional Infrastructură mare.

Articolul 4

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de ordonator principal de credite cu rol de autoritate de management a Programului operațional Capital uman, Programului operațional Competitivitate, Programului operațional regional și a Programului operațional Infrastructură mare, răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumelor alocate potrivit prevederilor art. 1-3.

Articolul 5

Se autorizează Ministerul Finanțelor să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene pe anul 2023.

PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Ministrul investițiilor și proiectelor europene, Adrian Câciu p. Ministrul finanțelor, Carmen Moraru, secretar de stat

București, 20 octombrie 2023.

Nr. 988.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).