Articolul I
Ordonanța Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 25 ianuarie 2000, aprobată prin Legea nr. 156/2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 4, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 4
(1) Ministerul Justiției, prin compartimentul de specialitate care îndeplinește atribuțiile acestei instituții privind experții tehnici judiciari, coordonează și controlează, exclusiv din punct de vedere administrativ, activitatea de expertiză tehnică judiciară.
2. La articolul 10^1, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
(4) În baza cererii formulate de solicitantul prevăzut la alin. (3), Ministerul Justiției recunoaște automat titlul de calificare emis de autoritatea competentă din statul membru de origine și îl înscrie în Tabelul nominal cuprinzând experții tehnici judiciari. În vederea înscrierii, expertul solicitant depune la Ministerul Justiției, odată cu cererea, copia documentului ce atestă dobândirea calificării profesionale de expert tehnic judiciar în statul de origine, precum și copia documentelor care certifică îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a), b), e) și f), care pot fi emise sau eliberate de autoritățile competente române ori de cele din statul de origine.
3. La articolul 10^1 alineatul (6), litera b) se abrogă.
4. La articolul 10^1 alineatul (6), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:
e) dovada că a desfășurat o activitate specifică pentru calificarea profesională de expert tehnic judiciar timp de cel puțin un an în decursul ultimilor 10 ani, pentru cazul în care profesia nu este reglementată în statul de stabilire.
5. La articolul 10^1, alineatele (7)-(10) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(7) Declarația prevăzută la alin. (6) poate fi depusă prin orice mijloace, inclusiv prin Punctul de contact unic electronic, înființat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 68/2010, cu modificările ulterioare, și se reînnoiește anual, dacă solicitantul intenționează să exercite, în mod temporar sau ocazional, în decursul anului respectiv, activitatea de expert tehnic judiciar în România.
(8) În cazul unor îndoieli justificate, Ministerul Justiției poate solicita autorităților competente ale unui stat membru o confirmare a autenticității certificatelor și a titlurilor de calificare eliberate în acest alt stat membru, prin intermediul Sistemului de informare al pieței interne (IMI), în condițiile legii.
(9) Înscrierea expertului tehnic judiciar prevăzut la alin. (3) în Tabelul nominal cuprinzând experții tehnici judiciari, respectiv luarea în evidență a expertului tehnic judiciar prevăzut la alin. (5) se realizează de către compartimentul de specialitate din Ministerul Justiției, în temeiul ordinului ministrului justiției, în cel mult 3 luni de la data prezentării de către solicitant a tuturor documentelor care fac dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege.
(10) Termenul prevăzut la alin. (9) poate fi prelungit o singură dată, pentru o perioadă de cel mult o lună. Valabilitatea documentelor depuse inițial nu este afectată de această prelungire. Prelungirea termenului de autorizare, precum și durata acestei prelungiri trebuie motivate în mod corespunzător și notificate solicitantului înainte de expirarea termenului inițial.
6. La articolul 10^1, după alineatul (11) se introduce un nou alineat, alin. (12), cu următorul cuprins:
(12) Cererea prevăzută la alin. (4), împreună cu documentele care o însoțesc, poate fi transmisă și prin Punctul de contact unic electronic.
7. Articolul 29^1 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 29^1
Dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. a) și, respectiv, cele ale art. 10^1, cu excepția înscrierii în Tabelul nominal cuprinzând experții tehnici judiciari, se aplică, în mod corespunzător, și pentru dobândirea calificării profesionale de expert tehnic extrajudiciar și exercitarea în România a acestei activități. Recunoașterea titlurilor de calificare emise de autoritatea competentă din statul de origine, prin care se certifică dobândirea calificării profesionale de către cetățeanul unui alt stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, precum și de către cetățeanul român care a dobândit calificarea profesională de expert tehnic extrajudiciar într-un alt stat membru al Uniunii Europene ori aparținând Spațiului Economic European, revine ministerelor de resort și celorlalte instituții centrale, fiecare în domeniul său de specialitate, documentele doveditoare urmând a fi transmise acestora.
8. La articolul 32, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
a) coordonează, din punct de vedere administrativ, activitatea de expertiză tehnică judiciară;
9. La articolul 32, literele f) și h) se abrogă.
10. La articolul 32, litera j) se modifică și va avea următorul cuprins:
j) controlează, din punct de vedere administrativ, activitatea de expertiză tehnică judiciară, exercitând atribuțiile prevăzute de prezenta ordonanță privind stabilirea și sancționarea abaterilor disciplinare săvârșite de experții tehnici judiciari cu privire la aspectele de ordin administrativ; exercitarea atribuțiilor în materie disciplinară nu implică analiza fondului raportului de expertiză tehnică judiciară sau a operațiunilor, metodelor, programelor și echipamentelor utilizate pentru efectuarea expertizei tehnice judiciare.
11. La articolul 35, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) În situația în care împotriva expertului tehnic judiciar s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea unei infracțiuni de corupție sau de serviciu ori pentru săvârșirea cu intenție a unei alte infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare, se dispune suspendarea dreptului de a efectua expertize tehnice până la soluționarea definitivă a cauzei.
12. La articolul 38, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Radierea din evidență a experților tehnici judiciari se dispune, din oficiu, de către Biroul central pentru expertize tehnice judiciare, în caz de deces, în cazul în care au devenit inapți din punct de vedere medical pentru îndeplinirea activității de expert, precum și în cazul în care, prin hotărâre judecătorească definitivă, s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei pentru săvârșirea unei infracțiuni de corupție sau de serviciu ori pentru săvârșirea cu intenție a unei alte infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.