Articolul 1
Senatul României:
1. apreciază:
a) angajamentul Uniunii Europene de a aborda sănătatea mintală în toate politicile pentru a recunoaște factorii de risc multipli care pot afecta această categorie de sănătate;
b) temele abordate ca fiind deosebit de importante în contextul actual în care prevalența tulburărilor mintale și de comportament este în creștere și în România, iar îmbătrânirea demografică a populației României continuă să se accentueze;
c) inițiativa Comisiei Europene de a continua activitățile privind revizuirea Directivei privind cerințele minime de securitate și sănătate la locul de muncă (89/654/CEE) și a Directivei privind condițiile minime de securitate și sănătate pentru lucrul la monitor (90/270/CEE) și de a sprijini partenerii sociali în eforturile lor de a negocia un nou acord privind munca la distanță și dreptul la deconectare;
2. consideră:
a) importantă promovarea la nivelul Uniunii Europene a unei noi abordări strategice cu privire la sănătatea mintală, cât mai cuprinzătoare, cu implicații intersectoriale, orientată spre prevenire, ca parte a politicii Uniunii Europene privind sănătatea publică;
b) necesare măsuri pe linie de sănătate publică, precum campanii de informare și de promovare a educației în domeniul sănătății mintale, pentru a crește nivelul de conștientizare și înțelegere a problemelor de sănătate mintală și pentru a încuraja adoptarea unui stil de viață sănătos, în vederea gestionării stresului și creșterii rezilienței emoționale;
c) esențială prioritizarea protecției minorilor într-o lume digitalizată și combaterea stigmatului și a discriminării;
d) că promovarea unei stări bune de sănătate mintală și prevenirea problemelor de sănătate mintală trebuie realizate pornind de la politici și acțiuni privind sensibilizarea și responsabilizarea întregii societăți, de la persoane fizice la factori de decizie, de la lucrători la angajatori, servicii sociale, rețele și autorități publice din societate în ansamblu.